STUDIU: România, pe primul loc în Europa de Est în ceea ce privește loialitatea angajaților
Angajaţii români încep să fie din ce în ce mai loiali companiilor pentru care lucrează, iar asta înseamnă că sunt şi mulţumiţi. Asta reiese dintr-un studiu făcut la nivel european, care plasează ţara noastră pe primul loc în privinţa gradului de mulţumire. Explicația ar fi stilul de conducere pe care mulţi manageri şi proprietari de afaceri l-au adoptat: au pus angajaţii pe primul loc.
Din ce în ce mai mulți manageri de la noi par să aibă aceeași atitudine față de angajați: pun angajatul pe primul loc. Un studiu Gallup, realizat la nivel global pentru anul 2020 evidenţiază acest lucru, potrivit Știrilor TVR.
Potrivit studiului, aproximativ 30 la sută dintre angajați spun că sunt cu adevărat dedicați locului lor de muncă, ceea ce ne plasează pe primul loc în Europa de Est, unde media este de puțin peste 20 de procente.
Iar mulți manageri au fost chiar mai atenți cu angajaţii în pandemie pentru că au vrut ca afacerile să treacă cu bine prin această perioadă.
Leonard Rizoiu, specialist HR:
“Anul 2020 este unul special și, ca atare, grija față de angajat a managerului a contat foarte mult în evaluarea acestora. Ca rezultat, iată gradul înalt de motivare și angajament în rândul angajaților”.
Potrivit aceluiași studiu, la polul opus sunt angajații din Polonia, Croaţia şi Regiunea de Nord a Ciprului.
“Nu am fluctuație de personal, știu eu, mai naște câte o fată, mai un concediu medical, în rest, nu, vin, pleacă, suntem o familie, sunt tratați ca membri ai familiei și pot să îi plătesc bine, e un factor, dar nu banul și plata, ci atitudinea în firmă, modul de lucru cu ei, precis, uneori aspru, dar corect, le oferă un plus de siguranță”.
Ionuţ Nicolae este unul dintre cei care se simt ca acasă şi atunci când este la serviciu. Şi lucrează la florărie de 14 ani.
“Orice greutăți am avut, orice probleme am avut, ei au făcut în așa fel încât să ne ajute să fie ok și pentru ei și pentru noi. Iubesc ceea ce fac și vin de drag, iubesc florile”.