Arhiva tag-ul pentru: dezvoltare locală

Noul opțional pentru elevii de liceu care combină geografia cu tehnologia
Educație, IT&C, PublicePrograma pentru opționalul ‘Ora de GIS’ a fost aprobată și publicată în Monitorul Oficial, a anunțat, marți, Ministerul Educației și Cercetării.Disciplina se află la intersecția dintre Geografie și Tehnologia informației…

România va construi cel mai înalt pod pietonal suspendat din Europa
Construcții, Europa, Transport, TurismRomânia va avea cel mai înalt pod pietonal suspendat din Europa. Proiectul va fi realizat în comuna Parva, din județul Bistrița-Năsăud, la poalele Munților Rodnei, unde a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția construcției.Podul…

Via Transilvanica primește statut oficial și își consolidează rolul în turismul românesc
TurismAnual, drumul care traversează România de la nord la sud, atrage zeci de mii de vizitatori, iar numărul lor este în creștere. Proiectul turistic lansat în urmă cu 8 ani pentru a revigora prin turism satele și comunitățile izolate depășește…

Că se numește “Anghel Saligny” sau PNDL, USR PLUS nu susține noul program de investiții al PNL
Investiții, Legislație, PubliceLiderii USR PLUS, reuniţi ieri în şedinţa Biroului Naţional (BN), au decis să nu susţină noul Plan Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în valoare de 50 de miliarde de lei, anunţat la începutul săptămânii de liderul PNL Ludovic…

Ministrul Dezvoltării: “PNDL nu mai e la pixul unui politician!”
Fonduri UE, Investiții, PubliceMinistrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat că Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) "nu mai e la pixul unui politician", subliniind că la acest moment sunt mii de contracte de finanţare…

Planul Național de Investiții: planurile pentru dezvoltarea locală, adică PNDL numit altfel
Servicii
Planul Național de Investiții și Relansare Economică, propus de Cabinetul Orban, urmează să fie prezentat astăzi la ora 18:00, în prezența președintelui Klaus Iohannis.
Capitolul de ”dezvoltare locală” cuprinde proiecte…
