Studiu: Profilul e-cumpărătorului român | 20% dintre consumatorii online sunt începători


Autor:    -  
cyber monday, purchase online, ecommerce
Fotografie de JoshuaWoroniecki pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Printre transformările majore accelerate de pandemia Covid-19 se numără adopţia de digital, tehnologia devenind, în aceste 8 luni de pandemie, una dintre principalele pârghii prin care am reuşit să menţinem lucrurile în mişcare. Acest lucru este vizibil şi în adopţia de către cumpărătorii români a comerţului online, scrie Start Up Cafe. 

Pentru a afla daca avîntul comerțului online este doar conjunctural și dacă vectorii de adopție ce țin de C-19 sunt suficienți pentru a menține acest momentum, Nielsen Consumer Insights Romania a realizat un studiu în mediul urban, cu persoane cu vârste cuprinse între 18 și 55 ani care au făcut cumpărături online în ultimele 3 luni.

În acest studiu este analizat în detaliu profilul e-cumpărătorului român, dinamica și criteriile de achiziție care funcționează în diverse categorii, imaginea e-tailerilor și aspecte care pot fi îmbunătățite pentru menținerea acestui momentum și creșterea loialității.

Pentru a maximiza accelerarea ce are loc acum în e-commerce este esențial să îi cunoaștem pe cumpărătorii din online, să aflam care sunt nevoile și barierele cu care se confruntă în acest mediu și, desigur, care sunt cele mai importante motive care îi aduc și îi mențin activi online.

20% dintre românii intervievați au cumpărat pentru prima dată din online în ultimele 6 luni, deci în pandemie. “Acest procent nu este deloc de neglijat. În spatele său am descoperit că se află mai ales acei romani pe care C-19 i-a vulnerabilizat semnificativ fie financiar, fie din punctul de vedere al sănătății. Alături de ei, în randul “novicilor” în online se află părinții cu copii sub doi ani. Recomandăm atenție sporită față de acești nou-veniți pentru că dacă nu se vor simți repede comfortabil și în siguranță în online, există riscul să revină rapid la obiceiurile de cumpărare din offline.”

– a declarat Vasi Dragomir, Consumer Insights Leader Nielsen România.

Dacă privim spre cumpărătorii experimentați ai online-ului, este important de știut faptul că 85% dintre aceștia au extins paleta de produse pe care le cumpără din online cu cel puțin încă o categorie nouă. “Iată un insight foarte valoros extras din segmentul cumpărătorilor experimentați: cu cât plaja de interacțiune cu online shopping-ul este mai mare, cu atât cumpărătorii găsesc mai multă valoare și mai multe beneficii în acest mediu.” – declară Vasi Dragomir, Consumer Insights Leader.

O altă informație interesantă este legată de intenţiile de cumpărare și intersecțiile specifice pentru online dintre diversele categorii din coșul virtual. Moda și Electronicele împărtășesc teritoriul de promo iar intenţiile de cumpărare pentru nevoi zilnice combină servicii de food delivery cu produse de îngrijire a locuinței și cele pentru copii.

Concret, care au fost vectorii strict legați de C-19 care au accelerat e-commerce-ul? Sunt acei catalizatori care vin din necesitate și despre care nu putem spune că sunt suficienți pentru a susține adopția în online și în viitor. Acești catalizatori “de nevoi” sunt datorați restricțiilor de viață, de muncă și de cumpărături. Măsurile de siguranță împotriva infectării sunt un astfel de factor contextual care favorizează alegerea online-ului pentru 50% din cumpărătorii români, iar un alt factor important este disponibilitatea în online a produselor căutate și accesul limitat în magazinele fizice (28%).

Însă, aceste circumstanțe se vor schimba iar producătorii și retailerii trebuie să lucreze cu acei factori motivatori care favorizează transformarea în obicei a cumpărăturilor online.

Potrivit cercetării Nielsen, o multitudine de factori intră în joc pentru a alimenta și menține magnetismul online-ului pentru cumpărători. Diversitatea de mărci și de produse este un diferențiator de termen lung pentru e-commerce și un motiv de alegere important pentru 66% dintre participanții la studiu. 61% dintre cumpărătorii online apreciază confortul venit din serviciul de livrare, iar pentru 51%, contează foarte mult libertatea de a face cumpărături oricând, de oriunde.

Rapiditatea cu care producătorii și retailerii se vor sincroniza cu nevoile de acum ale cumpărătorilor, la 8 luni de trai în condiții restrictive, va fi decisivă pentru măsura succesului atunci când vine vorba despre accelerarea și menținerea cumpărăturilor online, și dincolo de pandemia Covid-19.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!