Summitul Trump-Xi Jinping va expune un duo disfuncțional. Despre ce vor discuta cei doi lideri?

Se spune uneori, nu în ultimul rând de președintele Donald Trump, că America și China sunt acum G2, un duo de superputeri care conduc lumea. Acesta este un gând sumbru. Una are un lider care își tratează aliații ca pe niște nemernici și distruge instituțiile care au stat la baza stabilității globale timp de decenii. Cealaltă are un regim autoritar care își intimidează vecinii și alimentează în liniște conflicte externe la care ar putea ajuta la dezamorsare, scrie The Economist.

Mai rău, cele două țări își tratează încurcăturile reciproce în materie de tehnologie și comerț ca pe niște riscuri de securitate. Așadar, miza va fi uriașă atunci când Trump îl va vizita pe Xi Jinping, liderul suprem al Chinei, la Beijing pe 14 și 15 mai, prima dintre cele patru întâlniri așteptate înainte de sfârșitul anului 2026. Următoarele șase luni ar putea modela legăturile pentru ani de zile, cu consecințe de la inteligența artificială (AI) la lanțurile de aprovizionare, Taiwan și Iran.

Tensiunile dintre cele două guverne sunt atât de profunde încât ar fi naiv să ne așteptăm la o schimbare. Dacă ar fi mai multă pricepere și umilință, Trump și Xi ar putea evita cele mai dăunătoare conflicte și ar putea găsi domenii în care ar putea lucra împreună în beneficiul tuturor. Este tulburător faptul că atât de multe se vor reduce la Trump, care a oscilat între a-l numi pe Xi un prieten drag și un dușman. Părerile lui Xi sunt mai ferme, ceea ce este o problemă în sine: el este convins că America este în declin și că lumea ar trebui să se supună unei Chine în ascensiune.

Discuțiile de la Beijing se vor concentra pe comerț. Timp de aproape un deceniu, țările au fost blocate într-un război comercial intermitent. La începutul anului 2025, o ruptură totală părea inevitabilă, deoarece și-au majorat reciproc tarifele la peste 100%. De atunci, au redus tarifele într-un mod pe care unii îl numesc un armistițiu, dar este de fapt un impas al vulnerabilității reciproce. China poate strangula industria globală prin sufocarea pământurilor rare; America poate aplica sancțiuni devastatoare asupra bunurilor de înaltă tehnologie și a fluxurilor financiare.

Acest impas este instabil. În timp ce America se luptă să rupă controlul Chinei asupra pământurilor rare, China susține producția de semiconductori și încearcă să se elibereze de dolar. Deocamdată, un rezultat bun al summitului ar fi ca cele două țări să promită că sunt previzibile. Încrederea greșită a lui Trump în tarife face ca reducerile să fie nerealiste, dar menținerea lor la nivelurile actuale ar permite cel puțin firmelor să-și continue activitatea. Americanii își doresc un Consiliu de Comerț care să gestioneze comerțul dintre cele două țări. Acest lucru ar fi dificil de gestionat și nu ar contribui prea mult la reindustrializarea Americii. Un mecanism pentru un dialog regulat ar fi mai bun.

Un risc evident este calculul greșit. Oficialii americani din domeniul comerțului investighează supracapacitatea industrială și munca forțată în China, ceea ce ar putea fi o scuză pentru a impune tarife mai mari în câteva luni. Pe 2 mai, China a implementat o „măsură de blocare” care amenință cu sancțiuni financiare împotriva firmelor care respectă anumite sancțiuni americane. China a amenințat, de asemenea, că va ataca companiile care își mută lanțurile de aprovizionare în alte țări, exact ceea ce îndeamnă America. Beijingul stabilește astfel un test de conformitate bazat nu pe lege, ci pe putere. Directorii globali trebuie să aleagă de care guvern se tem mai mult.

Negociatorii americani au menținut concentrarea pregătirilor pentru summit pe comerț, nu pe securitate. Însă chinezii observă o oportunitate în imprevizibilitatea președintelui american. S-ar putea să aibă dreptate. Așa cum consilierii chinezi se tem să-l contrazică pe Xi, tot așa oficialii de la Casa Albă se supun lui Trump în toate aspectele legate de China, inclusiv Taiwan.

Și acolo s-ar putea ca Trump să creadă că poate reduce temperatura prin indulgență. Oficialii chinezi sugerează că, cu cât se apleacă mai mult față de Taiwan, cu atât China va ceda mai mult în comerț. Ei speră că ar putea reduce vânzările de arme către insulă sau că ar putea spune că este împotriva independenței Taiwanului. Nu ar trebui să muște momeala. Ar fi greșit să trădeze un partener democratic și imprudent să pună în pericol producătorul esențial de cipuri al lumii. În plus, aranjamentul actual funcționează, chiar dacă Xi nu ar recunoaște niciodată: Taiwanul este prosper, China este în ascensiune, Asia este în mare parte pașnică.

Mai mult, lumea se confruntă cu alte preocupări presante de securitate. Atacarea Iranului de către America a fost o gafă strategică, iar China s-a mulțumit să-l lase să culeagă ceea ce a semănat. China a început acum să se implice în diplomație, întâlnindu-se cu ministrul de externe al Iranului săptămâna aceasta. Ar trebui să facă presiuni asupra regimului iranian pentru a negocia; sau să-l tenteze să renunțe la programul său nuclear cu oferta de garanții de securitate, dar alergia sa la dezordinea externă o ține pe loc. Și orice poziție morală superioară pe care China crede că o deține asupra Iranului este subminată de rolul său care îi permite lui Vladimir Putin să lupte în Ucraina, prin cumpărarea de gaze rusești și vânzarea de tehnologie cu dublă utilizare. Trump ar trebui să facă presiuni asupra lui Xi să-și folosească influența la Moscova pentru a ajuta la încheierea războiului din Ucraina. În schimb, abia dacă va apărea în discuțiile lor.

Adevărații oameni de stat ar găsi, de asemenea, multe alte probleme de rezolvat. Companiile americane și chineze se află la granița inteligenței artificiale. Prin urmare, guvernele lor ar trebui să fie lideri în ceea ce privește riscurile acesteia, cum ar fi biosecuritatea. Clima, cândva un domeniu rar de cooperare, va fi un punct orb, deoarece administrația Trump evită orice politică privind încălzirea globală. Iar munca comună în prevenirea pandemiei, cândva rutină, a devenit tensionată, deoarece Chinei nu-i plac întrebările legate de scurgerea virusului Covid-19 dintr-un laborator din Wuhan.

Tânjind după războiul rece

Nu este nevoie ca superputerile să fie prietene pentru a vorbi despre toate acestea. În punctul culminant al războiului rece, America și Uniunea Sovietică au încheiat acorduri privind armele nucleare, știința în spațiu, frontierele în Europa și cercetarea cancerului. Legăturile comerciale ale Americii cu China sunt mult mai strânse decât au fost vreodată legăturile sale cu sovieticii. Din păcate, ambii lideri cred că cooperarea este o capcană în care cealaltă parte le-ar putea impune reguli. Această logică face din dominație prioritatea, nu a bunurilor publice globale.

Așadar, summitul va produce probabil puține lucruri în afară de zâmbete forțate. O astfel de lipsă de ambiție este îngrijorătoare. Consilierii ambelor părți susțin că cel puțin vorbesc, dar pentru a menține cooperarea dincolo de administrația Trump, au nevoie de rezultate. În schimb, singurul lucru care menține America și China la masă este teama de daunele economice pe care fiecare le poate provoca celeilalte. G2 nu conduce lumea atât de mult, cât o ține la răspundere.