Arhiva tag-ul pentru: Ministerul Dezvoltării

MDLPA a efectuat plăţi de peste 185 de milioane de lei pentru investiţii realizate prin PNDL
Investiții, LegislațieMinisterul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat miercuri suma de 185.465.195,59 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 236 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului…

Cartofii fierbinți, în poala liberalilor: Ciolacu suspendă negocierile până la rezolvarea problemelor sindicale!
PubliceLiderul PSD Marcel Ciolacu aruncă în aer negocierile pentru formarea viitorului cabinet pe care ar urma să-l conducă după rotația la șefia guvernului printr-o postare pe Facebook. El consideră că orice negociere privind viitorul Cabinet…

Se schimbă termenul pentru emiterea autorizațiilor de construcție
Construcții, LegislațieAutorizațiile de construcție se vor emite mult mai repede, noul termen fiind de 65 de zile, față de aproape un an, cât durează în prezent.Măsura este prevăzută în noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor,…

Bani în plus de la Guvern pentru funcționarii care lucrează în proiectele cu fonduri europene
Fonduri UE, Legislație, PubliceGuvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, Regulamentul-cadru în baza căruia se vor calcula majorările salariale aplicabile personalului din administraţie implicat în derularea proiectelor finanţate din fonduri…

Cel mai spectaculos traseu cicloturistic montan din România: ”Velo Apuseni”, din bani europeni
Fonduri UE, Publice, TurismCel mai spectaculos traseu velo din zona montană a României va fi amenajat în Munții Apuseni, urmând să lege, prin piste de biciclete, județele Bihor, Cluj și Alba. Contractul de finanțare ar urma să fie semnat chiar în cursul lunii…

Stadion de 100 mil. euro la Pitești: noul ”Nicolae Dobrin” ar trebui să fie gata în 3 ani
Construcții, Publice, SportGuvernul României a aprobat, în ședința de Guvern de miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru viitorul stadion din Pitești, care ar urma să înlocuiască actuala arenă ”Nicolae Dobrin”, construită în 1964. Valoarea proiectului…

Programul Interreg VI-A România-Ungaria, adoptat de CE. Bugetul depăşeşte 175 de milioane de euro
Europa, Fonduri UEComisia Europeană a adoptat Programul Interreg VI-A România-Ungaria, valoarea acestuia fiind de peste 175 de milioane de euro. Banii sunt destinaţi beneficiarilor din patru judeţe din România şi din patru judeţe din Ungaria.Ministerul…

Primele plăţi pentru Programul ”Anghel Saligny” au fost efectuate. Despre ce sumă este vorba?
PubliceMinistrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că vineri au fost făcute primele plăţi pentru Programul ”Anghel Saligny”, în valoare de peste 58 de milioane de lei.Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei…

Cereri de peste 1,5 mld. € depuse la lansarea celui de-al doilea apel de proiecte pentru Fondul local
PubliceMinisterul Dezvoltării a anunțat că au fost depuse 1.685 de cereri de finanţare, în valoare totală de 1.579.591.328,34 de euro, în primele ore de la lansarea celui de-al doilea apel de proiecte pentru Fondul local.
”De la achiziţia…

Procedură | Cum îți recuperezi banii dacă ai luat amendă pentru necompletarea formularului PLF?
PubliceCetăţenii sancţionaţi contravenţional pentru că nu au completat formularul digital de intrare în România (PLF) şi care au achitat amenda au termen 90 de zile, începând de miercuri, pentru a depune la direcţia de taxe şi impozite…

Ce ministere primesc cei mai mulți bani la rectificarea bugetară?
PubliceMinisterul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor, la acţiuni generale, vor primi cele mai mari sume la rectificarea bugetară…

Nimic nou sub soare: Guvernul cocoșează mediul privat ca să crească salariile bugetarilor
PubliceSalariile bugetarilor ar putea să crească din nou, chiar de luna aceasta, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență consultat de Hotnews. Astfel, salariile pentru anumite posturi bugetare din administrație ar putea fi majorate chiar…

Celebrul program Anghel Saligny a ajuns în sfârșit la faza semnării primelor contracte
Investiții, PubliceMinisterul Dezvoltării pregăteşte semnarea primelor contracte finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, a anunţat ministrul Cseke Attila.Astfel, începând de luni, 18 iulie, beneficiarii primelor proiecte…

Consolidarea clădirilor cu rism seismic ridicat se va putea face cu bani de la stat
Imobiliare, LegislațieȚinând cont de faptul că România are un potențial seismic ridicat, iar Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc în caz de cutremur, autoritățile vor să inițieze acum un program de finanțare pentru consolidarea clădirilor…

Premierul anunță că primul miliard de euro din PNRR a fost deja accesat. Cum va fi folosit?
Europa, Fonduri UEPremierul Nicolae Ciucă a anunţat, vineri, că primul miliard de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost deja accesat. „Banii europeni vor contribui la renovarea clădirilor din întreagă țară”, a adăugat…

De ce ar fi altfel? Min. Dezvoltării: Provocarea anului 2022, absorbția fondurilor europene
Fonduri UEMinistrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că dezvoltarea regională, armonizarea teritorială şi investiţiile care vizează echilibrul social şi economic rămân priorităţi ale ministerului în 2022. El susţine că principala provocare…

Încă 10 noi construcţii de creşe aprobate de Ministerul Dezvoltării
EducațieAlte 10 noi construcţii de creşe au primit aprobare prin Programul naţional de construcţie de creşe, derulat din 2021 de Ministerul Dezvoltării, anunţă ministrul Cseke Attila. Numărul total al creşelor aprobate pentru a fi construite,…

Autoritățile vor prelungirea programului ce permite cadastrarea gratuită a imobilelor din țară,
Imobiliare, LegislațieAutoritățile intenționează, printr-un proiect de hotărâre pus recent în dezbatere la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), prelungirea activității de cadastrare gratuită din cadrul Programului Național…

Schemă de ajutor de stat în valoare de 52 de milioane de lei pentru șapte aeroporturi din țară
TransportPrintr-un ordin comun al miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării, aeroporturile din Bacău, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Suceava şi Timişoara au primit un ajutor de stat de 51,5 milioane lei, potrivit unui comunicat al Ministerului…

Rectificare bugetară pozitivă! Mai mulți bani la Sănătate, Dezvoltare. Cum se împarte plusul?
Legislație, PubliceRectificarea bugetară pe care o pregăteşte Executivul va fi pozitivă, potrivit draftului pregătit de Ministerul de Finanţe. Cele mai multe fonduri le va primi Ministerul Sănătăţii, peste 3,5 miliarde de lei, urmat de Ministerul Fianţelor,…
