Arhiva tag-ul pentru: cluburi

UEFA acordă 31,5 mil. € cluburilor care şi-au lăsat jucătorii să participe la Liga Naţiunilor
SportUEFA a anunţat, marţi, că va distribui 31,5 milioane de euro cluburilor care şi-au lăsat jucătorii să participe la Liga Naţiunilor 2024-2025, scrie News.ro.Această iniţiativă face parte din programul de compensare pus în aplicare…

Litoralul, plin până la refuz de Sfânta Maria. Peste 210.000 de turiști în stațiuni
TurismPeste 210.000 de turiști s-au aflat pe litoralul Mării Negre de Ziua Marinei și Sfânta Maria, acesta atingând, pentru al doilea weekend la rând, 100% grad de ocupare, potrivit unui comunicat al patronatului RESTO Constanța, citat de AGERPRES.Datele…

Deloitte: Veniturile din fotbalul european depășesc 40 de mld. de euro, dar creșterea încetinește
Europa, SportFotbalul european a depăşit pentru prima dată pragul de 40 de miliarde de euro în ceea ce priveşte veniturile, în sezonul 2024-25, însă creşterea dă semne de încetinire, a comunicat Deloitte în raportul său anual privind finanţele…

Echipă istorică de fotbal franceză, încărcată de datorii, scoasă la vânzare pentru doar 1 euro
Europa, SportAC Ajaccio, cu sediul în insula mediteraneană Corsica, joacă în aceeași ligă cu echipele deținute de familia miliardară Arnault și de superstarul fotbalului Kylian Mbappe. Cu doar doi ani în urmă, juca împotriva echipei lui Leo Messi,…

Schimbarea la față | Operații estetice plătite de Laura Vicol din banii păgubiților Nordis
LegislațieLaura Vicol ar fi dat 14.000 de euro din banii păgubiților Nordis pe patru operații estetice și 170.000 de euro pe petreceri în cluburi de pe litoral și din Poiana Brașov, informează Digi24, care citează din referatul prin care procurorii…

Și vienezii au faliții lor! Taximetriști arestați pentru că își jefuiau clienții în capitala Austriei
Europa, LegislațieTrei şoferi de taxi vor fi judecaţi în capitala Austriei, Viena, pentru că vizau clienţi beţi la ieşirea din discoteci pentru a-i jefui apoi de ceasurile de lux, informează AFP, potrivit Agerpres.Şoferii, "cu vârste cuprinse…

Nu am scăpat! Marcel Boloș anunță lista produselor și serviciilor la care crește TVA-ul
Legislație, PubliceMarcel Boloș (PNL), ministrul Finanțelor, a anunțat, luni seară, produsele și serviciile pentru care va crește TVA-ul. Măsura ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2024, dar data se poate schimba în funcție de momentul în care Guvernul…

Ce echipă a primit de la FIFA cea mai mare sumă pentru participarea jucătorilor lor la Cupa Mondială 2022?
SportFederaţia internaţională de fotbal a acordat peste 200 de milioane de dolari cluburilor care au pus la dispoziţie jucători pentru selecţionatele care au participat la Cupa Mondială 2022 din Qatar, conform cifrelor dezvăluite joi de FIFA,…

UEFA: Opt cluburi de top au fost sancționate pentru nereguli financiare. Vezi lista coloșilor
Europa, SportUEFA a introdus în 2010 regula fair-play-ului financiar, care a suferit mai multe modificări în timp, cu scopul de a crea un echilibru între veniturile și costurile cluburilor. Mai multe echipe au încălcat repetat normele impuse de forul…

Ultima noapte de distracție în cluburi ar putea fi fatală pentru mulți dintre români
Sănătate, ServiciiBucureștenii au ieșit în număr mare, sâmbătă noapte, să profite de ultimul weekend de libertate. Străduțele din Centrul Vechi al orașului au fost arhipline de tineri, care au făcut cozi la intrările în cluburi, anunță B1…

1 august e aici | În ce spații publice poți intra doar dacă ești vaccinat? Amenzi usturătoare
Sănătate, ServiciiDe la 1 august, accesul va fi permis, în anumite spații, doar celor care s-au vaccinat și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare. Deși poate stârni multe discuții privind discriminarea celor nevaccinați…

Premierul ne mai taie din entuziasm: Nu sunt permise petrecerile de noapte!
Sănătate, ServiciiPremierul Florin Cîţu a explicat, joi, că devansarea datei de introducere a unor noi măsuri de relaxare, de la 1 iunie la 15 mai, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis, a fost posibilă pentru că indicatorii privind evoluția…

UEFA | Noul format al Ligii Campionilor la feminin atrage o finanțare de 24 milioane de euro
Europa, SportUEFA a anunţat va distribui 24 de milioane de euro cluburilor de fotbal feminin din Europa, în sezonul viitor, datorită Ligii Campionilor la feminin.
Noul format al competiţiei prevede o fază a grupelor cu 16 echipe. La fel ca la masculin,…

Burleanu, FRF: Cluburile nu pot susține costurile cu testele Covid fără sprijin guvernamental
Publice, SportPreşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, marţi, la finalul Comitetului Executiv, că în sezonul următor cele mai multe cluburi din România nu vor putea să susţină financiar costurile pentru efectuarea…

Lista judeţelor în care se impun restricţii orare de funcționare pentru operatorii economici
ServiciiComitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, în şedinţa de luni, o hotărâre care prevede extinderea listei judeţelor în cazul cărora se instituie restricţii orare de funcţionare pentru operatorii economici care…

Italia închide de luni cluburile şi discotecile. Purtarea măştilor, obligatorie noaptea
Europa, SănătateItalia opreşte începând de luni activitatea discotecilor şi a cluburilor, iar purtarea măştilor devine obligatorie noaptea, în locurile aglomerate, cum ar fi în apropierea barurilor şi puburilor, din cauza revenirii la creştere a numărului…

Cluburi de pe litoral, amendate cu peste 60.000 de lei pentru că nu respectau distanțarea
ServiciiMai multe cluburi de pe litoral au fost amendate de poliţiştii constănţeni sâmbătă seară pentru că nu respectau regulile de distanţare fizică, valoarea amenzilor fiind de peste 60.000 de lei.Inspectoratul de Poliţie al Judeţului…

Deși impune noi restricții, Croația recunoaște că acceptă riscuri de dragul economiei
Europa, TurismCroaţia a anunţat sâmbătă noi restricţii după creşterea numărului cazurilor de COVID-19, pusă în special pe seama turismului şi cluburilor, relatează agenţia DPA.În această ţară cu circa 4,2 milioane de locuitori se află…

Terasele, cazinourile şi cluburile din zonele afectate de Covid se închid mai devreme
ServiciiActivitatea cazinourilor, teraselor, cluburilor şi barurilor din şapte judeţe şi municipiul Bucureşti nu poate începe înainte de ora 06,00 şi nu se poate prelungi după ora 23,00, potrivit unei hotărâri a Comitetului Naţional pentru…
