Arhiva tag-ul pentru: practici comerciale neloiale

”Cosmeticorexia” – o molimă a copilăriei, tot mai răspândită. Sephora, sub lupa autorităților
Europa, Legislație, ORIGINAL, Publice, SănătateAutoritatea italiană de concurență (AGCM) a lansat două investigații împotriva celebrelor branduri Sephora și Benefit Cosmetics, deținute de gigantul LVMH, cu privire la posibile practici comerciale neloiale legate de comercializarea…

UE va răspunde „ferm și proporțional” la orice încălcare a acordului comercial cu SUA
America, Comerț, EuropaUniunea Europeană va răspunde „ferm și proporțional” oricărei încălcări a acordului comercial încheiat anul trecut cu Statele Unite ale Americii, a declarat joi, 12 martie, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olof Gill,…

O instanță belgiană obligă Ryanair să înceteze mai multe practici comerciale considerate „ilegale”
Europa, Legislație, ORIGINAL, TransportO instanță belgiană a ordonat companiei aeriene irlandeze Ryanair să înceteze în termen de trei luni mai multe practici comerciale considerate „ilegale”, sub sancțiunea aplicării de penalități financiare, potrivit unei copii a…

SUA şi Elveţia negociază un acord pentru reducerea tarifelor comerciale de la 39% la 15%
America, ComerțStatele Unite şi Elveţia se află în fazele finale ale negocierilor pentru un acord comercial care ar reduce semnificativ tarifele de import impuse de administraţia Trump, de la 39% la 15%, potrivit mai multor surse citate de presa internaţională.Preşedintele…

Inspecții inopinate ale Consiliului Concurenței la marii retaileri: posibile practici ilicite
Comerț, Legislație, PubliceConsiliul Concurenței a anunțat marți că inspectorii instituției au efectuat o serie de inspecții inopinate la sediile a șase mari lanțuri de retail care activează pe piața comercializării produselor alimentare din România, cu accent…

Comisia Europeană vizează reformarea normelor sale privind lanțul alimentar în 2026
Agricultură, Europa, Eveniment, Food&Drink, ORIGINALComisia Europeană pregătește o revizuire a legislației privind practicile comerciale neloiale (UTP) pentru a împiedica fermierii să vândă sub costul de producție, potrivit Euractiv.Executivul UE a anunțat săptămâna aceasta că…

China intenţionează să interzică revânzarea maşinilor noi în primele şase luni de la înmatriculare
Asia, TransportMinisterul Industriei din China plănuieşte să interzică revânzarea maşinilor noi în termen de şase luni de la înmatriculare, a relatat sâmbătă publicaţia Auto Review, într-o mişcare menită să reducă fenomenul vânzării de…

Președintele Trump lansează o anchetă privind practicile comerciale „neloiale” ale Braziliei
America, Comerț, ORIGINALAdministrația Trump afirmă că a lansat o anchetă privind practicile comerciale „neloiale” ale Braziliei, potrivit BBC.Aceasta va include politicile guvernului brazilian
„legate de comerțul digital și serviciile de plată electronică;…

Consiliul Concurenței citește presa: Profi, investigat pentru practici comerciale neloiale, în urma unui articol de presă
Comerț, LegislațieConsiliul Concurenței a declanșat o investigație asupra lanțului de magazine Profi, operat de compania Profi Rom Food SRL, pentru posibile practici comerciale neloiale, anunță instituția printr-un comunicat de presă. Inspecțiile s-au…

Un studiu al CE a identificat alimente vândute sub aceeași marcă, cu gust și miros diferite
ComerțUn studiu realizat de Comisia Europenă, în mai multe țări din UE, arată că jumătate dintre alimentele verificate au gust, miros, culoare şi conţinut diferit, deși sunt vândute sub aceeaşi marcă.Inspectorii pentru Protecţia…

CE: Amploarea dezinformării ecologice a crescut. 42% din firme abuzează de termenul “ecologic”
Comerț, Europa, LegislațieComisia Europeană și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor semnalează că, în urma verificării site-urilor web, ce se efectuează în fiecare an, a fost evidențiată practica prin care întreprinderile susțin că fac…

Adrian Oros: Producătorii români nu vor mai plăti marilor magazine taxe de raft ascunse
ComerțProducătorii români nu vor mai plăti acele taxe ascunse către marile magazine, iar termenele în care îşi vor primi banii vor fi reduse, odată cu adoptarea în Parlament a unei directive europene privind practicile comerciale neloiale,…
