Țara europeană care propune o taxă ecologică pentru călătoriile cu avionul

, ,
Autor:    -  
plane, flight, sunset
Fotografie de ThePixelman pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Guvernul Danemarcei a propus joi impunerea unei taxe medii de 100 de coroane daneze (13,41 euro) pentru călătoriile cu avionul, pentru a contribui la finanțarea unei tranziții ecologice a industriei aeriene care va permite ca toate zborurile interne să folosească 100% combustibili sustenabili până în 2030, scrie Reuters.

Aproximativ jumătate din încasările anuale preconizate de 1,2 miliarde de coroane (160 de milioane de euro) vor contribui la finanțarea ambiției ca toate zborurile interne să utilizeze numai combustibili verzi până la sfârșitul deceniului, a anunțat guvernul. Tehnologiile ecologice, cum ar fi hidrogenul și biocombustibilii, vor fi eligibile pentru sprijin din partea statului, a precizat executivul danez.

Potrivit G4Media, cealaltă jumătate din încasări va fi folosită pentru acordarea de ajutoare în numerar persoanelor în vârstă, a precizat guvernul.

Conform propunerii guvernului, taxa pentru pasageri va fi introdusă treptat începând cu 2025. Până în 2030, taxa va fi de aproximativ 8,4 euro pentru călătoriile în interiorul Europei, 31,8 euro pentru zborurile pe distanțe medii și 52,3 euro pentru cele pe distanțe lungi.

„Sectorul aviației din Danemarca trebuie – la fel ca toate celelalte industrii – să își reducă amprenta climatică și să se îndrepte spre un viitor verde”, a declarat ministrul pentru climă, energie și utilități, Lars Aagaard, într-un comunicat.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!