Arhiva tag-ul pentru: Ovidiu Vizante

Cum își explică directorul CFR Călători demisia? “Compania poate urma calea CFR Marfă”
TransportDirectorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat din funcţie pe motiv că, în situaţia actuală, generată de instabilitate şi subfinanţare, compania poate urma calea CFR Marfă."Am decis să demisionez, pentru că…

Surprize, surprize! Șeful CFR Călători anunță că biletele de tren vor putea fi cumpărate pe mobil
TransportDirectorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a anunțat vineri că, începând din 24 iunie, va fi lansată aplicația de mobil a companiei de transport feroviar, iar călătorii își vor putea cumpăra biletele de tren de pe telefonul…

Șeful CFR Călători, dat afară, după respingerea proiectului de buget. Noul șef, adus de la ÖBB
TransportCompania de transport feroviar de călători CFR Călători a anunțat că, începând cu 20 aprilie, conducerea companiei va fi preluată de Ovidiu Vizante, care îl va înlocui în funcție pe Dan Costescu, potrivit publicației de specialitate…
