Arhiva tag-ul pentru: creștere

Nazare: Cea mai rapidă frânare a inflaţiei din ultimii ani. E obligatoriu să continuăm corecția
PubliceMinistrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, afirmă, luni seară, că România a înregistrat, în ultimele luni, cea mai rapidă frânare a inflaţiei din ultimii ani şi o scădere accentuată a deficitului. Din cauza situaţiei…

Bursa de la București își revine, în contratimp cu piețele internaționale marcate de incertitudini
PiețeÎntr-o zi în care bursele internaționale au fost măcinate de tensiunile militare dintre Statele Unite și Iran, Bursa de Valori București (BVB) a reușit să se decupleze parțial de la sentimentul negativ global, indicii locali consemnând…

Bursa de la București a închis în creștere ultima ședință a săptămânii
PiețeBursa de Valori București a închis în creștere ședința de vineri. Valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 114,9 milioane de lei (21,9 milioane de euro), potrivit Agerpres.Principalul indice al Bursei de Valori București, BET,…

Economia zonei euro a depăşit aşteptările. BCE a menţinut dobânda cheie neschimbată
Europa, PiețePieţele bursiere europene au închis joi în teritoriu negativ, în pofida datelor economice care au arătat o creştere peste aşteptări a economiei zonei euro şi a deciziei Băncii Centrale Europene (BCE) de a menţine dobânda de politică…

Industria jocurilor video din România continuă să crească și se maturizează constant
Media, SportIndustria de jocuri video din România a înregistrat anul trecut o creștere de 8%, generând venituri totale de 343 de milioane de euro, arată cele mai recente date din domeniu.
Cele mai multe studiouri sunt concentrate în Capitală –…

Apetitul consumatorilor pentru ciocolata scumpă, nealterat. Lindt și-a îmbunătățit estimările de profit
Comerț, Eveniment, Food&DrinkProducătorul elvețian de ciocolată premium Lindt & Spruengli a anunțat marți că și-a îmbunătățit estimările referitoare la creșterea organică a vânzărilor în 2025, grație loialității consumatorilor și tranziției spre…

Cea mai mare criptomonedă din lume depăşeşte pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari
America, PiețeBitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest…

Acţiunile Tesla au crescut luni cu aproape 10%, după lansarea robotaxiului Model Y
America, TransportAcţiunile Tesla au urcat cu aproape 10% luni, după ce compania a lansat în premieră serviciul său de robotaxi autonom în Austin, Texas, în weekendul trecut. Modelul Y fără şofer a fost pus la dispoziţia unui număr limitat de pasageri,…

Pensia medie lunară a crescut cu peste 20% în trimestru I, față de anul trecut
Piața muncii, PublicePensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut, în primul trimestru din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 20,6%, respectiv cu 22,7%, în timp ce numărul mediu de pensionari a scăzut…

Bursa de la București reacționează pozitiv climatului politic. Companiile și-au reluat creșterea
PiețeBursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de vineri, iar rulajul se cifra la peste 3,71 milioane de lei (735.250 de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.Indicele principal…

Bursa de la București reacționează la alegeri. Toți indicii, pe verde. Leul se apreciază în forță
Piețe, PubliceBursa de la București a deschis pe plus, iar toți indicii sunt pe verde. La această oră, indicele BET a atins +4,46%. Piața financiară de la București este euforică, luni dimineața, perspectiva unor tăieri a finanțărilor europene…

Alarmant! Datoria globală a atins un nivel record în 2024 – creștere de 7.000 de miliarde dolari
Lumea, PubliceDatoria globală a atins un nou nivel record în 2024, ajungând la 318.000 de miliarde de dolari, conform datelor publicate de Institutul Internațional pentru Finanțe (IIF). Această creștere semnificativă vine într-un context de încetinire…

BVB | Acţiunile Transgaz cresc cu aproape 10% într-o săptămână, fără niciun anunţ la bursă
Energie, PubliceAcţiunile transportatorului national de gaze Transgaz (TGN) au înregistrat o creştere de 9,2% în ultima săptămână, pe fondul unor tranzacţii cumulate de 5,7 mil. lei. Compania a înregistrat creşteri de peste 2% în patru din…

RAPORT PwC | Majoritatea executivilor se așteaptă la creșterea economiei globale în 2025
Lumea, Piața munciiAproape 60% dintre directorii executivi din întreaga lume se așteaptă la o creștere a economiei globale în următoarele 12 luni, iar 46% vor să vadă îmbunătățiri ale rentabilității ca urmare a utilizării inteligenței artificiale…

Handelsblatt: Semne slabe de revenire. Germania a înrăutățit previziunile de creștere a PIB-ului
Europa, PiețeGuvernul german a înrăutățit previziunile de creștere a PIB-ului în 2025 la 0,3%, de la 1,1%, a anunțat vineri publicația Handelsblatt, citând surse guvernamentale, cea mai mare economie europeană arătând puține semne de revenire…

Cheltuielile familiilor, în creștere cu 13%. Au ajuns la 85% din veniturile totale
PubliceVeniturile medii lunare ale gospodăriilor din România au ajuns în trimestrul 3 al anului trecut la 8.255 lei, în creștere cu 0,5% față de Trimestrul anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Raportat…

Alocațiile copiilor vor crește de la 1 ianuarie cu 10,4%. Ce spun părinții?
TransportAlocațiile copiilor vor crește cu 10,4% din 1 ianuarie 2025. Potrivit ministrului Muncii, beneficiari sunt 3,6 milioane de copii, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială.
Cresc alocațiile…

Constanța, portul UE cu a doua cea mai mare creştere a cantităţii de marfă manipulate în 2023
Comerț, EuropaPortul Constanţa a avut anul trecut a doua cea mai mare creştere procentuală în rândul porturilor europene, în funcţie de cantitatea de marfă manipulată, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).Comparativ…

Puterea de cumpărare a europenilor a crescut în 2024. Care este situația în România?
EuropaPuterea de cumpărare a europenilor a crescut la 18.768 euro în 2024, însă suma pe care consumatorii o au de fapt disponibilă pentru cheltuieli şi economii variază foarte mult de la o ţară la alta şi depinde, de asemenea, de modul în…

Primele opt luni ale anului confirmă apetitul în creştere pentru împrumuturi al românilor
BankingBăncile din România au acordat credite populaţiei şi companiilor în valoare totală de aproape 114 miliarde lei, în primele opt luni din 2024, cu 28% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2023, conform datelor #Dreptullabanking.ro,…
