Arhiva tag-ul pentru: afaceri.news

Pistol, CNAIR: Am desemnat constructorii pentru lotul 2 al Drumului Expres Arad-Oradea
Transport
Astăzi au fost desemnați constructorii pentru lotul 2 (39,7 km) al Drumului Expres Arad-Oradea, potrivit unei postări pe Facebook a directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.După…

Nici nemții nu mai sunt ce au fost. Germania bate recordul negativ la vânzările de bere
Europa, Food&Drink, PiețeGermanii beau mai puţină bere ca oricând, în condiţiile în care, în primul semestru din 2025, berarii din Germania au vândut în total 3,9 miliarde de litri de bere cu alcool în ţară şi în străinătate, cel mai redus nivel de când…

Comunitatea Declic îi cere președintelui declanșarea unui referendum pe tema pensiilor speciale
Legislație, PubliceComunitatea Declic a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că a depus o petiție la Administrația Prezidențială prin care îi solicită Președintelui României, Nicușor Dan, declanșarea unui referendum național privind reforma…

Furturile din magazine au crescut cu 20% în ultimii doi ani, într-o țară din Uniunea Europeană
Comerț, Europa, ORIGINALPagubele cauzate de furtul din magazine în Germania, în 2024, s-au ridicat la aproximativ 3 miliarde de euro - cu o cincime mai mult decât în 2022. Comercianții cu amănuntul din Germania spun că se confruntă cu o creștere vizibilă…

Cristian Păun, opinie critică după ce România a pierdut finanțarea PNRR pentru un proiect major
Energie, Fonduri UE, IndustrieRomânia a pierdut finanțarea prin PNRR a unui proiect de o importanță majoră: realizarea unei centrale electrice complet noi, bazată pe gazele naturale extrase din Marea Neagră. Profesorul de economie Cristian Păun crede că forțe obscure…

România imobiliară din 2025 – plină, dar goală: milioane de locuințe nefolosite, iar chiriile explodează
Construcții, ImobiliareO realitate care poate părea ireală: România are peste 2,5 milioane de locuințe goale, potrivit ultimelor date INS. Adică destule cât să adăpostească populația unor țări ca Norvegia sau Irlanda – aproximativ 5,1 milioane de oameni.
E…

Arad: o celebră fostă casă de protocol ultracentrală a lui Ceaușescu, scoasă la vânzare
ImobiliareCasa Neuman – una dintre cele mai reprezentative clădiri din centrul Aradului, cunoscută și ca fosta reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu – a fost scoasă la vânzare pentru suma de 2,4 milioane de euro, transmite Radio Timișoara.Casa…

Desant MAGA la Cluj? Toate indiciile organizatorilor duc spre prezența lui Kanye West la Untold X
Eveniment, Media
Mai sunt doar câteva zile până la debutul ediției aniversare Untold X și organizatorii păstrează tăcerea în privința artistului-surpriză care va urca pe scenă vineri, 8 august, imediat după show-ului celebrului Post Malone.…

Salvamontiștii cer dublarea numărului de salvatori montani, pentru a evita ”un colaps rapid”
Legislație, PubliceSalvamont România cere deblocarea a 300 de posturi de salvatori montani la nivel național, pentru a asigura acoperirea necesarului real pentru intervenția în cazuri de salvare de pe munte. Fără acești noi salvatori care să se alăture…

Andrei Caramitru face profilul “dacului liber bombardier”. Explicațiile care au divizat internetul
Eveniment, ORIGINALEconomistul Andrei Caramitru face un profil al votantului suveranist, bazat pe "studii serioase empirice", după cum declară în ultima sa postare pe Facebook. Acesta explică legătura între păcănele, zodiac, muzica tare și suveranism,…

Statul se împrumută de la populație. Dobânzi mari la noua emisiune de titluri Tezaur
Banking, Investiții, PubliceMinisterul Finanțelor lansează luni cea de-a opta ediție a Programului TEZAUR din acest an, prin care persoanelor fizice li se oferă o nouã oportunitate de economisire în condiții avantajoase, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,8%,…

McDonald’s marșează tot mai mult pe inteligența artificială. Schimbări importante până în 2027
Food&Drink, Inovație, ServiciiMcDonald’s intenţionează să îşi crească semnificativ investiţiile în inteligenţă artificială până în 2027, mizând pe India ca un hub esenţial pentru guvernanţa datelor, inginerie şi arhitectura platformelor digitale, a declarat…

India, acuzată de la vârful Casei Albe că finanţează mașina de război a Rusiei în Ucraina
LumeaUn consilier de rang înalt al preşedintelui Donald Trump a acuzat duminică India că ar finanţa efectiv războiul Rusiei în Ucraina prin achiziţiile de petrol rusesc, într-un nou episod de escaladare a presiunii Casei Albe asupra New…

Presa germană: România, cu vistieria goală. Cel mai amplu program de austeritate de la criză
Piețe, PubliceRomânii vor suporta costuri sociale semnificative pentru stabilizarea finanțelor publice, în ”cel mai amplu program de austeritate de la criza financiară încoace”, lansat într-un context politic fragil și cu perspective economice…

Schimbare fundamentală de filosofie la Apple: compania ar putea dezvolta un chatbot de AI
America, IT&CApple a format o echipă specială, pe care o numeşte intern „Answers, Knowledge, Information”, însărcinată cu experimentarea şi dezvoltarea unor soluţii de inteligenţă artificială.
Printre altele, conform surselor citate de Bloomberg,…

Rogobete: Reforma din sănătate nu e despre pedepsirea celor care muncesc, ci despre stoparea abuzurilor
Piața muncii, SănătateMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că reforma din sănătate nu este despre „pedepsirea celor care muncesc, ci despre stoparea abuzurilor” şi îi vizează pe „acei puţini” care la ora 11 sau 12 părăsesc spitalul…

Diana Buzoianu: Administrația ‘Apele Române’ a irosit 350 milioane de euro pentru diguri și baraje
Europa, Fonduri UE, MediuMinistrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, reproșează conducerii Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR) faptul că nu au fost accesați 350 de milioane de euro din fonduri PNRR, bani destinați pentru construcție…

Cele mai frumoase insule din lume se confruntă pentru prima dată cu turismul excesiv
TurismUimitoarele insule Lofoten din Norvegia au devenit virale datorită soarelui lor de vară de la miezul nopții. Acolo e soare 24 de ore pe zi și este pentru prima dată când arhipelagul ar putea fi în pericol. Insulele se confruntă pentru…

Presiune mare pe sistemele energetice din vestul Europei, pe fondul valurilor de caniculă tot mai dese
Energie, Europa, MediuSistemele energetice din vestul Europei sunt supuse unor presiuni intense, pe fondul valurilor de caniculă tot mai dese. Temperaturile ridicate au dus la creșterea cererii de electricitate și au forțat unele centrale să își suspende temporar…

Douăsprezece plaje grecești eliminate de pe lista „Blue Flag” pentru 2025. Care sunt acestea?
Europa, TurismDouăsprezece plaje din Grecia au fost eliminate oficial atât din lista națională, cât și din cea internațională Blue Flag pentru 2025. Aceste locații și-au pierdut prestigiosul premiu ecologic în cadrul Programului Internațional…
