Arhiva tag-ul pentru: listarea Hidroelectrica

Hidroelectrica: acțiunile ”H2O” intră la BVB pe 12 iulie; valoarea de piață, estimată la aproape 10 mld. €
Investiții, Piețe, PublicePreţul de ofertă stabilit în cadrul ofertei publice iniţiale derulate de Fondul Proprietatea cu privire la acţiunile deţinute la Hidroelectrica a fost stabilit la 104 lei/acţiune oferită, ceea ce implică o capitalizare de piaţă de…

Bloomberg: Intrările de valută din IPO-ul Hidroelectrica întăresc leul; BNR va interveni să tempereze aprecierea
Banking, Europa, Investiții, PiețeSutele de milioane de euro care sunt așteptate să constituie intrări în valută pe piața din România cu prilejul ofertei publice iniţiale (IPO) de la Hidroelectrica ar urma să crească presiunea pe piaţa monetară locală în următoarele…

Hidroelectrica, cea mai mare și mai profitabilă companie de stat, se listează la Bursă
Energie, Investiții, PiețeHidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară și cea mai mare companie deținută de statul român, și-a anunțat intenţia de listare pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), printr-un comunicat de presă. Oferta va…

”Perla coroanei” va ajunge, în sfârșit, la Bursă. FP pregătește listarea Hidroelectrica
Energie, Investiții, PiețeÎntr-o declarație făcută agenției de presă Reuters, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus că Fondul Proprietatea va lista, "cât de curând posibil", cel puţin 15% din acţiunile companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător…

Listarea Hidroelectrica rămâne o prioritate pentru Fondul Proprietatea
EnergieListarea Hidroelectrica continuă să fie o prioritate pentru Fondul Proprietatea, dar mediul politic şi cadrul legislativ volatil din acest moment îngreunează progresul listării, a afirmat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments…
