Arhiva tag-ul pentru: pensiuni

Tarifele pe litoralul românesc scad în septembrie cu până la 34% faţă de vârful sezonului
TurismTuriştii care aleg litoralul românesc în septembrie plătesc în medie 82 de euro pe noapte, cu 21% mai puţin decât în august, în timp ce valoarea medie a unei rezervări, de aproximativ 227 de euro, este cu 31% mai redusă, arată o…

Stațiunea Băile Felix, ocolită de turiști. Situația e mai grea decât în pandemie, spun hotelierii
Servicii, TurismStațiunea Băile Felix a ajuns să fie ocolită de turiști. Hotelierii din cea mai mare stațiune balneară din România sunt șocați de numărul mic de rezervări și spun că nu au mai trăit astfel de vremuri de la pandemie încoace. Printre…

Hotelurile și pensiunile din România vor funcționa după reguli noi. Ce se schimbă?
Legislație, TurismHotelurile, pensiunile și alte structuri de cazare din România vor funcționa după reguli actualizate, odată cu intrarea în vigoare a unui nou ordin al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Noile prevederi…

Voucherele de vacanță se schimbă în 2026: plafon salarial mai mic și reguli simplificate
Publice, TurismVoucherele de vacanță rămân una dintre puținele forme de sprijin pentru sute de mii de angajați de la stat, însă regulile se schimbă din nou în 2026. Bugetarii eligibili nu vor mai fi obligați să scoată încă 800 de lei din buzunar…

Turismul s-a prăbușit de Paști. Primul an cu sute de vile și pensiuni goale pe Valea Prahovei
TurismCriza mondială şi scăderea puterii de cumpărare a românilor lovesc puternic în antreprenorii din turism. Marile hoteluri, altădată pline, încă mai au camere libere în perioada sărbătorii Învierii Domnului, iar la munte, în judeţele…

Voican, vicepreședintele ANAT: Schimbarea TVA în plin sezon, un posibil dezastru
TurismRomânia pregătește majorarea TVA în turism de la 9% la 19%, măsură care riscă să afecteze grav industria ospitalității, în special segmentul incoming, avertizează Adrian Voican, vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor…

Care sunt cele mai căutate destinații de către români pentru vacanța de Paște?
TurismMaramureșul și Bucovina au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, potrivit unui studiu realizat de o platformă de rezervări.
Cu peisaje spectaculoase, tradiții și obiceiuri autentice,…

Unitățile de cazare de pe litoralul românesc se pregătesc pentru vacanța de Paște
TurismAproape 130 de unități de cazare, cele mai multe din stațiunile Mamaia, Mamaia Nord și Eforie Nord, Neptun-Olimp și Costinești, își vor deschide porțile special pentru minivacanța de Paște, în perioada 18-21 aprilie, potrivit unui…

Prețurile terenurilor din zona noii șosele Transapuseana au crescut și de 8 ori de la inaugurare
Imobiliare, TransportDeschiderea drumului judeţean 107 I din judeţul Alba, cunoscut sub denumirea Transapuseana, care face legătura între Aiud şi zona Bucium-Abrud, a dus la creşterea preţurilor terenurilor în zona pe care şoseaua o traversează. În comuna…

Prețuri cu până la 15% mai mari la pensiuni și hoteluri pentru vacanța de 1 Mai și de Paște
Servicii, TurismVacanțele de 1 Mai și Paște vor fi mai scumpe anul acesta. Hotelierii și proprietarii de pensiuni au oferte atractive, dar și prețuri pe măsură. Tarifele sunt mai mari chiar și cu 15 la sută. Și cu toate acestea, nu duc lipsă de…

Vă bântuie nostalgia? Coreea de Nord vă așteaptă cu prețuri imbatabile la sporturile de iarnă
Eveniment, Sport, TurismTuriștii ruși care au avut ocazia să meargă într-o vacanță de schi în Coreea de Nord au povestit ce au văzut și cum s-au simțit, dar și cât au fost nevoiți să scoată din buzunare. În timp ce unii au lăudat condițiile „de…

Neregulile se țin lanț în turism. Ploaie de amenzi și localuri închise la Rânca, pe Transalpina
Legislație, TurismDupă lanţul uriaş de nereguli care a dus la incendiul de la Ferma Dacilor, soldat cu 8 morţi, au început controalele la pensiunile din ţară. După prima zi de verificări la pensiunile din Rânca, din 11 unităţi verificate, 9 au fost…

Aquapark la Ocna Mureș, în completarea Băilor Sărate
Sănătate, TurismAutoritățile locale din Ocna Mureș intenționează construcția unui aquapark în oraș. Acesta ar urma să completeze Complexul Băilor Sărate finalizat în urmă cu câteva luni. Primarul din Ocna Mureș, Silviu Vințeler, a declarat…

Județul Harghita, magnet turistic pentru turismul de familie. Pandemia a fost declicul
TurismAproximativ 300 de hoteluri şi pensiuni s-au deschis în judeţul Harghita din 2020 şi până acum. Judeţul s-a concentrat pe turismul “de familie” în ultimii 3 ani şi peste 135 de hoteluri, restaurante şi atracţii Family Friendly…

Câte structuri hoteliere are România și în ce județe sunt concentrate?
TurismLa 31 iulie 2023, în România erau 12.697 structuri de primire turistică, cu 4,1% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, cu 433.487.000 locuri de cazare de folosinţă turistică (comparativ cu 422.114.000 la 31 iulie 2022),…

Care este cea mai căutată stațiune de pe litoral în minivacanța de Sf. Maria?
TurismÎn vacanța de Sfânta Maria, Costinești este o destinație de top pentru românii în căutare de relaxare la malul mării. Această stațiune rămâne în preferințele turiștilor datorită prețurilor atractive în comparație cu cele…

Un oraș italian a oprit clopotul din piața centrală pentru a mulțumi turiștii. Ce părere au localnicii?
Cultură, Eveniment, TurismUn clopot istoric din orașul toscan Pienza a fost recent redus la tăcere în timpul nopții, ca răspuns la protestele proprietarilor de pensiuni ai căror oaspeți se plângeau de zgomot - dar unii localnici se plâng acum că nu pot dormi…

Lipsă acută de personal: “Am stoc de lemne intact, cabana curată, dar o țin pentru familie”
Piața muncii, Recrutare, TurismNe aflăm în pragul sezonului rece, însă multe unităţi de cazare de la munte riscă să rămână închise din lipsă de personal. Nimeni nu se mai înghesuie să lucreze în industria hotelieră, motiv pentru care proprietarii de hoteluri…

Cu cât a crescut capacitatea de cazare turistică din România în trimestrul II din 2022?
TurismCapacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică a crescut în trimestrul II din 2022 cu 5,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică,…

Pensiuni, tabere şcolare, gradiniţe, creşe şi cantine, amendate cu 700.000 lei de ANSVSA
ServiciiInspectorii sanitari-veterinari au aplicat, în perioada 7 - 29 iulie 2022, amenzi în valoare de 708.000 de lei, în urma verificărilor efectuate în pensiuni, tabere şcolare, grădiniţe, creşe şi cantine, potrivit unui comunicat al Autorității…
