Sprijin financiar european de până la 100 miliarde de euro prin activarea instrumentului SURE


Autor:    -  
european parliament, strasbourg, courtyard
Fotografie de hpgruesen pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Comisia Europeană salută activarea instrumentului SURE, care va oferi sprijin financiar în valoare de până la 100 de miliarde de euro, sumă menită să contribuie la protejarea locurilor de muncă şi a lucrătorilor afectaţi de pandemia de coronavirus, informează un comunicat al executivului comunitar.

Activarea survine în urma finalizării procedurilor naţionale de aprobare şi a semnăturilor necesare, din partea tuturor statelor membre, care prevăd acorduri de garantare cu Comisia în valoare totală de 25 de miliarde de euro.

Angajamentul voluntar privind garanţiile reprezintă o expresie importantă a solidarităţii în faţa unei crize fără precedent. Aceste garanţii sunt necesare pentru a spori volumul împrumuturilor care pot fi acordate statelor membre, protejând, în acelaşi timp, ratingul de credit superior al Uniunii şi poziţia sa puternică pe pieţele internaţionale de capital.

Comisia a prezentat deja Consiliului propuneri de decizii de acordare a unui sprijin financiar în valoare de 87,3 miliarde de euro unui număr de 16 state membre prin intermediul instrumentului SURE. Odată ce Consiliul va adopta aceste propuneri, sprijinul financiar va lua forma unor împrumuturi pe care UE le va acorda statelor membre în condiţii avantajoase.

Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să abordeze creşterea bruscă a cheltuielilor publice necesare pentru a menţine locurile de muncă în contextul crizei pandemice. Mai precis, acestea vor ajuta statele membre să îşi acopere costurile legate în mod direct de finanţarea sistemelor naţionale de şomaj tehnic, precum şi de alte măsuri similare puse în aplicare ca răspuns la pandemia de coronavirus, în special pentru lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă.

Ca activitate auxiliară, SURE ar putea finanţa, de asemenea, unele măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă, menite să asigure o revenire în siguranţă la o activitate economică normală.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!