Arhiva tag-ul pentru: Florin Cîţu

Cîțu: Dividendele multor companii de stat se duc pe excursii de team building și bonusuri
PublicePremierul Florin Cîţu a declarat că în multe companii de stat sumele care erau considerate dividende erau folosite pentru acordarea de bonusuri pentru manageri şi excursii de tip team building, iar acum constituirea drept venituri la…

Program de analiză a efectelor pandemiei asupra copiilor, lansat de Guvern
SănătateLucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 - "Din grijă pentru copii" încep astăzi, premierul Florin Cîţu urmând să participe la deschiderea acestora. Programul are scopul…

PNRR va fi depus luni la Comisia Europeană și prezentat public în 2 iunie
Fonduri UE, InvestițiiPlanul Naţional de Redresare şi Rezilienţă urmează să fie depus oficial, astăzi, la Comisia Europeană, acesta urmând să fie prezentat public în 2 iunie. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, afirma că…

Model de regionalizare? Se separă apele în PNL. “Bogații” merg cu Cîțu, “săracii” cu Orban
PubliceVicepreşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a anunţat, duminică, înaintea Consiliului Naţional al PNL în care se vor aproba calendarul alegerilor interne şi detaliile Congresului, că va candida la funcţia de preşedinte al formaţiunii.…

Dacă estimările optimiste ale FMI se adeveresc, România va fi tigrul Europei. Reacția lui Cîțu
Banking, PubliceFlorin Cîțu spune că estimările experților Fondului Monetar Internațional (FMI) confirmă că România are cea mai mare creștere economică din UE. Premierul susține într-o postare pe Facebook că "cea mai bună perioadă pentru…

Guvernul va împrumuta 480 de mil. EUR, pentru construirea spitalelor de la Cluj și Craiova
Publice, SănătateGuvernul condus de Florin Cîțu a aprobat, în ședința de joi, memorandumul privind acordul de principiu pentru contractarea a două împrumuturi, de circa 480 milioane euro, cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Memorandumul a fost înaintat…

Premierul Cîțu: PNRR te forțează să fii eficient. Nu lovești țintele, nu iei banii
Fonduri UE, PublicePremierul Florin Cîţu a declarat că PNRR urmează să fie prezentat în detaliu, acesta având o parte de reformă şi o alta de investiţii. De asemenea, PNRR are ţinte anuale care ”dacă nu le loveşti, nu iei banii”.
”PNRR va fi…

Florin Cîțu: Nu vom crește taxele!
Legislație, PubliceInvitat la postul de televiziune B1 TV, premierul Florin Cîțu a dat asigurări că Guvernul pe care îl conduce nu va mări taxele.
„Nimic din ce am spus noi acolo (la Bruxelles) nu e diferit de ce avem în programul de guvernare. Am auzit…

Noi relaxări | 1000 de participanți la evenimentele în aer liber. Care sunt condițiile?
Eveniment, ServiciiPremierul Florin Cîţu a anunţat joi, după şedinţa de Guvern, creşterea la 1.000 a numărului de participanţi la evenimentele în aer liber culturale sau artistice, cu condiţia să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau cu test COVID.…

Premierul vrea autostrăzi: De la București la Baia Mare faci cât de la București la Salonic
TransportPremierul Florin Cîţu a afirmat că trebuie făcute investiţii în infrastrucutră pentru a repara probleme vechi de 30 de ani, lucru care va fi corectat prin PNRR şi alte programe europene. ”De la Bucureşti la Baia Mare faci cât de…

Primele date, încă preliminarii, din PNRR: cei mai mulți bani sunt alocați pentru transporturi
Fonduri UE, Investiții, Legislație, PubliceMinisterul Fondurilor Europene (MFE) a făcut publică astăzi o formă - sintetizată și încă preliminară - a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Sunt primele date concrete, cu alocări ferme și obiective de reformă…

Premierul Cîțu în Parlament: În această legislatură vom trece Carpații cu autostrada
TransportPremierul Florin Cîțu a prezentat miercuri în Parlament Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care pe care Guvernul s-a angajat să-l trimită la Bruxelles până la finalul lunii mai. Șeful Guvernului a declarat că…

Planul de Redresare și Reziliență va fi prezentat miercuri în Parlament. Cîțu: Vot nenecesar
Fonduri UE, PublicePremierul liberal Florin Cîţu va prezenta miercuri Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în Parlament şi va participa la dezbaterea documentului. Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată la ora 13.00. Guvernul…

Contre în PNL. Orban vorbește de plata “în viitor” a vaccinurilor, Cîțu îl combate: E gratuit!
SănătatePremierul Florin Cîţu a declarat, luni, că în România vaccinul împotriva COVID-19 este şi rămâne gratuit. "Nu e nicio discuţie în Guvernul României pentru a schimba lucrurile", a subliniat Cîţu. Declaraţiile premierului vin după…

Care sunt prioritățile de reformă pentru guvernul Cîțu? Reducerea risipei, printre ele
Industrie, Legislație, PublicePremierul Florin Cîţu a declarat că nu este nimic nou în ceea ce priveşte reformele propuse, arătând că şi-a asumat reforma în companiile de stat, reducerea risipei şi eliminarea furtului din banul public.Florin Cîţu a fost…

Cîțu: România şi-a asumat un sistem transparent şi predictibil pentru salariul minim
Legislație, PublicePremierul Florin Cîţu a declarat că România şi-a asumat în acest moment, pentru economia ţării, „un sistem pentru salariul minim transparent şi predictibil care să fie folosit în perioada următoare”.„E vorba de salariul…

Reforme | Care sunt angajamentele asumate de România în fața Comisiei Europene prin PNRR?
Europa, Fonduri UE, Legislație, PublicePremierul Florin Cîțu s-a angajat în fața președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la o serie de reforme, ca parte a Planului Național de Redresare și Reziliență.Lista reformelor a fost prezentată oficialilor europeni…

Ciolacu: Nu am avut plăcerea să avem acces la PNRR. Pentru noi, nu are coerență și viziune
PubliceLiderul sical-democrat Marcel Ciolacu a declarat, înaintea întâlnirii de joi la Guvern cu premierul Florin Cîţu pentru discuţii despre PNRR, că PSD nu are nicio problemă să vină la Guvern ca să abordeze acest subiect pentru că este…

Cîțu vs. Ciolacu: Am avut 3 ani în timpul PSD cea mai mare inflație. Poate azi își cer scuze
Publice
Premierul anunţă că Guvernul pregăteşte măsurile pentru perioada post-pandemie şi pentru a asigura cea mai bună perioadă din istorie din punct de vedere economic pentru toţi românii. Acesta a scris pe Facebook un mesaj ironic la…

Premierul Florin Cîțu va discuta astăzi cu Marcel Ciolacu, președintele PSD, despre PNRR
Fonduri UE, LegislațieInvitat la postul de televiziune România TV, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a apreciat faptul că premierul Florin Cîţu "şi-a găsit timp să stea de vorbă şi cu opoziţia" pe tema Programului Naţional…
