Arhiva tag-ul pentru: INS

Există suflu în economie! Managerii din România arată un optimism surprinzător – date INS
Comerț, Construcții, Industrie, ServiciiTendințele din activitatea economică din România pentru perioada iulie-septembrie 2020, potrivit anchetei de conjunctură realizate de Institutul Național de Statistică, indică un optimism surprinzător, deși rezervat, al managerilor…

Surpriză! Credeai că tot românul are card? BNR anunţă numărul de carduri active
BankingTeoretic, fiecare român are un card, conform datelor centralizate de BNR comparate cu cele ale Institutului Naţional de Statistică. Conform Băncii Centrale, din cele peste 18 milioane de carduri emise, doar puţin peste 14 milioane mai sunt…

Creştere substanţială a importurilor de lapte brut în primele 5 luni ale anului
Agricultură, IndustrieÎn primele cinci luni ale anului 2020, importul de lapte brut s-a majorat cu aproape 41%, respectiv cu 18.206 tone, faţă de perioada similară a anului trecut, totalizând 62.739 tone, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică…

Deși se investesc munți de bani, rețelele de apă și canal cresc anual cu o nimica toată
ServiciiÎn anul 2019, lungimea simplă a rețelei de distribuție a apei potabile a fost de 86.518,8 km, cu 2,4% mai mare față de anul 2018. Comparativ cu anul 2018, lungimea simplă a conductelor de canalizare, în anul 2019, a fost de 40.268,0…

Creștere spectaculoasă a serviciilor de înfrumusețare în luna mai: +331,6%!
ServiciiServiciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au consemnat o creştere cu 331,6% în luna mai 2020, comparativ cu aprilie, fiind cea mai mare creştere în categoria serviciilor de piaţă prestate populaţiei, conform datelor…

Datele INS confirmă: unele sectoare s-au oprit (aproape) complet în starea de urgență
ServiciiÎn luna mai 2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 36,3%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate…

Construcțiile nu au ținut seama de pandemie. Creșteri spectaculoase în luna mai 2020
ConstrucțiiÎn luna mai 2020, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de luna precedentă, ca serie brută, cu 7,9%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a scăzut cu 2,2%. Faţă de luna…

Jianu, Consiliul pentru IMM-uri: Interveniți rapid în economie, cu măsuri concrete pentru IMM-uri!
EconomieEste necesară o intervenţie rapidă în economie, cu măsuri concrete de sprijin pentru IMM-uri, spune Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), care precizează…

INS: Investiții nete de 9,8 miliarde lei în construcții noi, în primul trimestru
ImobiliareInstitutul Naţional de Statistică a anunțat că investiţiile nete concretizate în lucrări de construcţii noi au însumat 9,847 miliarde lei (53,4% din total investiţii), în primul trimestru al acestui an, fiind în creştere cu 20,3%,…

Brand de țară: toaleta în fundul curții. Abia jumătate din populație are acces la canalizare
Mediu, SănătateÎn anul 2019, un număr de 10,51 milioane locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 54,2% din populaţia rezidentă a României, cu 221.883 persoane mai mult decât în anul 2018, arată datele…

Statistica: Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut
EconomieÎn luna aprilie 2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 36,9% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de…

Ciprian Iftimoaei: Studenţi şi absolvenţi pe piaţa muncii
OpinieAutor: Ciprian Iftimoaei - articol scris pentru Ghidul pentru angajare „Te vreau în echipa mea” prevăzut în proiectul „Prin incluziune şi echitate spre succes – E şansa ta!”, câştigat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”…

Scumpiri în luna mai la fructe proaspete, conserve, bilete de avion. Ieftiniri la carburant
EconomieFructele proaspete, conservele din fructe, citricele şi transportul aerian au înregistrat cele mai mari scumpiri în luna mai, comparativ cu aprilie, în timp ce cartofii, alte legume/conserve de legume, combustibilii şi serviciile de apă,…

Inflația scade până la 2,3% în luna mai
EconomieRata anuală a inflaţiei a coborât la 2,3% în luna mai a acestui an, de la 2,7% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,25%, serviciile cu 2,6%, iar mărfurile nealimentare cu 0,15%, potrivit datelor…

INS: Consumul populației a dus la creșterea economică de 2.4% în primul trimestru
PubliceCreşterea în ritm anual a economiei în primul trimestru al acestui an, de 2,4% pe serie brută şi 2,7% pe serie ajustată sezonier, s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum…

Deficitul comercial, în creștere. Scădere drastică a exporturilor în primele 4 luni
PubliceDeficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a României a crescut, în primele patru luni ale anului,comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, cu aproape 974 milioane de lei, până la valoarea de 6,089 miliarde de lei, arată datele publicate,…

INS: transportul aerian de pasageri a înregistrat o scădere de 17% în primul trimestru
TransportTransportul aerian de pasageri a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 17,1%, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2, de la 4,644 milioane de pasageri la 3,851 milioane de pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de…

În România au loc cele mai multe accidente rutiere cu victime din UE
TransportNumărul persoanelor accidentate mortal în accidente rutiere în 2019 a scăzut ușor comparativ cu anul trecut, însă numărul accidentelor rutiere a crescut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică - INS.Astfel,…

Costul orar al forței de muncă, în creștere în T1 din 2020
Piața munciiÎn trimestrul I 2020 costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creştere de 2,33% faţă de trimestrul precedent şi de 10,20% faţă de acelaşi trimestru al anului…

INS: În luna aprilie 2020, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 4,8%
Piața munciiRata şomajului în luna aprilie 2020 a crescut la nivelul celei de acum 2,5 ani (a doua parte a anului 2017), respectiv cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (4,8 față de 4,6%), conform datelor Institutului…
