Arhiva tag-ul pentru: Ministerul Finanțelor

În 30 septembrie, rezervele valutare erau în creștere față de 31 august
PubliceLa 30 septembrie, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 43.711 milioane euro, în creștere față de 31 august, când erau 42.851 milioane euro, potrivit datelor BNR, citate de News.ro.În cursul lunii…

Statul continuă să se împrumute de la populație. Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat
Banking, InvestițiiRomânii pot investi de luni în titlurile de stat Tezaur, cu maturitate de unu şi doi ani și dobânzi anuale de 7,75 %, respectiv 8,10%, anunță Ministerul Finanțelor, potrivit RADOR.Titlurile, care au valoare nominală de 1 leu și…

După primele 8 luni, deficitul bugetului general consolidat a crescut la 2,4% din PIB
PubliceDeficitul bugetului general consolidat a crescut la 2,4% din Produsul Intern Brut după primele opt luni ale acestui an, de la 1,94% din PIB în primele şapte luni, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor.Faţă de perioada…

Ciucă, optimist privind mărirea pensiilor și salariilor. Proiectul de buget va fi prezentat până la 20 octombrie
Legislație, Piața muncii, PublicePremierul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri că Ministerul Finanţelor urmează să prezinte până pe 20 octombrie proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât acesta să poată fi supus dezbaterii parlamentare în luna noiembrie.…

Datoria guvernamentală a crescut în iulie, ajungând la 48,8% din PIB
PubliceÎn luna iulie 2022, datoria datoria guvernamentală a urcat uşor la 48,8% din Produsul intern brut, de la 48,3% din PIB în luna precedentă, potrivit datelor furnizate de Ministerului Finanţelor, marţi.Astfel, potrivit datelor MF, citate…

MF caută soluții pentru reducerea evaziunii fiscale. Proiect de 250 milioane euro pentru digitalizarea ANAF
IT&C, PubliceGuvernul a demarat discuțiile cu marii producători globali de soft pentru a accelera digitalizarea Agenției Naționale de Administrae Fiscală (ANAF), potrivit unui memorandum discutat în secțiunea de acte secrete a executivului. Ministrul…

România a trimis o cerere de rambursare de peste 230 de milioane de euro către Comisia Europeană
Fonduri UEMinisterul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a transmis vineri Autorităţii de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor, spre certificare şi rambursare, o declaraţie de cheltuieli în valoare de peste 1,12 miliarde…

MF majorează plafonul garanţiilor care pot fi acordate în cadrul Programului IMM INVEST PLUS
FinanțeMinisterul Finanțelor a elaborat actul normativ prin care actualizează IMM INVEST PLUS, programul care facilitează accesul la finanțare al firmelor care nu au sumele necesare pentru proiectele de investiții și pentru continuarea activității,…

Ce ministere primesc cei mai mulți bani la rectificarea bugetară?
PubliceMinisterul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor, la acţiuni generale, vor primi cele mai mari sume la rectificarea bugetară…

Nimic nou sub soare: Guvernul cocoșează mediul privat ca să crească salariile bugetarilor
PubliceSalariile bugetarilor ar putea să crească din nou, chiar de luna aceasta, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență consultat de Hotnews. Astfel, salariile pentru anumite posturi bugetare din administrație ar putea fi majorate chiar…

Deficitul bugetar a crescut după primele 6 luni, dar e în scădere faţă de anul trecut
PubliceDeficitul bugetului general consolidat a crescut la 1,71% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele şase luni ale acestui an, de la 1,57% din PIB în perioada ianuarie-mai 2022, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.Deficitul bugetar…

Banca Mondială sprijină tranziţia României spre o economie verde, cu un împrumut de 600 milioane euro
Banking, MediuBanca Mondială şi România, prin Ministerul Finanţelor, au semnat marţi un împrumut de 600 milioane Euro pentru politici de dezvoltare (Development Policy Loan), cu accent pe creştere economică incluzivă şi verde. „Recenta trecere…

În aprilie, datoria guvernamentală a urcat la 49,2% din PIB
PubliceDatoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a crescut, în aprilie 2022, la 602,871 miliarde de lei, de la 593,972 miliarde de lei, în luna precedentă, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor.Raportat la PIB,…

Trai pe datorie. Ministerul Finanţelor, încă un împrumut major de la bănci
Banking, PubliceMinisterul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 546,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 60 de luni, la un randament mediu de 9,04% pe an, potrivit datelor…

Băuturile cu conținut de zahăr ar putea costa mai mult (proiect)
Legislație, SănătateRomânii ar putea plăti mai mult pentru băuturile cu conținut de zahăr. Este efectul propunerii de creștere a TVA de la 9 la 19%, măsură care se regăsește într-un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Finanțelor,…

Coaliția promite că, timp de 3 ani, nu se va atinge de sistemul fiscal ce include noile măsuri
PublicePremierul Nicolae Ciucă şi PNL nu s-au opus, în discuţiile din coaliţie, supraimpozitării pensiilor speciale, au precizat surse guvernamentale pentru news.ro, premierul cerând însă să se vină cu o soluţie legală în acest sens.…

BNR avertizează legat de o nouă amânare a ratelor
Banking, PubliceBanca Națională a României avertizează că o nouă amânare a ratelor pentru persoanele fizice și juridice afectate de criză riscă să ducă la scăderea solvabilității băncilor.În cazul în care 15% din debitori vor apela la…

Ministerul Finanțelor propune amânarea ratelor cu până la 9 luni, să treacă perioada de iarnă
Banking, PubliceMinisterul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect care prevede posibilitatea amânării cu 9 luni pentru persoanele juridice şi persoanele fizice afectate de criză, informează AGERPRES.„Prezentul act normativ are…

ANAF: Cei cu datorii mari pot plăti suma în rate, până în 2023. În ce condiții?
Legislație, PubliceGuvernul a aprobat vineri o ordonanță de urgență privind prelungirea restructurării datoriilor, până în 2023, pentru cei cu datorii mari la Fisc.Persoanele fizice cu datorii de peste 5.000 de lei și firmele cu datorii de peste…

Foame mare de bani la Finanțe. De luni, titluri Tezaur pentru români la dobânzi record
Banking, PubliceMinisterul Finanţelor anunţă că, de joi, românii pot cumpãra titluri de stat Tezaur la dobânzi record de pânã la 7,8%. Titlurile au maturităţi de 1 şi 3 ani, iar valoarea nominală este 1 leu.”Începând de joi, 2 iunie, românii…
