Arhiva tag-ul pentru: companii mari

UE ar putea recupera o treime din avansul economic al SUA prin intermediul unor companii mai mari
America, Europa, PubliceUniunea Europeană ar putea reduce cu aproximativ o treime decalajul de productivitate faţă de Statele Unite dacă ar avea o distribuţie a companiilor mari şi mici similară celei din SUA, potrivit unei analize a Băncii Centrale Europene,…

Ministerul Finanțelor dă startul unei sesiuni de finanțare pentru investiții în industria prelucrătoare
IndustrieMinisterul Finanțelor dă startul, la data de 15 octombrie 2026, unei noi sesiuni de finanțare în valoare de 759 de milioane de lei, dedicată companiilor care vor să dezvolte capacități de producție în industria prelucrătoare.Măsura…

Transgaz caută viitorii specialiști printre studenții și masteranzii Universității Ovidius
Educație, Energie, Piața munciiRecrutarea forței de muncă este o problemă cu care se confruntă foarte multe companii din România, iar dacă vorbim despre recrutarea specialiștilor, aici probleme devin cu adevărat extrem de complicate.Nu întâmplător, tot mai…

87% dintre companiile mari își mențin suprafațele de birouri, în timp ce firmele mici se extind
ImobiliareAproape 9 din 10 companii mari din România intenționează să păstreze suprafața actuală de birouri în 2026, semn că accentul se mută de la extindere la optimizare și eficiență, arată un sondaj realizat de Colliers în rândul a…

Șapte companii mari, acuzate că subminează democrația. Amazon, Tesla și Meta sunt printre ele
LumeaȘapte mari companii sunt acuzate într-un raport publicat de Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC) că subminează democrația, finanțează criza climatică și încalcă în mod regulat drepturile muncitorilor. Este vorba despre…

Peste jumătate din numărul multinaționalelor, apărute inclusiv pe LISTA CĂPUȘELOR, nu sunt verificate
LegislațiePreşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală 'Solidaritatea' (FSAFS) Dorin Modure, a lansat acuzații grave la adresa autorităților. Șeful FSAFS a afirmat că autorităţile nu sunt în stare şi nu vor să reducă…

LISTA CĂPUȘELOR, serialul-anchetă declanșat de AFACERI.news, produce rezultate. Controale la marii retaileri
Economie
În România, potrivit informațiilor EXCLUSIVE dezvăluite de AFACERI.news, care au declanșat un adevărat tăvălug mediatic, sunt zeci de companii, inclusiv mari lanțuri de hypermarketuri, care încearcă să fenteze statul prin neplata…

Florin Jianu, atac la Guvern: Măsurile nu stopează valul inflaționist. IMM-urile plătesc nota
EconomieFlorin Jianu, președintele Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, a făcut câteva precizări legate de întâlnirea avută cu reprezentanții Guvernului pentru a discuta despre modificările aduse…

Ialomițianu, despre noile măsuri fiscale: Coafare pentru a salva cota unică. Tot cei mici sunt afectați
Legislație, PubliceGheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP și fost ministru de finanțe, consideră că măsurile fiscale vehiculate de coaliția de guvernare îi vor afecta tot pe cei mici. „E mai mult o coafare pentru a salva cota unică și o ieșire…

The Guardian: Crizele globale umplu buzunarele miliardarilor din industria alimentară și energie
Agricultură, Energie, InternaționalAverile miliardarilor din industria alimentară şi energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari în ultimii doi ani, în contextul creşterii preţurilor la energie şi mărfurilor în timpul pandemiei, precum şi pe fondul războiului…

Nume grele din business părăsesc piața, pe măsură ce Vestul strânge șurubul în jurul Rusiei
Europa, PiețeGigantul energetic BP, banca globală HSBC și cea mai mare firmă de leasing de avioane din lume, AerCap, s-au alăturat luni unei liste tot mai mari de firme occidentale care doresc să părăsească Rusia, în timp ce sancțiunile occidentale…

UDMR și lumina de la Budapesta: propunere privind o ”taxă de solidaritate”, pe model maghiar
PublicePreşedintele UDMR, Kelemen Hunor, avansează ideea instituirii unei ”taxe de solidaritate” care să fie aplicată companiilor care înregistrează o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro pe an, precizând că acest subiect…

Studiu: Cum arată topul celor mai mari și celor mai profitabile companii din România în 2019
EconomieCele mai mari 700 de companii au generat aproape 45% din cifra de afaceri a tuturor companiilor nefinanciare din România în 2019, potrivit studiului anual KeysFin „Condițiile de business din România“.Anul trecut, cifra de afaceri…

Florin Cîţu a anunțat startul programului guvernamental pentru susţinerea companiilor mari
EconomieMinistrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că programul guvernamental pentru susţinerea companiilor mari a demarat, firmele având posibilitatea să se înscrie în program până la finalul lunii viitoare,"Veşti…

OUG privind schema de ajutor de stat pentru companiile mari
FinanțeGuvernul urmează să aprobe, prin ordonanţă de urgenţă, în cadrul ședinței de astăzi, schema de ajutor de stat prin care se vor putea susţine aproximativ 600 de companii mari."Pe lista suplimentară avem pregătită ordonanţa…

Aportul retailerilor străini la infuzia de capital din România, mult mai scăzut anul acesta
ComerțRetailerii străini care activează pe piaţa locală au continuat infuziile de capital în reţelele din România şi în 2020, însă cifrele nu se pot compara până acum cu cele din anul precedent.Jucătorii străini de pe piaţa românească…

Program guvernamental de sprijin al marilor companii
Banking, InvestițiiPrimul ministru Ludovic Orban a declarat că Guvernul va lansa un program de susţinere al marilor companii printr-un un sistem de garantare a asigurării creditului comercial, în cadrul măsurilor de relansare economică."Una din…
