Închide

Space X trimite patru astronauți spre Stația Spațială, sub privirile vice-lui Mike Pence

Avatar
Astronauti Space X

Foto: space.com

Timp de citire: < 1 minut

În primul zbor din ceea ce NASA speră să fie o serie lungă, SpaceX va lansa duminică seară din Statele Unite patru astronauţi către Staţia Spaţială Internaţională, o misiune ce confirmă pierderea de către Rusia a monopolului privind accesul în spaţiu, pe care l-a deţinut timp de nouă ani, scrie AFP, citată de news.ro.

Trei americani, Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker, şi astronautul japonez Soichi Noguchi vor zbura duminică, la ora 19.27 (00.27 GMT) de la centrul spaţial Kennedy din Florida. Ei vor ajunge marţi, ora 4.00 GMT, la Staţia Spaţială, unde se vor întâlni cu doi ruşi şi o astronaută americană, şi unde vor rămâne şase luni.

Acest zbor “operaţional” vine ca urmare a misiunii de demonstraţie reuşită din mai până în august, în care doi astronauţi americani au ajuns pe ISS apoi aduşi pe Pământ în siguranţă de SpaceX.

Vicepreşedintele american Mike Pence va asista la lansare.

Capsula Dragon a SpaceX este al doilea aparat care este capabil acum să ajungă pe ISS, după nava spaţială rusă Soyuz, care a transportat din 2011 toţi astronauţii pe Staţie, după ce americanii nu au mai zburat. Un al doilea parat, fabricat de Boeing ar putea fi operaţional într-un an.

NASA speră că continue cooperarea cu Rusia. Ea a propus locuri pentru cosmonauţi în misiunile viitoare şi vrea ca americanii să continue să împrumute regulat navele Soyuz.

Capsula Crew Dragon, la bordul căreia s-au aflat astronauţii NASA Bob Behnken şi Doug Hurley, a amerizat pe 2 august în Golful Mexic, finalizând cu succes zborul Demo-2 spre ISS.

scroll to top