Arhiva tag-ul pentru: dezvoltatori

Microsoft își împinge dezvoltatorii spre cel mai performant model AI de la OpenAI
IT&C, Media, Piața munciiMicrosoft le cere dezvoltatorilor care lucrează la proiecte de programare bazate pe inteligenţă artificială să utilizeze în mod implicit cel mai avansat model al OpenAI, GPT-5.6 Sol, în cadrul GitHub Copilot, ca parte a unei strategii…

Piața terenurilor s-a mișcat mai lent în primul semestru. Retailul, cel mai activ segment al pieței
ImobiliarePiața terenurilor a rămas activă în prima jumătate din 2026, cu numeroase tranzacții aflate în negociere sau în fază de precontractare, dar cu puține dealuri mari efectiv închise, pe fondul incertitudinilor legate de costurile energiei,…

BT finanțează cu 37 de milioane de euro dezvoltarea PRIMA Solis, primul proiect high-end din estul Bucureștiului
Banking, ImobiliareBanca Transilvania susține dezvoltarea PRIMA Solis, primul proiect high-end din estul Bucureștiului, printr-o finanțare de 37 de milioane de euro pentru PRIMA Development Group.Interesul foarte ridicat pentru PRIMA Solis este confirmat…

Apartamente mai scumpe, tranzacții mai puține: piața imobiliară încetinește
ImobiliareApartamente și case tot mai scumpe. Ultimele date arată că cele mai mari majorări sunt în București, unde prețul locuințelor noi, în ultimul an, a fost cu peste 25% mai mare.
Prețurile locuințelor au continuat să crească în ultimul…

Gemini 3 Flash, noul model AI de la Google: răspunsuri mai rapide și costuri mai mici
IT&C, MediaGigantul american Google continuă să lanseze modele din seria Gemini 3, prezentând acum versiunea Flash.
Gemini 3 Flash este o variantă mai eficientă a flagship-ului Gemini 3 Pro, care produce mai rapid răspunsuri, păstrând funcţiile…

Dezvoltatorii europeni acuză Apple de practici discriminatorii și cer intervenția UE
IT&C, MediaO coaliţie formată din 20 de dezvoltatori de aplicaţii şi organizaţii pentru protecţia consumatorilor a cerut marţi autorităţilor europene să aplice mai strict legislaţia UE împotriva Apple, acuzând compania că, prin structura…

Noiembrie negru pentru imobiliare: scădere puternică a vânzărilor la nivel național
Construcții, Imobiliare
Piața imobiliară din România a înregistrat un nou recul alarmant în noiembrie 2025. Datele oficiale ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) indică o scădere accentuată, atât față de luna precedentă,…

Vânzări record pe piața rezidențială, în ultima lună, cu cotă redusă de TVA
ImobiliarePiața rezidențială din România a accelerat puternic în iulie, înregistrând vânzări record de apartamente atât în București, cât și în marile orașe, graba cumpărătorilor fiind determinată de eliminarea cotei reduse de TVA și…

Valoarea estimată a tranzacţiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale a scăzut în S1
Comerț, ImobiliareValoarea estimată a tranzacţiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale (cu excepţia celor industriale) s-a apropiat în primul semestru de 200 de milioane de euro, sub nivelul din perioada similară a anului trecut, dar cu perspective…

România oferă printre cele mai mari stimulente din UE pentru proiecte industriale și de birouri
ImobiliareRomânia atrage tot mai mult interesul investitorilor care se uită la Europa Centrală și de Est pentru spații industriale sau de birouri, parțial și datorită stimulentelor guvernamentale care pot acoperi până la 70% din costurile eligibile,…

Noul magazin de aplicații pentru iPhone se lansează în Europa
Europa, IT&C, MediaEuropenii vor avea la dispoziţie, din 6 iunie, un nou magazin de aplicaţii pentru iPhone, făcut posibil de noua legislaţie europeană pentru pieţe digitale.Aptoide, care calcă pe urmele AltStore, va fi un magazin specializat în jocuri,…

Stocul de spații moderne de retail, creștere consistentă în țara noastră – ANALIZĂ
Comerț, ImobiliareStocul de spaţii de retail modern va depăşi în acest an 4,5 milioane de metri pătraţi, stabilind un nou record pentru România, potrivit unui comunicat de presă al CBRE România.Mai mult de 185.000 de metri pătraţi sunt preconizaţi…

Piaţa clădirilor de birouri din Germania a înregistrat cel mai sever declin din istorie
Europa, ImobiliarePiaţa clădirilor de birouri din Germania a suferit cel mai sever declin din ultimele două decenii, costurile de finanţare mai ridicate şi revenirea lentă a angajaţilor la birouri afectând apetitul investitorilor, transmit Reuters şi…

Imobiliarii se plâng, dar nu se grăbesc. Prețurile apartamentelor nici vorbă să scadă
ImobiliarePiaţa imobiliară din România este în blocaj. Anul trecut, dezvoltatorii au construit cu 20 la sută mai puţin decât în 2022, iar cererea a scăzut cu 10%. Unele locuinţe mai vechi s-ar putea să devină chiar mai scumpe. Cu toate acestea,…

Motorul dezvoltării imobiliare s-a gripat în Capitală. Scade numărul locuințelor noi din urban
Construcții, ImobiliareDomeniul imobiliar a fost o ”piatră de temelie” în ultimii ani în economia României, iar Capitala și zonele limitrofe au constituit un etalon în ceea ce privește numărul imobilelor construite. Anul trecut au fost terminate 73.332…

Google nu mai poate obliga dezvoltatorii din India să folosească sistemul de plăţi din Play Store
IT&C, LumeaÎn lumina unui nou ordin antimonopol din India, Google a renunţat la condiţia folosirii sistemului de plăţi din Play Store pentru dezvoltatorii de aplicaţii pentru Android din această ţară.Google tocmai a rămas fără o mare sursă…

Doritorii de credite imobiliare stau mai nou pe gânduri. Ce îi determină să fie precauți?
ImobiliareDupă ce în pandemie erau preferate mai ales locuinţele spaţioase, acum sunt din nou, la mare căutare, spaţiile mici, cu preţuri reduse, până în 80.000 de euro, spun consultanţii imobiliari. În schimb, clienţii cu mulţi bani…

Meta lansează instrumente software gratuite pentru aplicaţii de inteligenţă artificială
Gadget, MediaMeta Platforms a lansat un nou set de instrumente software gratuite pentru aplicaţii de inteligenţă artificială, care ar putea face mai uşor pentru dezvoltatori să comute între diferite cipuri subiacente, transmite Reuters.Noua platformă…

Banca Centrală a Chinei a redus rata creditelor ipotecare pe 5 ani
Asia, BankingBanca Centrală a Chinei (PBOC) a redus mai mult decât se estima rata dobânzii la facilitatea de creditare, după ce săptămâna trecută a adoptat noi măsuri de relaxare, în cadrul eforturilor autorităţilor de la Beijing de a stimula…

După Apple, și Google e generos cu dezvoltatorii de aplicații. Reduce comisioanele din 1 iulie
IT&CDezvoltatorii de aplicaţii pentru Android vor plăti un comision de 15%, în loc de 30%, pentru primul milion de dolari câştigat într-un an.După ce Apple a decis să mai reducă din presiunea acuzaţiilor de monopol privind politicile…
