Arhiva tag-ul pentru: Italia

După patru ani de război în Ucraina, mai vor europenii ca Ucraina să iasă victoriosă?
EuropaPe 24 februarie s-au împlinit patru ani de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia și, deși negocierile de pace sunt în desfășurare, sfârșitul luptelor pare încă departe, scrie Euronews.SUA a condus cel mai recent…

Tot mai mulți tineri români aleg universitățile din afara țării. Care e prima lor opțiune?
Educație, Europa, LumeaTinerii români își regândesc traseul academic în afara țării. Cifrele arată că, în ultimii ani, tot mai mulți absolvenți din România au ales să își continue studiile la Universități din străinătate. Iar pe primele locuri…

Inflația scade în 23 de state membre, dar România rămâne campioana scumpirilor în UE
EuropaRomânia a avut cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană în luna ianuarie. Potrivit datelor publicate de Eurostat, inflația anuală din țara noastră a ajuns la 8,5%, mult peste media europeană, arată TVR Info.La…

Majoritatea merelor din supermarketurile europene, contaminate cu mai multe pesticide simultan
Europa, Mediu, SănătateUn studiu realizat la nivel european arată că majoritatea merelor cultivate convențional conțin reziduuri de pesticide multiple, unele considerate toxice sau potențial periculoase pentru sănătate.Cercetarea, coordonată de organizația…

Cine va reprezenta UE la reuniunea Consiliului de Pace al lui Trump, la Washington?
America, Europa, ORIGINALComisarul european pentru Mediterana, Dubravka Šuica, se va deplasa la Washington la sfârșitul acestei săptămâni pentru a participa la prima reuniune oficială a Consiliului pentru Pace al președintelui american Donald Trump, potrivit…

Doar o treime dintre români plătesc CASS. Sistemul sanitar rămâne subfinanțat
Asigurări, SănătateAngajații cu carte de muncă și cei care lucrează ca PFA achită lunar pentru asigurările sociale de sănătate 10% din salariul brut. Aceeași taxă o plătesc și pensionarii care au venituri de peste 3.000 de lei, pentru suma care depășește…

O fi bine? Nicușor Dan vrea în grațiile Americii și participă ca observator la Consiliul lui Trump
America, PublicePreşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică după-amiază, că va participa săptămâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Păcii la Washington. Italia condusă de Georgia Meloni va proceda identic, pe când dintre țările Uniunii…
Studiu european: seniorii români, printre cei mai nemulţumiţi de impozitele pe succesiune
Europa, PubliceRomânia ocupă un loc fruntaș într-un clasament european al nemulțumirii financiare. Potrivit studiului Observatoire Cetelem publicat astăzi, aproape 78% dintre seniorii români consideră că taxele și impozitele pe succesiune sunt mult…

Pe măsură ce provocările se acumulează, o Europă cu două viteze apare ca o cale de ieșire
Europa, ORIGINALNoțiunea unei Europe cu două viteze a ieșit în evidență, pe măsură ce liderii caută soluții inovatoare pentru a revigora economia stagnantă, scrie Euronews.Declin industrial. Tehnologii disruptive. Investiții lente. Bariere de…

Reformele UE în materie de competitivitate, pe agenda de discuții a liderilor europeni
Europa, ORIGINALUniunea Europeană trebuie să pună în aplicare un pachet ambițios de reforme care să vizeze mobilitatea forței de muncă, piețele de capital și simplificarea birocrației până la sfârșitul anului 2026, se arată într-un document…

Februarie, luna grevelor transportului aerian și feroviar din Italia. Mii de călători afectați
Europa, ORIGINAL, TransportCălătorii care merg în Italia ar trebui să se pregătească pentru perturbări ale zborurilor și serviciilor feroviare în această lună, scrie Euronews.Grevele naționale vor afecta transportul aerian pe 16 februarie, în timp ce…

Prețurile metalelor prețioase transformă medaliile olimpice în adevărate comori
Eveniment, SportSportivii care vor urca pe podium la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia vor primi, în această lună, cele mai scumpe medalii din istoria Jocurilor Olimpice, ca urmare a creșterii puternice a prețurilor metalelor prețioase.Peste…

De săptămâna viitoare, Roma introduce bilet de intrare la Fontana di Trevi
Europa, TurismDupă cum s-a anunțat pe 19 decembrie, începând cu 2 februarie, turiştii şi persoanele care nu sunt rezidente la Roma, vor plăti o taxă de doi euro pentru a accesa perimetrul interior al Fontanei din Trevi (această taxă fiind valabilă…

Lupta pentru AI pe WhatsApp: Meta impune comisioane rivalilor după intervenția autorităților
IT&C, MediaMeta anunţă că va opri un comision de la companiile care operează chatboţi de WhatsApp în ţările în care va fi obligată să permită funcţionarea acestora.După ce a integrat propriul AI în WhatsApp, Meta a decis interzicerea…

Pizza românească, recunoscută internațional: podium la mondialele de pizza de la Rimini
Europa, Eveniment, Food&Drink, LumeaIonuț Florinel Mocăniță, pizzaiolo din echipa PizzaMania, a obținut locul al III-lea la categoria Pizza Napoletana Contemporanea în cadrul Campionato del Mondo di Pizza – Pizza Senza Frontiere, competiție desfășurată la Rimini, în…

Comisia aprobă încă 8 planuri de investiții în domeniul apărării SAFE, în valoare de 74 miliarde €
Europa, Fonduri UE, ORIGINALSAFE este unul dintre cele mai importante elemente ale pachetului Readiness 2030 al UE, care vizează injectarea a sute de miliarde de euro în domeniul apărării până la sfârșitul deceniului – moment în care, potrivit estimărilor multor…

Program-pilot în Italia: vizite la muzeu și ateliere artistice, cu prescripție de la medic
Cultură, Europa, SănătateMedicii din regiunea Piemont, Italia, pot prescrie pacienților nu doar medicamente, ci și vizite la muzeu, ateliere artistice și activități culturale, în cadrul unui proiect-pilot care introduce ”prescripția socială” în sistemul…

Deloitte: România şi Italia, primele care aplică taxa logistică pe coletele mici din afara UE
Comerț, Europa, Lumea, ServiciiPersoanele fizice din România care cumpără online bunuri cu o valoare cumulată mai mică de 150 de euro dintr-un stat din afara Uniunii Europene (UE) plătesc, de la începutul acestui an, o taxă de 25 de lei/colet (echivalentul a cinci…

FMI prevede o creștere economică mai puternică în Germania decât se anticipase anterior
Europa, ORIGINALConform noilor cifre publicate de Fondul Monetar Internațional (FMI), economia Germaniei va înregistra o creștere mai puternică decât se anticipase anterior, scrie Deutsche Welle.Creșterea economică pentru 2026 este estimată la 1,1%,…

Viteză maximă de 30 km/h în centrul Romei. Autoritățile invocă înmulțirea accidentelor
Europa, Legislație, TransportAutoturismele pot merge de joi în centrul capitalei italiene, Roma, doar cu o viteză de 30 de km. Chiar şi pe arterele principale, şoferii nu vor avea voie să depăşească această viteză.
Chiar şi pe arterele principale, şoferii nu…
