The Economist: Obiectivele de război ale Americii ar putea fi diferite de cele ale Israelului
Generalii rareori se expun direct focului inamic, dar pe 6 martie, generalul-maior Tomer Bar, comandantul Forțelor Aeriene Israeliene, a pilotat un avion de vânătoare F-15 într-o misiune de atac în Iran. Nu toți colegii săi au fost entuziasmați de faptul că un comandant de rang înalt a zburat adânc peste teritoriul inamic. „Este oarecum o cascadorie”, a spus un ofițer al forțelor aeriene. „Dar îl înțeleg. Ne pregătim de atâția ani pentru acest război.”, scrie The Economist.
Sunt zile tulburătoare pentru piloții și generalii israelieni. De peste două decenii, ei planifică și se antrenează pentru atacuri de lungă distanță asupra programului nuclear al Iranului. Dar până foarte recent, nu și-au imaginat niciodată că vor face acest lucru într-o armadă aeriană comună cu superputerea mondială. Nici nu și-au imaginat că vor lovi ținte, inclusiv infrastructura civilă, care depășește cu mult cea nucleară. Acum, ofițerii din cele două țări se întâlnesc constant în ședințe de planificare, împărțind țintele din Iran. Zeci de avioane-cisternă americane realimentează cu combustibil avioanele de vânătoare israeliene în drumul lor spre misiuni. Împreună, cele două forțe aeriene au distrus cea mai mare parte a rețelei de apărare aeriană a Iranului, obținând dominația asupra spațiului său aerian.
Benjamin Netanyahu pare, de asemenea, să fie în culmea fericirii. După ce a petrecut mulți ani avertizând cu voce tare asupra amenințării iraniene, prim-ministrul israelian a găsit în Donald Trump un președinte american dispus să-l susțină până la capăt. Cel puțin, aceasta a fost prima impresie. Dar, odată cu intrarea războiului în a doua săptămână, planificatorii israelieni sunt din ce în ce mai conștienți de faptul că strategiile celor două țări ar putea începe să difere.
După primele atacuri ale războiului din 28 februarie, în care a fost ucis ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, americanii și israelienii s-au angajat într-un plan de atac de 100 de ore, parcurgând o listă de ținte. Cei care conduceau operațiunea erau conștienți de faptul că Trump are tendința de a declara rapid victoria și au vrut să maximizeze daunele pe care le puteau provoca regimului iranian în primele patru zile.
Unii sunt surprinși de durata războiului. Hotărârea președintelui nu este clară, iar declarațiile sale sunt adesea contradictorii. Pe 9 martie, el a declarat într-un interviu: „Cred că războiul este aproape de final”. Câteva ore mai târziu, și-a schimbat tonul, afirmând: „Am câștigat deja în multe privințe, dar nu am câștigat suficient”. Declarațiile sale păreau menite să liniștească piețele financiare zguduite de creșterea prețurilor la petrol și gaze. Dacă este așa, cuvintele sale au avut efectul dorit: piețele energetice și financiare s-au calmat până pe 10 martie.
Deoarece Trump nu a clarificat niciodată ce speră să obțină prin acest război, nu este surprinzător că este vag în privința momentului în care acesta s-ar putea încheia. La începutul războiului, Trump și Netanyahu erau uniți în scopul declarat de a distruge programele nucleare și balistice ale Iranului. Acum, însă, obiectivele finale ale Israelului și ale Americii ar putea fi divergente.
Netanyahu este foarte direct în ceea ce privește dorința sa de schimbare a regimului. El susține că Israelul dorește să „creeze condițiile necesare pentru ca poporul iranian să-și ia destinul în propriile mâini”. Trump, în schimb, a părut întotdeauna mai entuziast în privința unei victorii în stilul Venezuelei, în care el ar produce schimbări în cadrul regimului iranian prin înlocuirea acestuia cu o persoană din interior mai cooperantă. El a cerut „capitularea necondiționată” a Iranului și a declarat într-un interviu că trebuie să fie „implicat în numirea” noului lider suprem al Iranului, „la fel ca în cazul lui Delcy [Rodriguez] în Venezuela”.
Oficialii israelieni cred din ce în ce mai mult că Trump este mult mai puțin dornic decât ei, sau decât credeau ei, să vadă o schimbare completă a regimului. În schimb, ei consideră că acesta se concentrează în primul rând pe controlul fluxului de petrol din Iran. China cumpără cea mai mare parte a producției Republicii Islamice, cu o reducere substanțială, deoarece este dispusă să ignore sancțiunile americane asupra exporturilor iraniene. Trump urmează să se întâlnească cu Xi Jinping la sfârșitul lunii martie. El ar avea o influență considerabilă asupra liderului Chinei dacă ar fi stabilit controlul asupra aprovizionării cu energie a Iranului. Oficialii israelieni au devenit și mai convinși că acesta este motivul principal al lui Trump după ce oficialii săi și-au exprimat furia față de amploarea unui atac israelian masiv asupra rezervoarelor de combustibil din Teheran, pe 7 martie. Acesta a fost primul semn de discordie între cele două țări.
Este extrem de improbabil ca schimbarea regimului să aibă loc în timp ce războiul este în plină desfășurare. Iranienii au dat dovadă de un curaj extraordinar în ultimele luni, participând la proteste de masă în ciuda represiunii sângeroase din partea forțelor de securitate iraniene. Cu toate acestea, ei nu sunt dispuși să iasă în stradă în timp ce bombele cad. Observatorii iranieni din Israel consideră că ar putea dura luni de zile sau chiar mai mult până la noi demonstrații împotriva regimului. Israelul și America au bombardat sediul Basij, o forță paramilitară, în toată țara, dar structurile sale de putere, precum și cele ale Gărzii Revoluționare Islamice, rămân în mare parte intacte. Prelungirea războiului, susțin experții israelieni, nu va face decât să întârzie orice revoltă împotriva regimului, expunând în continuare Israelul la atacurile cu rachete iraniene și la pericolul agravării unui al doilea front cu proxy-ul Iranului, Hezbollah, în Liban.
Ca întotdeauna, premierul israelian are ochii ațintiți asupra politicii și a propriei poziții. Oprirea luptelor în acest moment ar fi o povară pentru Netanyahu. Schimbarea regimului, dacă va avea loc vreodată, s-ar putea să nu vină suficient de repede pentru el. Se confruntă cu o luptă dificilă pentru realegerea sa la sfârșitul acestui an și este reticent să pună capăt războiului fără un rezultat clar. Pe 24 iunie anul trecut, la sfârșitul războiului anterior al Israelului cu Iranul, Netanyahu a afirmat că a „eliminat două amenințări existențiale” pentru Israel, și anume programele nucleare și de rachete ale Iranului. Opt luni mai târziu, rachetele iraniene cad din nou asupra Israelului. Trump și Netanyahu vor revendica victoria indiferent de rezultatul războiului, dar alegătorii lor ar putea avea nevoie de ceva convingere.









