Arhiva tag-ul pentru: Mihai Constantin

Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 800 de lei pt. pensionarii cu venituri mici
Piața munciiGuvernul a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, potrivit Spotmedia.Ajutorul se va da în două tranşe, în luna…

Salariul de bază minim brut va fi actualizat anual în funcție de rata inflației
Piața muncii, PubliceSalariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi actualizat anual în funcție de rata inflației și de productivitatea muncii - a decis joi executivul. Măsura reprezintă transpunerea unei directive europene în legislația…

Proiectul legii bugetului de stat, dezbătut miercuri în Parlament. Când e programat votul final?
Legislație, PubliceProiectul legii bugetului de stat şi cel al legii bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi dezbătute, miercuri, într-o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. Joi este programat votul final, potrivit News.ro.Potrivit…

Guvernul a aprobat 100.000 de locuri pentru lucrători din spaţiul non-UE pentru 2025
Construcții, Piața munciiGuvernul a aprobat, pentru anul 2025, un contingent de 100.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţa forţei de muncă din România, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
„Decizia a fost luată ca…

Plafonarea adaosului la alimentele de bază, prelungită de Guvern până la 30 iunie 2025
Comerț, LegislațieMăsura privind plafonarea adaosului la alimentele de bază a fost prelungită miercuri de Executiv, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.„Mai sunt două prelungiri de termene aprobate astăzi. Mă…

Partidele primesc înapoi banii cheltuiți la campania pentru alegerile prezidențiale
Legislație, PubliceAlegerile prezidenţiale din acest an au fost anulate, dar Ministerul Finanţelor trebuie să vireze partidelor sume consistente pentru promovarea candidaţilor.
Astfel, partidele care au avut candidat la alegerile prezidențiale vor primi…

Noi medicamente vor fi incluse, de la 1 noiembrie, pe lista celor gratuite sau compensate
SănătateNoi medicamente vor fi incluse, de la 1 noiembrie, pe lista celor gratuite sau compensate, a decis miercuri Guvernul.
Este vorba despre medicamente pentru boli oncologice, transplant medular şi afecţiuni cronice, potrivit RRA. Este…

Diplomele de absolvire în învăţământul superior vor avea ca element distinctiv un cod QR
EducațieDiplomele de absolvire care vor fi eliberate viitorilor absolvenţi ai învăţământului superior vor avea ca element distinctiv un cod QR, în baza căruia se va accesa o bază de date care va arăta parcursul academic integral al titularului,…

Ajutoare de stat pentru antreprenori şi agricultori. Ce sume a alocat Guvernul?
Agricultură, PubliceGuvernul a aprobat, în şedinţa de joi, plata mai multor ajutoare de stat pentru antreprenori, pentru cultivatorii de tomate şi pentru compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor, a anunţat purtătorul…

Bugetul Programului IMM Plus, majorat considerabil de Guvern
PubliceBugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Potrivit acestuia, noile coordonate…

Ordonanţa care prevede majorări salariale pentru anumiți bugetari, dar și decontarea ochelarilor, a fost adoptată
Piața muncii, PubliceGuvernul a adoptat în şedinţa de joi ordonanţa de urgenţă care prevede creşteri salariale de 10% pentru anumite categorii de bugetari, dar şi decontarea ochelarilor de vedere, în limita a 500 de lei.Impactul bugetar al acestor măsuri,…

Jurnalistă Bloomberg: România a notificat NATO că vrea să-l propună pe Klaus Iohannis în fruntea Alianței
Lumea, PubliceJennifer Jacobs, jurnalistă a publicației Bloomberg acreditată la Casa Albă, a anunţat într-un mesaj postat pe reţeaua X (fosta Twitter) că România şi-a anunţat intenţia de a-l propune pe Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar…

De anul acesta, diploma de absolvire a liceului va conține un cod QR. Din anul școlar 2024-2025, măsura va fi extinsă
EducațieDiploma de absolvire a liceului va conține din 2024 un cod QR, iar măsura va fi extinsă din 2025 pentru toate formularele actelor de studii, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, joi, la finalul ședinței de…

Asigurare obligatorie RCA pentru trotinetele şi bicicletele electrice (proiect)
Asigurări, LegislațieGuvernul a aprobat vineri un proiect de lege referitor la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), care prevede ca trotinetele electrice şi bicicletele electrice să fie asigurate obligatoriu. Vehiculele retrase temporar sau…

Oficial: Prelungirea plafonării poliţelor RCA, aprobată de Guvern
Asigurări, PubliceGuvernul a aprobat în şedinţa de joi prelungirea plafonării cu încă şase luni a poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023, la care se adaugă rata inflaţiei de maximum 6,8%."E o decizie importantă pentru că România are un parc…

Surse: “România Educată” nu ar mai avea bani să-și plătească profesorii. Majorarea obținută în grevă, în aer
Educație, PubliceMinisterul Educației ar fi rămas fără bani pentru plata salariilor profesorilor și angajaților din școli și universități. Rectificarea bugetară ar putea avea loc, “cel mai probabil”, în luna noiembrie, conform unui anunț…

Nou regulament pentru preschimbarea unui permis de conducere străin cu unul românesc
Legislație, TransportRomânii din diaspora, dar și cetățenii străini care au obținut carnete de conducere în alte state pot să le preschimbe cu unele românești, fără a mai fi obligat să facă un anumit număr de ore la școala auto.Guvernul a adoptat…

Noi măsuri adoptate în sprijinul pacienţilor oncologici
Legislație, SănătatePurtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, unele măsuri pentru organizarea reţelei de profil oncologic din ţară, cu accent pe abordarea multidisciplinară, astfel…

România va primi 400 de milioane de euro, fonduri UE, pentru cheltuielile cu refugiaţii ucraineni
Europa, PubliceRomânia urmează să primească fonduri europene de 400 de milioane de euro pentru cheltuielile cu refugiaţii ucraineniGuvernul a dezbătut, joi, în primă lectură, un proiect de ordonanţă în baza căreia România va primi fonduri…
