Arhiva tag-ul pentru: Sebeș

Încă o fabrică de tradiție a României se închide, după 100 de ani de funcționare continuă
Industrie, Piața munciiFabrica de ciorapi CISEROM, de la Sebeș, se închide după aproape 100 de ani de la înființare, după ce compania ar fi fost cumpărată de un investitor, iar angajații ar fi primit deja preaviz. Anunțul a fost făcut de către…

Dezvoltare PNDL | Șantier din Alba peste râul Mureș, năpădit de buruieni la 5 ani de la contractare
Investiții, PubliceLocul în care trebuia construit un pod peste râul Mureş, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi care fi trebuit să facă legătura între localităţile Blandiana şi Şibot din judeţul Alba este năpădit de…

Amendă de 100 de lei pe zi, timp de 6 luni, pentru un medic care a călcat pe bec la Sebeș
LegislațieUn medic din Sebeș este acuzat că ar fi eliberat „din pix” mai multe fișe de medicina muncii, fără să se fi întâlnit vreodată cu angajații. În acest sens, Tribunalul Alba l-a condamnat la plata unei amenzi penale de 100 lei/zi,…

Mari orașe transilvănene, conectate pe autostradă. Emil Boc a făcut anunțul
TransportPrimarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis, joi seară, felicitări echipei de la CNAIR, după deschiderea circulaţiei pe lotul Cheţani-Câmpia Turzii al A3. Primarul a apreciat că se poate ajunge pe autostradă de la Cluj-Napoca…

Un Aktor deloc grăbit | În sfârșit se circulă pe lotul cu probleme al Autostrăzii Sebeș-Turda
TransportAntreprenorul grec Aktor anunță că, din această săptămână, se va putea circula pe lotul 2 al autostrazii A10 Sebes-Turda. Astfel, soferii vor putea circula pe acest tronson pe ambele sensuri de mers, în zona alunecării de teren de…

#InvestimînRomânia: Pehart, infuzie de 2 milioane de euro la Dej în mărcile Pufina și Alint
Industrie, InvestițiiProducătorul de articole de hârtie pentru uz casnic și industrial Pehart a lansat în luna aprilie două noi game de șervețele faciale cu două și trei straturi pentru brandurile Pufina și Alint, dar și pentru mărcile proprii ale…

Mercedes, alte investiții în România? Companii majore își fac planuri serioase la noi
Investiții, TransportRomânia ar putea deveni un punct relevant pentru industria mașinilor electrice. Concernul german Mercedes Benz vrea să facă trecerea la producția de componente pentru electrice la fabricile sale de la Sebeș și Cugir, anunță Digi24.
Compania…

Lotul 2 al autostrăzii Sebeș – Turda este aproape gata. Stadiul lucrărilor a ajuns la 90%
Construcții, TransportLotul 2 al autostrăzii Sebeș - Turda, cu o lungime de aproximativ 25 de kilometri, este aproape gata. Întregul tronson a fost deja asfaltat, stadiul fizic al lucrărilor fiind acum la 90%, potrivit Automarket.Contractul pentru construirea…

De Ziua Națională, Alba-Iulia are acces la autostradă. Tronson A10, în așteptarea inaugurării
TransportLucrările s-au derulat la intensitate maximă, în ultima perioadă, pe lotul 1 de pe A10, asta pentru că atât politicienii, cât și reprezentanții CNAIR și cei ai antreprenorului italian au promis că deschid traficul la început…

Vești bune din industria auto: Daimler accelerează producția de la Sebeș
IndustrieDatorită cererii mari, începând cu luna august a acestui an, Star Assembly a crescut capacitatea producţiei transmisiei 8G-DCT, fapt ce a determinat adăugarea încă unui schimb, creând astfel 145 de noi locuri de muncă. Anunţul…

Angajații Mercedes-Benz de la Sebeș și Cugir, au revenit la muncă
Piața munciiUnităţile de producţie Mercedes-Benz de la Sebeş şi Cugir, Star Transmission şi Star Assembly, şi-au reluat integral activitatea, deși o revenire treptată a angajaților din producție s-a făcut încă din 21 aprilie. Începând cu…