Arhiva tag-ul pentru: DX12

Un constructor român trage tare pe DX12. Stadiu lucrărilor, la jumătate, în doar câteva luni
TransportDirectorul CNAIR anunţă că lucrările la tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Piteşti, care are termen de finalizare ianuarie 2024 şi la care lucrările au început în urmă cu mai puţin de jumătate de an, sunt realizate aproape la…

Ioniță, CNAIR: Categoric deschidem complet A10 Sebeș-Turda. Ce autostrăzi vor fi gata în 2021?
TransportAnul 2021 ar putea fi unul dintre cele mai prolifice din punct de vedere al numărului de kilometri de șosea de mare viteză deschiși traficului. Conform informațiilor prezentate de directorul Companiei de Autostrăzi, Mariana Ioniță, într-un…

Ce tronsoane de autostradă se inaugurează în acest an? Segmente din trei autostrăzi, vizate
TransportMinistrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că în acest an vor fi inaugurate tronsoanele de autostradă Râşnov – Cristian şi lotul 1 din Sebeş – Turda, dar şi cei 17 kilometri în regim de autostradă din cei 31 de kilometri…

Tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Pitești va fi construit de către o asociere românească
TransportAsocierea de firme românești SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade a câștigat licitația pentru proiectare ași execuția tronsonului 3 (31,75 km) al drumului expres DX12 Craiova - Pitești, anunță hotnews.ro. UMB, care este…
