Arhiva tag-ul pentru: Delta Dunării

Colectarea selectivă pare un moft pe litoral. Garda de Mediu intră în acțiune
Legislație, MediuColectarea selectivă a deșeurilor, deși este obligatoriu de implementat de către orice entitate administrativă din țară, merge prost pe litoral. Astfel că Garda de Mediu derulează, până în 7 august, o amplă acţiune de control pe…

Turismul românesc, în revenire. Vânzări mai mari față de 2022
TurismAnul acesta, spre deosebire de 2020-2022, românii au ales să își cumpere pachetele de vacanță în perioada “early booking” (înscrieri timpurii) profitând astfel de reduceri de 30-40%. Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, vicepreședinte…

Delta Dunării are un nou port turistic, construit pe bani europeni
Construcții, TransportNoul Port de la Jurilovca a fost construit pe fonduri europene, oferă racordare la apă și curent pentru ambarcațiuni și are o parcare pentru mașini cu prize de încărcare alimentate de la panourile solare.Noua…

Start programului estival de transport “Trenurile Soarelui” spre Marea Neagră și Delta Dunării
Transport, TurismÎn această dimineaţă, a plecat prima cursă din programul estival "Trenurile Soarelui 2023".Timp de trei luni, până în data de 11 septembrie, turiştii vor avea trenuri directe spre şi dinspre staţiunile de la Marea Neagră şi…

„România Atractivă” | 69 de obiective turistice și culturale, restaurate prin fonduri europene
Cultură, TurismIeri, la sediul Ministerului și Investițiilor Europene, au fost semnate 27 contracte de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea unor situri turistice ce fac parte din programul „România Atractivă”. Obiectivele finanțate sunt…

Începând de marți, mașinile Google Street View se întorc în peste 100 de orașe din România
Gadget, Inovație, TurismMașinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta, potrivit unui comunicat de presă al celor de la Google. În următoarele luni, ele vor străbate șoselele țării și vor vizita peste 100 de localități și drumurile…

Zarva se apropie de final. Când pot românii să măsoare adâncimea lucrărilor de pe Bâstroe?
MediuSpecialiştii români vor putea începe măsurătorile pe braţul Chilia şi canalul Bâstroe din data de 15 martie 2023, s-a convenit vineri în cadrul primei întâlniri tehnice româno-ucrainene referitoare la canalul Bâstroe, informează…

Berceanu, fost șef la Garda de Mediu: “Ucrainenii fac o aroganță cu Bâstroe pentru că-și permit. Ai noștri latră și închid ochii”
MediuOctavian Berceanu, fost comisar-șef al Gărzii de Mediu, a comentat dragarea canalului Bâstroe, luni, pe B1 TV și s-a arătat de părere că ucrainenii fac „o aroganță” deoarece „își permit” să o facă.Întrebat care sunt…

Ministrul Mediului, acuzații grave la adresa Ucrainei: Încalcă legea dacă adâncește canalul Bâstroe din Delta Dunării!
Legislație, Mediu, PubliceNici legislația națională a României și nici cea din Ucraina nu permit desfășurarea unor lucrări în zona canalului Bâstroe de pe partea ucraineană a Deltei Dunării, care să pună în pericol biodiversitatea și ecosistemele,…

Românii preferă vacanțele în țară (studiu)
TurismAproape două treimi dintre români (65%) aleg să-şi petreacă vacanţele în România, în detrimentul călătoriilor în străinătate (29%), arată cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research, publicat joi.Potrivit cercetării,…

Scădere cu cel puţin 15% a turismului în Deltă, față de 2021
TurismTurismul în Delta Dunării a înregistrat anul acesta o scădere cu cel puţin 15% faţă de anul trecut, potrivit Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), dar unii agenţi economici susţin că au înregistrat…

Nivelurile scăzute ale râurilor din Europa amenință schimburi comerciale de 80 de mld. $
Comerț, Europa, TransportÎn mijlocul unei veri secetoase care a dus temperaturile la maxime istorice în întreaga Europă, râurile de pe continent se evaporă, transmite Bloomberg.Rinul, un pilon important pentru economiile Germaniei, Ţărilor de Jos şi Elveţiei…

Dragoș Anastasiu: Lărgirea sezonului estival se poate face doar cu seniorii Austriei și Germaniei
TurismVicepreşedintele Alianţei pentru Turism, Dragoş Anastasiu, consideră că lărgirea sezonului estival va putea fi realizată în ţara noastră doar cu turişti străini, cu seniori din Germania şi Austria, care vin în Delta Dunării şi…

Anastasiu: Trăim într-o paradigmă de scump şi prost, ceea ce nu este corect în integralitate
TurismDragoş Anastasiu, președintele Eurolines România, a declarat că paradigma ”scump şi prost” raportată la turismul românesc nu este „corectă în integralitate”, precizând că litoralul românesc este scump în anumite perioade,…

În prezent, litoralul românesc are 99% dintre hoteluri renovate şi 4 plaje ”Blue Flag”
TurismÎn prezent, litoralul românesc al Mării Negre are 99% din baza hotelieră renovată sau complet reabilitată, peste 30 de hoteluri all-inclusive, cu peste 6.000 de camere, patru plaje care deţin standardul "Blue Flag", dar şi baze de tratament,…

Unde își petrec românii Sărbătorile Pascale și minivacanța de 1 mai?
TurismÎn această perioadă, rezervările pentru vacanţa de Paşte, dar şi pentru minivacanţa de 1 Mai, sunt în creştere, trend susţinut de ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus.
"Interesul pentru pachetele turistice…

Gospodării tradiţionale din Roşia Montană şi Delta Dunării, finanțate prin PNRR
Cultură, Fonduri UE, TurismGospodării tradiţionale din Roşia Montană şi din Delta Dunării, alături de încă cinci obiective din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, sunt oficial selectate pentru a fi finanţate din PNRR, potrivit unui comunicat de presă Ministerului…

Reduceri de 50% la tarifele de energie pentru locuitorii a două zone pitorești din România
Energie, Legislație, PubliceProiectul de Ordin privind reducerea cu 50% a tarifelor la energia termică, gaze naturale şi energia electrică pentru locuitorii din Deltă şi localităţi din Munţii Apuseni a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii…

Zonele stuficole concesionate din Tulcea au adus la bugetul de stat sume record
Agricultură, PubliceAdministraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) atrage anual o redevenţă de 379.814,65 de euro, după ce a concesionat 12 zone stuficole cu o suprafaţă totală de peste 46.700 de hectare, suma fiind una record pentru ultimii…

Croazierele anulate, încă o lovitură pentru turismul la Marea Neagră. Care este motivul?
TurismMulte din sosirile navelor de croazieră maritime şi fluviale în Portul Constanţa din 2022 ar putea fi anulate din cauza tensiunilor geopolitice din bazinul Marii Negre, a avertizat luni, într-o postare pe Facebook, Corina Martin, preşedintele…
