Arhiva tag-ul pentru: UE

Pentru prima dată de când suntem în UE, numărul românilor care se întorc în țară e peste al celora care pleacă
Europa, Piața muncii, PubliceDiaspora se întoarce acasă. Pentru prima dată de când am aderat la Uniunea Europeană, numărul românilor care se întorc în țară este mai mare decât al celor care părăsesc România. În țara noastră s-au stabilit și mulți ucraineni,…

Microsoft, acuzată de încălcarea regulilor antitrust de către UE
Europa, IT&C, LegislațieUniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC.”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar…

Impozitarea super-bogaților cu 2% ar trebui să fie punctul de plecare pentru o discuție globală
LumeaO taxă anuală de 2% pe averile care depășesc 1 miliard de dolari este punctul de plecare pentru o discuție globală privind creșterea poverii asupra miliardarilor insuficient impozitați, a declarat economistul francez Gabriel Zucman,…

Cheltuielile de consum în Europa se vor redresa treptat, potrivit Moody’s
ComerțCheltuielile de consum în Europa se vor redresa treptat în următoarele 12 luni, pe măsură ce inflația va scădea și ratele dobânzilor vor scădea, se arată într-un nou raport al Moody's, potrivit ESM Magazine.Cel mai recent raport…

Republica Moldova şi Ucraina încep oficial marţi negocierile de aderare cu UE. Procesul se anunță lung și anevoios
Europa, PubliceUniunea Europeană, pe de o parte, şi Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, lansează oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită celor două ţări să devină într-o zi membre cu drepturi depline ale UE.
Negocierile…

Regulile App Store încalcă normele tehnice ale UE, afirmă autoritățile de reglementare
Europa, IT&C, LegislațieRegulile App Store încalcă normele UE în domeniul tehnologiei deoarece împiedică dezvoltatorii de aplicații să îndrume consumatorii către oferte alternative, au declarat luni autoritățile de reglementare antitrust ale UE, o…

Marea Britanie acuză importatorii de bunuri din UE că fac erori deliberate în formulare pentru a evita taxele impuse de Brexit
Comerț, EuropaGuvernul a acuzat întreprinderile care importă bunuri din UE că fac erori "deliberate" și " ilegale" în documentația cheie, în încercarea de a evita noile taxe de frontieră legate de Brexit, informează The Guardian.Într-o notificare…

Douăsprezece state UE solicită o acțiune europeană privind produsele cu nicotină destinate tinerilor
Europa, SănătateDouăsprezece state membre ale Uniunii Europene au prezentat un document în cadrul Consiliului Sănătate de vineri (21 iunie), solicitând Comisiei Europene să inițieze o dezbatere privind toate produsele pe bază de nicotină, în special…

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene
Legislație, Piața munciiGuvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European şi a Consiliului privind salariile…

Șefa FMI, nemulțumită de economia Europei de tip “supermarket de idei”
Banking, Europa, PiețeŞefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei”…

Sub 20% din medicamentele noi aprobate la nivel european în perioada 2019-2022 sunt accesibile românilor (studiu)
Europa, SănătateRomânii au acces la doar 17% din medicamentele aprobate la nivel european în perioada 2019-2022; în anul 2023 niciun nou medicament nu a fost compensat necondiţionat în ţara noastră, iar în 2024 doar 28 de medicamente noi au fost introduse…

Încă un stat din UE va interzice utilizarea telefoanelor mobile în şcoli
Legislație, LumeaCipru va interzice utilizarea telefoanelor mobile în școli, a declarat miercuri ministrul Educației, afirmând că acestea distrag prea mult atenția elevilor și conduc la un comportament antisocial.Potrivit Rador, autoritățile intenționează…

UE aprobă noi sancțiuni împotriva Rusiei, vizând pentru prima dată GNL
Energie, EuropaUniunea Europeană a convenit joi să aplice o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei, vizând pentru prima dată livrările de gaze naturale lichefiate (GNL), pe care mai multe state membre continuă să le cumpere în pofida faptului…

Colliers: Românii sunt tot mai interesați să cumpere o locuință
ImobiliareIntenția de a cumpăra o locuință în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piața imobiliară din România. Aceasta arată o revenire…

România a urcat pe locul 4 în topul celor mai mari producători de cereale din Uniunea Europeană
Agricultură, EuropaRomânia a ajuns pe poziția a patra în clasamentul celor mai mari producători de cereale din Uniunea Europeană, devansând Spania. Totul, după ce în 2023 am avut o creştere spectaculoasă a producţiei.
Conform unei analize realizate…

După luni de întârzieri, țările UE aprobă o lege istorică privind mediul
Europa, Legislație, MediuȚările Uniunii Europene au aprobat luni, după luni de întârzieri, o politică emblematică de refacere a naturii afectate, devenind astfel prima lege ecologică adoptată de la alegerile pentru Parlamentul European din această lună.Potrivit…

Industria se teme că taxa la frontiera UE pe carbon va penaliza energia verde britanică
Energie, EuropaFermele eoliene și solare britanice care exportă energie în Europa continentală ar putea fi supuse unor taxe de CO2 începând din 2026 - chiar dacă nu produc emisii - dacă Regatul Unit și Uniunea Europeană nu vor conveni asupra unor…

Liderii UE se reunesc la Bruxelles pentru a împărți funcțiile de conducere. Care sunt candidații?
EuropaDistribuția complicată a posturilor de conducere este următorul capitol după alegerile pentru Parlamentul European. Jocul de târguială post-electorală se confruntă cu primul test luni, când liderii Uniunii Europene se vor întâlni…

Premierul Italiei: Statele UE nu vor fi implicate direct în împrumutul pe care ţările din G7 vor să-l acorde Ucrainei
Europa, Finanțe, InternaționalStatele Uniunii Europene nu vor fi implicate direct pentru moment în împrumutul de 50 miliarde de dolari pe care ţările din G7 au în vedere să-l acord Ucrainei pe baza veniturilor provenite din activele ruseşti îngheţate, a declarat…

Statele mici din UE plătesc mai mult decât cele mari pentru medicamentele inovatoare. Care este explicația?
Europa, SănătatePacienții care suferă de cancer sau de alte boli grave realizează rareori că soarta lor poate depinde de înțelegeri secrete privind prețurile de decontare încheiate între reprezentanții statelor și cei ai companiilor farmaceutice.…
