Închide

Temerile legate de scumpirea generală a gazelor prind contur: greva din Australia, tot mai aproape

Avatar

Fotografie de Scott Tobin pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Angajații uneia dintre cele mai importante instalații de gaz natural lichefiat (GNL) din Australia vor intra în grevă, dacă nu se va ajunge la un acord cu compania Woodside Energy Group Ltd. până miercuri, au anunțat sindicaliștii într-un comunicat publicat duminică și citat de Bloomberg.

Offshore Alliance, un grup care reprezintă cele mai importante două sindicate ale lucrărilor din domeniu, a anunțat că angajații pe care îi reprezintă ”au aprobat în unanimitate” măsurile propuse, acordând companiei Woodside șapte zile lucrătoare înainte de a întreprinde acțiuni sindicale mai energice, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute până miercuri, la încheierea programului de muncă. Miercuri sunt programate noi discuții între Woodside și liderii sindicali.

Dacă se va emite o notificare în acest sens, greva ar putea începe din 2 septembrie, a transmis alianța sindicală în comunicatul citat.

Potrivit reglementărilor, sindicatele au obligația de a anunța cu șapte zile înainte de începerea unei acțiuni sindicale de asemenea amploare.

Woodside a transmis săptămâna trecută că este dispusă în continuare ”să se implice activ și constructiv în procesul de negociere” și că ”se fac progrese”. O purtătoare de cuvânt a companiei a declarat duminică că situația a rămas neschimbată față de declarația anterioară.

Discuțiile dintre părți nu au avansat prea mult cu privire la revendicările privind salariul și condițiile de muncă de la platformele offshore care alimentează instalația de export de gaze naturale lichefiate North West Shelf din Australia de Vest.

Piața mondială de GNL ”privește cu atenție și îngrijorare”. Europa tremură în toiul verii

Amenințarea cu grevele la instalațiile de gaze naturale lichefiate din Australia au dat frisoane pieței mondiale de gaze, ceea ce a condus la creșterea prețurilor în Europa și Asia, în ultimele săptămâni.

Cumpărătorii de GNL amână achizițiile și solicită termene de livrare mai relaxate, pentru a încerca să evite potențialul impact al grevelor din Australia.

Într-o consultare ținută la începutul acestei luni, aproximativ 150 de lucrători ai companiei Woodside au votat în favoarea unei acțiuni sindicale care ar presupune oprirea lucrului într-un interval de la 30 de minute la 4 ore, precum și alte forme de protest, precum refuzul de a realiza descărcarea navelor, altele decât cele care transportă alimente, apă sau provizii medicale. De asemenea, ar urma să oprească funcționarea compresoarelor sau generatoarelor de gaz și ar împiedica aterizările elicopterelor, altele decât cele aflate în zboruri de urgență.

Și muncitorii de la instalațiile de GNL ale americanilor de la Chevron din Australia au început vineri să voteze pentru sau împotriva unor acțiuni sindicale.

În cazul în care se vor întâmpla, întreruperile de activitate de la instalațiile operate de Woodside și Chevron ar putea pune în pericol până la 10% din aprovizionarea globală cu GNL, potrivit estimărilor Goldman Sachs.

scroll to top