Spargelzeit | Obsesia Germaniei pentru „aurul alb” devine mult mai scumpă primăvara aceasta

Costurile forței de muncă, concurența din partea geamănului său verde și creșterea importurilor fac să crească prețul legumei preferate a germanilor, sparanghelul alb, amenințând să transforme alimentul de primăvară într-unul pentru bogați, scrie Euractiv.

Este un ritual anual la fel de drag multor germani ca Oktoberfest: Spargelzeit (sezonul sparanghelului). Meniurile restaurantelor se schimbă peste noapte pentru a oferi toate variantele imaginabile ale tulpinilor albe și groase de sparanghel din Germania; dezbaterile la masa de bucătărie se îndreaptă către întrebarea dacă sunt mai bune cu unt sau cu sos hollandaise; iar orașele din întreaga țară își aleg „reginele sparanghelului”.

Totuși, în acest an, Spargelzeit se anunță a fi o plăcere mai costisitoare.

În 2024, sparanghelul acoperea 22 800 de hectare sau 18% din suprafața cultivată cu legume în câmp deschis din Germania, fiind cea mai cultivată legumă din țară.

Cu toate acestea, importurile mai ieftine, costurile mai ridicate ale forței de muncă și creșterea importurilor de sparanghel verde din țări cu o legislație a muncii relativ mai slabă și salarii mai mici îi afectează puternic pe cultivatorii germani de sparanghel.

În timp ce 133 000 de tone de sparanghel au fost recoltate în 2018, cifra a scăzut la doar 108 000 de tone în 2024. În acest an, se preconizează o ușoară creștere la aproximativ 110 000 de tone, a declarat pentru Euractiv Frank Uwihs de la Agravis, societate de comerț cu produse agricole.

Deși Germania se bazează încă în mare măsură pe producția proprie, 85% din sparanghel fiind încă cultivat pe plan intern, industria se așteaptă ca una din patru ferme de sparanghel din țară să se închidă în acest an.

O umbră verde iminentă

În fiecare an, între aprilie și iunie, germanii sunt loviți de „euforia sparanghelului”, a declarat pentru Euractiv Daniel Kofahl, sociolog alimentar la Oficiul pentru politică agricolă și cultură alimentară (APEK).

Pasiunea pentru leguma alungită „este întărită de faptul că sparanghelul alb este o invenție specific germană […]. Acest lucru a condus la o cultură germană unică a consumului de sparanghel, care se transmite din generație în generație”.

Dar lucrurile se schimbă, iar acest lucru are mult de-a face cu culoarea.

Sparanghelul verde, odinioară outsider, câștigă teren. Deși reprezintă 10-15% din recolta națională, atracția sa crește de la o zi la alta.

Deși ambele soiuri provin din aceeași plantă, principala diferență este modul de cultivare. În timp ce sparanghelul verde crește la suprafață, se scaldă în lumina soarelui și dezvoltă clorofilă, omologul său alb crește sub grămezi de pământ sau folie pentru a bloca lumina, menținându-l palid – și scump.

Și se pare că cultivatorii au luat notă. Se așteaptă ca Germania să crească producția internă de sparanghel verde în acest an, deoarece cererea consumatorilor continuă să crească, a declarat pentru Euractiv Isabelle Bohnert de la Rețeaua națională a asociațiilor de sparanghel și fructe de pădure.

Spre deosebire de sparanghelul alb, rezervat în mod tradițional sfârșitului de săptămână, sparanghelul verde este văzut din ce în ce mai mult ca o opțiune convenabilă, de zi cu zi și este consumat mai regulat pe parcursul săptămânii, a explicat ea.

Dar acest lucru înseamnă și mai multe importuri. Potrivit Oficiului federal pentru agricultură și alimentație, importurile de sparanghel verde din Mexic în Germania au atins 3 700 de tone în 2024. Cantități și mai mari au provenit din interiorul UE, Spania exportând aproximativ 5 800 de tone, iar Grecia 4 600 de tone.

Provocarea concurențială constă nu numai în volum, ci și în costurile de producție. În Spania, costurile legate de salariul minim sunt cu aproximativ o treime mai mici decât în Germania. În Grecia, producția este chiar mai rentabilă – estimată la doar 44% din nivelul german, a subliniat Bohnert.

Durerile muncii

Dar sparanghelul a devenit recent și un simbol al inegalității sociale.

Recoltarea, cunoscută în germană sub numele de stechen, în timpul căreia lucrătorii stau aplecați ore întregi în structuri de tip tunel pentru a culege sparanghelul, este solicitantă din punct de vedere fizic.

În 2024, lucrătorii sezonieri reprezentau 28% din forța de muncă agricolă, care număra 875 900 de persoane, potrivit Biroului Federal de Statistică. Dar, pe măsură ce munca devine mai reglementată, iar noul guvern dorește să crească salariul minim, industria deplânge creșterea costurilor.

Un raport al grupului sindical german IG Bau evidențiază exploatarea pe scară largă a lucrătorilor agricoli sezonieri din Germania, în special prin cazare supraaglomerată, supraevaluată și adesea de calitate inferioară, care poate absorbi până la 50% din salariul acestora. De obicei, cazarea lucrătorilor este asigurată chiar de fermieri. Există, de asemenea, probleme grave legate de programul de lucru neregulat, lipsa protecției sociale și vulnerabilitatea la abuzuri.

Costurile cu munca și cultivarea se reflectă în preț. În 2024, un kilogram de sparanghel alb cultivat local costa inițial între 15 și 18 euro.

„Aur alb”

Rămâne incert dacă consumatorii germani vor continua să plătească prețuri mai mari pentru sparanghelul alb local sau dacă importurile și presiunea costurilor vor schimba definitiv balanța.

Dar cererea, utilizarea terenurilor, numărul de cultivatori specializați în sparanghel și forța de muncă disponibilă sunt toate în scădere.

„Această tendință se menține de mai mulți ani”,

a declarat Uwihs.

„Salariile au crescut, oamenii devin mai frugali. Sparanghelul este considerat un produs de lux”,

a adăugat el.

Cândva un produs de bază al burgheziei germane, sparanghelul alb sau „fildeșul comestibil”, „leguma regală” sau „aurul alb” – așa cum a fost numit de-a lungul anilor – este probabil să devină un produs mai rar în dieta săptămânală a germanilor.

Deoarece albul „trebuie să fie accesibil în primul rând”, după cum remarcă Kofahl, rămâne de văzut dacă germanii vor continua să plătească prețul pentru aurul alb sau vor opta pentru vărul său mai puțin prețios, cu o pigmentare diferită.