Arhiva tag-ul pentru: ASF

Dicționar de idei crețe: ca să facă economii la buget, un lider PSD cere creșterea salariilor la stat
PubliceFostul premier PSD Mihai Tudose, actual președinte al Consiliului Național al PSD, susține că tăierea salariilor șefilor din ASF, ANCOM și ANRE, așa cum propune Guvernul, nu va aduce de fapt bani la buget. În schimb, Executivul ar putea…

Radu Mihaiu, despre sindicatele ASF, ANCOM, ANRE: Dacă nesimţirea instituţionalizată ar avea o faţă, aşa ar arăta
PubliceRadu Mihaiu, preşedintele USR al Comisiei de IT din Camera Deputaţilor, spune că a primit o scrisoare foarte tragică din partea sindicatelor ASF, ANCOM şi ANRE în care anunţă prăpădul care îi paşte odată cu Pachetul 2 de măsuri,…

Guvernul a decis schimbarea regimului pensiilor private: retrageri de maxim 30%, restul eșalonat lunar în 8 ani
Asigurări, Legislație, PubliceGuvernul a aprobat joi proiectul de lege privind regimul de plată a pensiilor publice administrate privat (Pilonul II), așteptată de 17 ani, de la introducerea acestora. Varianta adoptată prevede că românii vor putea retrage inițial 30%…

Guvernul taie salarii și indemnizații la ANRE, ASF & ANCOM. Sunt așteptate și reduceri de personal
PubliceȘefii Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) vor prezenta, până la…

Clarificarea lui Bolojan: pensiile private nu vor fi confiscate, ci plătite după model european
Piața muncii, PublicePremierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara că proiectul de lege privind pensiile private, aflat în prezent în dezbatere publică, nu prevede confiscarea fondurilor acumulate de cetăţeni, ci doar reglementarea modului de plată, după…

Năsui: Plata eșalonată a pensiilor private – o expropriere lentă, încălcare a proprietăţii private
Piața muncii, PublicePlata eşalonată a pensiei private reprezintă o încălcare a proprietăţii private şi a convenţiei care a stat la baza Pilonului 2, apreciază deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.„Guvernul Bolojan propune să…

Schimbările propuse la pensiile private afectează grav drepturile beneficiarilor (AURSF)
Legislație, Piața muncii, PubliceDublarea perioadei de plată a pensiei, de la 5 la 10 ani, pentru cei care optează pentru plăți eșalonate, în condițiile în care speranța de viață la pensionare a românilor este una dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană, nu…

Guvernul discută astăzi un proiect de lege referitor la plata pensiilor private
Legislație, Piața munciiGuvernul discută vineri un proiect de lege privind plata pensiilor private și aprobă un nou împrumut pentru restaurarea unor obiective culturale, potrivit B1.Guvernul urmează să aprobe, în ședința de vineri, un proiect de lege care…

Prețul poliței de asigurare obligatorie pentru vehiculele grele a crescut după 1 iulie
TransportPrețul poliței de asigurare obligatorie pentru vehiculele grele a crescut cu 19%, de la 9.000 de lei la 11.000 de lei pe an pentru un camion nou, clasa B0, după expirarea plafonării tarifului RCA, la 1 iulie 2025, iar tendința este de majorare…

Percheziții DNA acasă la Piedone. Șeful ANPC, suspectat că ar fi avertizat un operator economic despre control
Legislație, PublicePercheziții DNA acasă la Cristian Popescu Piedone, în Bragadiru, dar și în Sinaia. Procurorii au descins pe litoral, în Complexul rezidențial unde era cazat șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și l-au…

Mititelu, ASF: Nu anticipăm o creștere bruscă sau semnificativă a prețurilor RCA după plafonare
AsigurăriAutoritatea de Supraveghere Financiară nu anticipează o creștere bruscă sau semnificativă a prețurilor RCA odată cu încheierea perioadei de plafonare la 30 iunie 2025, potrivit declarațiilor făcute de vicepreședintele Autorității…

Pensii private mai flexibile: plăți lunare, retragere parțială sau integrală (proiect de lege)
Piața muncii, PubliceRomânii care contribuie la pensiile private – fie că este vorba despre Pilonul II (obligatoriu, administrat privat) sau Pilonul III (opțional, administrat privat) – vor avea în curând mai multe opțiuni pentru accesarea sumelor acumulate,…

Atenție șoferi! Un nou proiect de lege propus de ASF prevede introducerea unui cazier auto
Legislație, TransportUn nou proiect de lege propus de ASF prevede introducerea unui cazier auto, un sistem informatic care va centraliza toate datele privind accidentele în care a fost implicat un autovehicul, scrie DCNews. În această bază de date vor fi înregistrate:…

BT Pensii este noul administrator al fondului BRD Medio, care devine Pensia Mea Plus
EconomieBT Pensii va administra de acum înainte FPF BRD Medio, sub denumirea de Pensia Mea Plus, în urma primirii aprobării din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru preluarea administrării fondului de pensii facultative…

Deşi de doi ani tarifele sunt plafonate de Guvern, Prețurile asigurărilor RCA au explodat
AsigurăriPrețurile asigurărilor RCA au explodat, deşi de doi ani tarifele sunt plafonate de Guvern. Cele două mari falimente ale firmelor de asigurări au dat peste cap piaţa, iar șoferii români au ajuns să deconteze greșelile altora și plătesc…

Luna trecută, fondurile de pensii private obligatorii aveau active de aproape 158 miliarde de lei
AsigurăriFondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 157,7 miliarde lei, la finalul lunii februarie 2025, în creștere cu 21% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2024, a transmis Autoritatea de Supraveghere Financiară…

Câte despăgubiri au primit până acum clienții și păgubiții City Insurance și Euroins?
AsigurăriJumătate de miliard de euro este suma plătită până acum de Fondul de Garantare a Asiguraților către foști clienți ori păgubiți ai City Insurance și Euroins, companii de asigurări care au intrat în faliment. Alte aproape 200.000…

Carnea de porc din Germania, care a invadat și piața românească, interzisă într-o țară asiatică
Asia, Comerț, Europa, Eveniment, Food&Drink, SănătateMinisterul Agriculturii din Coreea de Sud a interzis toate importurile de carne de porc din Germania, după recentul focar de febră aftoasă (FMD) descoperit la o herghelie de bivoli în landul Brandenburg, în apropiere de Berlin, transmite…

La finalul lunii octombrie, fondurile de pensii facultative aveau active de 5,55 miliarde de lei
BankingFondurile de pensii facultative (Pilonul III) aveau active în valoare de 5,55 miliarde de lei, la finalul lunii octombrie, în creştere cu 25% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii…

Fondurile de pensii facultative aveau active, la finalul lunii septembrie, în creştere cu 26,5%
Asigurări, BankingFondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 5,54 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie, în creştere cu 26,5% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii…
