Sorin Ioniță: Cum au eşuat Marcel şi Klaus în Europa şi ce spune asta despre România

Autor: Sorin Ioniță, pentru contributors.ro

Zilele astea se conturează unul din cele mai mari eşecuri de politică externă a României dacă se confirmă că vom primi un comisariat UE improvizat, de figuraţie, pe nişte domenii de nişă unde Uniunea nici măcar nu are atribuţii (locuinţe sociale sau ceva similar). Pe scurt, după săptămâni de umflat în pene şi “negocieri” cu Ursula (prin translator) despre un portofoliu “economic important”, lui Marcel Ciolacu îi iese fix opusul. Însă acest subiect de top va fi desigur suprimat sau tratat în surdină de presa mainstream obedient-cumpărată, în loc să declanşeze discuţii serioase despre lipsa de influenţă a României peste hotare, generată de impostura din viaţa publică internă, care aduce la vârful politicii persoane fără anvergură ce doar aici acasă pot fi luate în serios, în talk-showuri aranjate şi cu jurnalişti care doar reproduc declaraţii, fără minim de factchecking.

De asemenea, mai arată ce catastrofă politică a fost Johannis pe mandatul 2 dacă nici într-o Uniune dominată de conservatorii germani, cu care vezi-doamne avea el relaţii speciale, n-a reuşit să obţină decât un mare zero, atât pentru el însuşi cât şi pentru ţară.

Ce s-a întâmplat acum la vedere cu comisariatul este ce se întâmplă zi de zi pe tăcute în relaţia noastră cu Europa: lideri de partid sfertodocţi şi cu biografii fake precum Ciolacu sau Bode se înconjură cu nulităţi precum Budăi, Boloş, etc. Toţi se dau zmei acasă, bat cu pumnul în masă seara la TV că fac ei şi dreg la Bruxelles în calitate de miniştri – dar de fapt nici nu calcă pe acolo, ştiind în sinea lor că sunt din alt film, iar în definitiv chestiile de la Bruxelles îi cam plictisesc.

Trimit în schimb directori de minister în loc iar aceştia, neavând mandat clar şi putere politică precum omologii din celelalte state prezenţi la masă, nu zic nimic, nu fac nimic, ci doar notează ce li se spune ca să transmită înapoi acasă. Aceasta e postura tipică de policy-taker a României: nu puteţi cita un lider de partid sau ministru care să fi avut o idee oarecare despre o temă europeană importantă, astfel încât să fie citat de presa internaţională organic, pentru că e interesant ce a spus, iar nu în virtutea funcţiei; sau, doamne-fereşte, să i se ia un interviu în long format, ori să fie invitat să scrie un editorial. Deşertul intelectual în politica de Bucureşti este total.

Episodul s-a repetat copy-paste acum: am pornit cu un nume plauzibil de comisar şi cu pretenţii de portofoliu important, dar fără o evaluare că suntem pe invers politic cu şefa Comisiei, care e de la populari. Am schimbat în ultima clipă, la disperare, omul politic cât de cât cunoscut cu un quasi-funcţionar public competent dar anonim în politică, răspunzând la solicitarea Ursulei. Apoi ni s-a luat şi “portofoliul economic important” şi ni s-a dat unul de acoperire, propus de socialiştii colegi ai PSD: aţi vrut social, uite că vă dăm social, unuia de-al vostru. La drept vorbind un comisariat important era absolut nerealist în noul context; şi oricum aşa păţeşti când eşti fiul ploii prin străinătate, cum sunt premierul şi preşedintele României.

Iar asta nu e vina Europei, unde instituţiile aşa funcţionează dintotdeauna: pe algoritm fiecare ţară primeşte echitabil ce e scris în tratat, dar influenţa reală este cu totul altă poveste şi se obţine atunci când reuşeşti să te ridici la nivelul lor, prin eforturi proprii şi de durată, networking, negocieri permanente şi socializare. Cu neica-nimeni care nici măcar nu înţeleg cum se construieşte o carieră pe bune, fără telefoane, cursuri fake în “securitate naţională” pentru acoperire de la servicii, plus chestii aranjate prin SPP, e mai greu.

Bomboana pe colivă: după toată tărăşenia asta, care ai zice că a fost prima lui grijă în ultima lună, Ciolacu încurcă în declaraţii Slovenia cu Slovacia. N-ar fi mare chestie, se mai întâmplă – dacă Slovacia n-ar avea la Bruxelles pe Maroš Šefčovič, care e chiar vicepreşedintele Comisiei şi prezent în instituţie de 15 ani (!), comisar pe diverse domenii inclusiv energie (iată un mandat important). Ei bine, fix despre Slovacia a zis Ciolacu că întârzie procesul pentru că nu au numit un comisar! Ce să vezi: era de fapt Slovenia.

Genul ăsta de confuzie arată limpede că premierul României n-are măcar o hartă mentală a liderilor importanţi din Europa cu care ar trebui să discute, fie şi între socialiştii lui (cum e Šefčovič). E clar că merge acolo din obligaţie, confuz şi stingher între oamenii ăia cu nume complicate şi ţări care sună la fel, naiba să le ia, când mediul lui natural şi abilitatea reală sunt în politica de nivel judeţean, cu papa Stănesco şi enforcerul Marinică, cu care speră să câştige preşedinţia.

Partea cea mai tristă e că exemplul ăsta de eşec sistemic e doar unul într-o lungă serie şi va fi tratat, cum am zis, în cheie lejeră. Se va trece mai departe cu declaraţii glorioase pe gură, reproduse obedient de presă, gen “ia uite ce buget mare are comisarul român”, adică un alt fake lăsat să treacă la popor neverificat (bugetul nu va fi mare). Iar asta în condiţiile în care oricum importanţa portofoliilor în Comisie nu se măsoară prin “mărimea bugetului”, cum au impresia politicienii români tip papa Stănesco, într-un fel justificat pe baza carierei lor la Consiliul Judeţean Olt, Buzău, Teleorman etc.