Arhiva tag-ul pentru: tranziţie energetică

Germania riscă să rateze pentru prima dată ținta climatică. Presiuni pentru revenirea la cărbune
Energie, Europa, MediuUn grup de experţi germani estimează că ţara ar putea emite mai puţine gaze cu efect de seră decât anul trecut, dar peste limita admisă pentru acest an de legea privind protecţia climei, transmite RRA.Germania riscă să rateze,…

Reguli noi pentru prosumatori: statul finanțează bateriile și schimbă regulile de selecție
Energie, Mediu, PubliceStatul schimbă regulile pentru prosumatori: după ce a finanțat panourile care produc energie, pregătește acum bani pentru bateriile care o pot păstra pentru orele în care este nevoie de ea. Ministerul Mediului a pus în consultare publică…

Bulgaria surprinde piața energiei. Cum au transformat bateriile boom-ul energiei solare
Energie, EuropaAcest lucru plasează Bulgaria pe primul loc în rândul piețelor analizate, devansând la mică distanță Chile (76%) și Australia (60%), conform unei noi analize publicate miercuri de Ember, un think-tank specializat în domeniul energiei.Capacitatea…

UE pregătește măsuri pentru electrificarea economiei, după scumpirea petrolului și gazelor
Energie, EuropaComisia Europeană pregăteşte un pachet amplu de măsuri menit să accelereze electrificarea economiei europene şi să reducă dependenţa Uniunii Europene de petrol şi gaze naturale, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters,…

ANRMPSG: România se pregătește să preia poziția de lider al producției de gaze din UE
Energie, EuropaRomânia va fi, cu siguranță, cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană (UE), dar asta vine și cu niște obligații foarte mari, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, vicepreședintele Autorității Naționale…

Șeful E.ON: Energia este prea scumpă în România raportat la puterea de cumpărare
Energie, PublicePrețul energiei în Europa este prea mare, iar în România povara este și mai apăsătoare atunci când este raportată la puterea de cumpărare, a declarat joi Volker Raffel, președintele Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități…

Scăderea prețului bateriilor împinge vânzările globale de vehicule electrice la noi recorduri
Lumea, TransportPeste un sfert (27%) din mașinile vândute la nivel global în 2026 vor fi electrice (EV), conform unui raport realizat de analiștii de la BloombergNEF, față de un nivel de 9% în urmă cu cinci ani, în timp ce până în 2035 mai mult…

Uniunea Europeană pregătește taxe mai mici pentru energia regenerabilă
Energie, Europa, MediuUniunea Europeană lucrează la o serie de planuri care vizează reducerea taxelor pentru energia regenerabilă și flexibilizarea sistemelor de electricitate, în condițiile în care costurile ridicate ale electricității continuă să afecteze…

Panourile fotovoltaice câștigă teren: peste un sfert dintre români vor să investească în ele
EnergiePeste jumătate dintre români (57%) susțin că vor fi mult mai atenți la consumul inutil de energie, iar 27% au în vedere să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice, în următoarele 12 luni, reiese din rezultatele unei cercetări sociologice…

Asociația Prosumatorilor propune guvernului 5 măsuri concrete de reducere a facturilor la energie
Energie, Legislație, PubliceO cotă redusă de TVA de 5% pentru sistemele fotovoltaice, eliminarea contribuției pentru cogenerare din facturile consumatorilor și compensarea financiară lunară a energiei livrate de prosumatori se numără printre măsurile propuse de…

Boom al vehiculelor electrice în Europa, după creșterea prețurilor la carburanți
Europa, TransportVânzările de automobile complet electrice pe principalele piețe auto din Europa au crescut cu aproape o treime în primul trimestru, deoarece șoferii au căutat alternative la motoarele cu combustie după ce războiul din Iran a provocat…

Cererea pentru energie verde crește puternic în Europa, după șocul petrolier
Energie, Europa, MediuRăzboiul din Iran, care a dus la scumpirea accelerată a petrolului și gazelor, determină un interes tot mai mare pentru energia verde în Europa. În mai multe țări, cererea pentru panouri solare, pompe de căldură și mașini electrice…

India avansează rapid în tranziția sa energetică și ar putea chiar să depășească ritmul Chinei
Asia, EnergieDeși China este considerată superputerea globală a energiei curate, India avansează extrem de rapid în tranziția sa energetică și ar putea chiar să depășească ritmul de electrificare al Chinei, potrivit unui nou raport al organizației…

Guvernul canadian abandonează ținta de 100% vehicule electrice până în 2035
Lumea, Mediu, TransportPrim-ministrul Canadei, Mark Carney, a anulat joi mandatul potrivit căruia toate vehiculele vândute în ţară trebuie să fie electrice până în 2035, anunţând în acelaşi timp investiţii majore pentru a sprijini tranziţia industriei…

Decizie istorică la Bruxelles: importurile de gaze din Rusia, interzise complet
Energie, Europa, LegislațieStatele membre UE au aprobat luni interzicerea completă a importurilor de gaze naturale ruseşti până cel târziu la sfârşitul anului 2027, ca parte a eforturilor blocului comunitar de a depăşi dependenţa de energia rusească şi de…

UE intră într-o nouă eră energetică: regenerabilele pe primul loc, gazele în creștere
Energie, EuropaSolarele și eolienele sunt acum prima sursă de energie electrică a Uniunii Europene, depășind pentru prima dată, anul trecut, combustibilii fosili. Totuși, a crescut și ponderea gazelor naturale, din cauza secetei care a redus producția…

De ce facturile la energie sunt mari în România, chiar și când producția internă acoperă consumul
EnergieLa începutul anilor ’90, România era o țară puternic industrializată, iar energia electrică era generată în cantități comparabile cu consumul intern. În 1990, producția totală de energie electrică era de circa 61 TWh, iar capacitatea…

Acord Germania–UE pentru noi centrale electrice: gaze naturale acum, hidrogen pe termen lung
Energie, EuropaGermania a ajuns la un acord de principiu cu Comisia Europeană privind strategia naţională de construire a unor noi centrale electrice, un pas esenţial pentru securitatea energetică a celei mai mari economii europene în contextul eliminării…

Cererea din AI şi oferta restrânsă duc preţul cuprului spre pragul de 12.000 de dolari pe tonă
Industrie, InovațiePreţul cuprului se apropie de nivelul de 12.000 de dolari pe tonă, pe fondul unei combinaţii între cererea în creştere rapidă din partea centrelor de date care susţin inteligenţa artificială şi o ofertă globală tot mai restrânsă,…

Amânarea noii taxe pe carbon a UE presupune un cost de 500 de mil. de euro pentru bugetul Danemarcei
Europa, Mediu, ORIGINALAmânarea cu un an, până în 2028, a introducerii noii taxe UE pe emisiile de carbon generate de construcții și transportul rutier va costa guvernele europene foarte mulți bani, potrivit unui înalt oficial danez, scrie POLITICO.De…
