Arhiva tag-ul pentru: CNAIR

Grindeanu repetă: taxa de pod de la Fetești, suspendată de la 1 iunie. Lucrări la pod, în plin sezon estival
Publice, TransportTaxa de pod de la Feteşti va fi suspendată în mod sigur de la 1 iunie, până când se vor termina lucrările de reabilitare a podului de peste braţul Borcea, a declarat marţi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu,…

Taxa de pod de la Fetești, suspendată. Dar nu vă bucurați prea tare pentru întreg sezonul estival
Publice, TransportMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, miercuri, că taxa de la Feteşti va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste braţul Borcea, precizând că acestea ar putea fi încheiate până la începutul lunii…

Tronsonul Sebeş – Turda al A 10 va fi redeschis pe 15 mai, dar constructorul va face o expertiză extinsă
TransportAutostrada Sebeş-Turda, închisă la finalul lunii ianuarie după ce o bucată de drum s-a rupt în urma unei alunecări de teren, în zona Alba Iulia Nord, va fi deschisă în data de 15 mai, însă constructorul va face o nouă expertiză,…

Autostrada Ploiești-Brașov, în consultare publică până la 11 mai
TransportCompania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere continuă, până pe 11 mai 2023, ora 23:59, consultarea publică privind traseul autostrăzii Ploieşti - Braşov.Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, CNAIR îi invită…

Atingem 1000 km de autostradă cu un lot-muzeu? E foarte posibil! Apel API la CNAIR
TransportAsociaţia Pro Infrastructură (API) spune despre mini-lotul Nuşfalău-Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania, apreciind că este ”perfect fezabil” ca cei circa 13 kilometri să fie pregătiţi pentru inaugurare în aproximativ…

Ca la noi… “Golden Gate-ul” românesc este aproape de inaugurare, dar nu se va circula la capacitate
TransportPodul de la Brăila se apropie în sfârșit de inaugurare, însă doar pe o bucată, anunță Asociația Pro Infrastructura. Potrivit sursei citate, podul de la Brăila se apropie de o deschidere parțială a traficului, iar dacă nu apar alte…

Ce se întâmplă cu ultimii 18 km din drumul expres Craiova-Pitești? Grindeanu a făcut anunțul
TransportAnunţul pentru contractul de finalizare a lucrărilor pentru tronsonul 1 al Drumul Expres Craiova - Piteşti a fost postat vineri în SEAP, data limită pentru depunerea ofertelor fiind 4 mai 2023, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii,…

A fost relansată procedura pentru finalizarea construcţiei tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești
Publice, TransportProcedura pentru finalizarea construcţiei tronsonului 1 Craiova - Robăneşti al Drumului Expres Craiova - Piteşti a fost relansată, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
"CNAIR…

Contract semnat pentru lotul din centura A0 Nord care va elimina balamucul dintre DN 2 și DN 3
TransportTraficul de coșmar dintre Afumați și Cernica, respectiv intersecțiile cu DN 2 și DN 3, ar putea deveni istorie în mai puțin de trei ani. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că joi a fost semnat contractul pentru proiectarea…

MIPE: Apeluri de 9,4 miliarde de euro pentru infrastructura de transport, deschise în 2023
Fonduri UE, TransportÎn prima jumătate a acestui an va fi deschis accesul la finanțate europeană pentru proiecte de infrastructură de transport în valoare de 9,4 miliarde de euro, prin Programul Transport 2021 – 2027. Astfel, în perioada martie – iunie…

Se scumpesc rovinietele? Noul plan tarifar se calculează în funcție de norma de poluare
Legislație, TransportŞoferii ar putea plăti mai mult pentru roviniete din 2026. Ministerul Transporturilor pregăteşte reguli noi după care vor fi calculate taxele de drum, iar una dintre ele va fi norma de poluare. Cei mai afectaţi riscă să fie transportatorii,…

“Tronsonul blestemat” din Autostrada Transilvania a fost scos din nou la mezat
TransportÎn urmă cu aproape un an, Compania de Autostrăzi rezilia un contract de pe Autostrada Transilvania pentru un lot care pare a fi fost blestemat. Pe cei aproape 30 de kilometri constructorul generase un blocaj, contractul a fost reziliat, iar…

Constructori din 4 țări se întrec să prindă contractul pentru tronsonul 2 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș
Construcții, TransportConstructori şi asocieri din Ungaria, Turcia, Italia şi Austria au depus oferte pentru proiectarea şi execuţia celor aproximativ 20 de kilometri ai lotului Avrig-Arpaşu de Jos al Autostrăzii Sibiu-Făgăraş, a anunţat luni ministrul…

Optimism la Ministerul Transporturilor: Autostrada A7 va fi finalizată înainte de termenul prevăzut
Construcții, TransportCătălin Urtoi, consilierul onorific al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, susţine că autostrada A7 Ploieşti-Paşcani va fi finalizată în anul 2025, cu un an mai devreme decât este prevăzut în PNRR, în timp ce autostrada…

Lucrările la ”autostrada ruptă” continuă: italienii nu o mai repară într-o lună, ci în trei
Construcții, TransportItalienii de la Pizzarotti, care trebuie să repare tronsonul din autostrada A10 (Sebeș-Turda), din care s-a desprins o bucată, în zona nodului Alba Iulia Nord, a cerut prelungirea cu 60 de zile a termenului de finalizare a reparaţiei, oficialii…

Autostrada Moldovei, A7, prinde viteză. S-au semnat contractele pentru alte 3 loturi
Construcții, TransportAutostrada A7 care va lega Muntenia de Moldova prinde contur. La Ministerul Transporturilor s-au semnat, astăzi, contractele pentru alte 3 loturi, care vor unii Bacăul de Paşcani.În total, alţi 77 de km de autostradă vor fi construiţi…

Atenție! CNAIR anunță întreruperea duminică a serviciului de plată rovinietă și peaj
TransportEmiterea prin mijloace electronice a rovinietei şi a peajului poate fi îngreunată sau chiar întreruptă duminică, în intervalul orar 00:00 - 01:00, din cauza unor lucrări de upgrade ale sistemului de comunicaţii central, informează…

Grindeanu se gândește cu groază la anul electoral și reîncălzește proiectele “de-acasă”
TransportMinistrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ar putea fi lansată, în două-trei săptămâni, licitaţia pentru găsirea unui constructor care să finalizeze lucrările la Centura Sud Timişoara, odată ce a contractul cu reprezentanţii…

Licitația pentru primele trei loturi ale A13 Sibiu-Făgăraș rămâne suspendată. CNAIR, pusă la zid
Construcții, TransportCompania Națională de Drumuri din România, CNAIR, a pierdut toate cele trei contestații împotriva clarificărilor sale în ceea ce privește construcția Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor…

Umbrărescu, om de-al locului, va construi toată autostrada de la Buzău la Pașcani, via Bacăul natal
TransportAsociaţia Pro Infrastructură transmis, marţi, că UMB face toată Autostrada A7 între Buzău şi Paşcani, după ce CNSC a respins contestaţiile celor de la Danlin. UMB este compania băcăuanului Dorinel Umbrărescu, care va avea șansa…
