Arhiva tag-ul pentru: Comisia Europeana

CE propune o derogare temporară de la regulile din PAC, pentru a spori producţia de cereale
Agricultură, EuropaComisia Europeană a propus, la cererea statelor membre UE, o derogare temporară pe termen scurt de la regulile din Politica Agricolă Comună (PAC) referitoare la rotaţia culturilor şi menţinerea unor elemente neproductive pe terenurile…

Ungaria, dispusă la compromisuri pentru a putea accesa fondurile europene
Europa, Fonduri UEMinistrul ungar al Justiţiei, Judit Varga, a înaintat parlamentului de la Budapesta două propuneri legislative menite să lupte împotriva corupţiei şi să răspundă cererii Comisiei Europene pentru o mai mare transparenţă legislativă,…

Spania nu sprijină propunerea UE de reducere a consumului de gaze
Energie, EuropaGuvernul spaniol a declarat miercuri că se opune reducerii consumului de gaze cu cel puţin 15%, dorit de Bruxelles pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, apreciind că această măsura nu este neapărat „justă” şi nici „eficientă”,…

CE propune Planul european de reducere a cererii de gaze cu 15% până în primăvara viitoare
Energie, EuropaÎn condiţiile în care UE se confruntă cu riscul unor întreruperi suplimentare ale livrărilor de gaze din Rusia, Comisia Europeană a propus miercuri un nou instrument legislativ, Planul european de reducere a cererii de gaze, care vizează…

Comisia Europeană a creat un instrument pentru achiziţii comune de armament în UE
Europa, IndustrieComisia Europeană a propus, marţi, un nou instrument pentru achiziţii de armament în comun de către statele UE, în vederea reconstituirii stocurilor diminuate prin sprijinul acordat Ucrainei.Ţările membre ''au apelat la stocurile…

Ministrul Mediului a lansat 2 ghiduri pentru împăduriri şi reîmpăduriri. Care este bugetul alocat?
MediuBarna Tánczos, ministrul Mediului, a anunţat, într-o conferință de presă, lansarea a două ghiduri pentru împăduriri şi reîmpăduriri în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), precizând că bugetul pentru…

Comisia Europeană va cumpăra 54.530 de doze suplimentare de vaccin contra variolei maimuţei
Europa, SănătateComisia Europeană a anunţat, luni, achiziţionarea a 54.530 de doze suplimentare de vaccin contra variolei maimuţei, pe fondul îngrijorărilor legate de creşterea numărului de cazuri cu ”aproape 50% în Uniunea Europeană” într-o…

Cu cât s-ar putea reduce PIB-ul UE dacă Rusia oprește total livrările de gaze către Europa?
Energie, EuropaO oprire completă a livrărilor de gaze ruseşti către Uniunea Europeană ar putea reduce Produsul Intern Brut al UE cu până la 1,5%, dacă iarna următoare va fi una geroasă iar regiunea nu va reuşi să adoptă măsuri preventive pentru…

Pe măsură ce vânzările scad, Amazon își reduce articolele pe care le vinde sub marcă proprie
America, ComerțAmazon.com a început să reducă numărul de articole pe care le vinde sub marcă proprie, pe fondul vânzărilor slabe, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal, transmite Reuters.Compania a discutat,…

Uniunea Europeană, amenințată de criza gravă din Italia
EuropaO criză gravă în Italia amenință Uniunea Europeană, aflată în prezent sub presiunea războiului din Ucraina, a penuriei de energie și a inflației.Ultimul lucru de care Europa are nevoie în acest moment este instabilitatea la Roma,…

O nouă propunere vizând sancţiunile impuse Rusiei adoptată de Comisia Europeană
EuropaComisia Europeană a adoptat, vineri, o propunere comună cu privire la un nou pachet de măsuri, numit ”întreţinere şi aliniere”, pentru menţinerea şi consolidarea eficienţei celor şase pachete cuprinzătoare şi fără precedent…

Procedură de infringement împotriva Ungariei legată de prețurile diferite aplicate la carburanți
Energie, Europa, LegislațieComisia Europeană a anunţat vineri că a decis să deschidă o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva Ungariei, care impune preţuri diferite la combustibil pentru vehiculele cu numere de înmatriculare străine…

S-a terminat cu celebra saună românească din clădirile publice. C.E. propune raționalizări
Energie, EuropaComisia Europeană preconizează să ceară statelor membre UE săptămâna viitoare să limiteze încălzirea clădirilor publice şi a birourilor pentru a reduce cererea de gaze, potrivit unui document văzut de AFP.Pentru a face faţă…

C.E. îmbunătăţește estimările privind creşterea economiei româneşti, de la 2,6% la 3,9% în 2022
PubliceDatorită unei creşteri surprinzătoare de 5,2% în primul trimestru, Comisia Europeană a decis să îşi îmbunătăţească estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, de la 2,6% cât anticipa în luna martie până…

Comisia Europeană a inclus România în grupa de mare risc privind libertatea presei
Europa, MediaPresa din România e în cea mai mare categorie de risc privind libertatea de exprimare, potrivit raportului privind respectarea statului de drept în UE făcut public miercuri de Comisia Europeană.Astfel, pentru prima dată, Media Pluralism…

Ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Ucraina, susţinut de bugetul UE
EuropaLa două luni după ce Comisia Europeană a propus o asistenţă macrofinanciară urgentă de până la 9 miliarde de euro pentru a menţine solvabilitatea statului ucrainean, miniştrii de finanţe ai UE au dat marţi undă verde pentru un…

CE: Companiile din UE afectate de sancțiunile împotriva Rusiei ar putea primi bani mai mulți
Europa, Fonduri UECompaniile din UE afectate de sancţiunile impuse Rusiei, în contextul războiului din Ucraina, ar putea beneficia de o majorare de 25%, până la 500.000 de euro, a ajutoarelor de stat, în ideea de a le ajuta să facă faţă impactului invaziei…

Comisia Europeană reduce, încă o dată, prognozele de creştere economică în Europa
EuropaComisia Europeană îşi va reduce, încă o dată, prognozele de creştere economică în Europa pentru acest an şi anul următor, dar în paralel îşi va majora previziunile de inflaţie pentru a ţine cont de consecinţele războiului din…

CE, cerere de proiecte de 9 mil. euro pentru conţinut media online destinat tinerilor europeni
MediaComisia Europeană a publicat, vineri, o cerere de proiecte în valoare de 9 milioane euro pentru a sprijini producţia de ştiri din întreaga Europă pe teme de actualitate, cu un accent deosebit pe tinerii europeni, potrivit unui comunicat…

Reconstrucția Ucrainei după război, estimată de Kiev la 750 mld. $. Cum va contribui UE?
Europa, Lumea, PubliceUniunea Europeană va crea o platformă care să coordoneze reconstrucţia Ucrainei după încheierea războiului declanșat de Rusia, potrivit preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Totodată, preşedintele ucrainean Volodimir…
