Șomajul tehnic se va prelungi după 15 mai, în anumite condiții.
Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a declarat sâmbătă seara la Digi24 că este aproape de o decizie finală în privința șomajului tehnic, prefigurându-se prelungirea acestuia pentru acele sectoare ale economiei în care vor rămâne restricții după data de 15 mai.
Decizia va fi luată după noi discuții cu partenerii sociali ai ministerului și va veni în decurs de o săptămână. Pe de altă parte, Ministerul Muncii lucrează și la un set de măsuri de ajutorare a firmelor care au rezistat crizei și vor să își dezvolte activitatea. Un mesaj similar a fost transmis de ministrul Muncii și miercuri. În cazul în care o companie afectată de criză nu își poate relua activitatea din 15 mai, statul va acoperi o parte din costul salarial, a spus acum ministrul, potrivit News.ro.
„Suntem aproape de a lua o decizie finală, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, pentru a fi pregătiți la momentul 15 mai. Țin foarte mult să se prezinte asupra duratei, asupra domeniilor afectate de această măsură partenerii sociali. Dar da, se prefigurează măsura prelungirii șomajului tehnic pentru acele sectoare de activitate care sunt în continuare restricționate prin deciziile autorităților, în paralel lucrând și la o serie de măsuri de susținere activă a sectoarelor care își vor relua activitatea”, a declarat Violeta Alexandru la Digi24.