Arhiva tag-ul pentru: Canalizare

Primăria Capitalei şi Apa Nova au semnat prelungirea cu 12 ani a contractului de concesiune
ServiciiPrimăria Capitalei şi Apa Nova, o companie Veolia, au semnat actul adiţional care prevede prelungirea contractului de concesiune cu 12 ani, până în 2037, iar compania promite investiţii de 367,9 milioane de euro în sistemul de apă şi…

Deși se investesc munți de bani, rețelele de apă și canal cresc anual cu o nimica toată
ServiciiÎn anul 2019, lungimea simplă a rețelei de distribuție a apei potabile a fost de 86.518,8 km, cu 2,4% mai mare față de anul 2018. Comparativ cu anul 2018, lungimea simplă a conductelor de canalizare, în anul 2019, a fost de 40.268,0…

Planul Național de Investiții: planurile pentru dezvoltarea locală, adică PNDL numit altfel
Servicii
Planul Național de Investiții și Relansare Economică, propus de Cabinetul Orban, urmează să fie prezentat astăzi la ora 18:00, în prezența președintelui Klaus Iohannis.
Capitolul de ”dezvoltare locală” cuprinde proiecte…

Brand de țară: toaleta în fundul curții. Abia jumătate din populație are acces la canalizare
Mediu, SănătateÎn anul 2019, un număr de 10,51 milioane locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 54,2% din populaţia rezidentă a României, cu 221.883 persoane mai mult decât în anul 2018, arată datele…

95.000 de locuitori din judeţul Sibiu vor avea acces la apă şi canalizare
Fonduri UEMinistrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a semnat la Mediaș, în prezența vicepremierului Raluca Turcan, documentele pentru implementarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita…
