The Economist: Războiul din Iran ar putea provoca cel mai mare șoc petrolier din ultimii ani

Președintele Donald Trump își lansează campaniile militare în weekend. În iunie, în timpul unui război de 12 zile declanșat de Israel, forțele americane au bombardat siturile nucleare ale Iranului într-o duminică. L-au capturat pe Nicolás Maduro, fostul dictator al Venezuelei, într-o sâmbătă din ianuarie. Și au lovit din nou Iranul pe 28 februarie, o sâmbătă, în zeci de atacuri coordonate cu Israelul, care l-au ucis pe Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului. O teorie este că Trump apasă în mod deliberat butonul când piețele petroliere sunt închise, pentru a lăsa praful să se așeze și a preveni ca prețurile să o ia razna. Dacă da, este puțin probabil să funcționeze de data aceasta, scrie The Economist.

Piețele erau deja agitate înainte de weekend. Vineri, petrolul a închis la 73 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din iulie. Aceasta a fost cu aproximativ 10 dolari peste ceea ce ar justifica fundamentele ofertei și cererii, spune Tom Reed de la Argus Media, o agenție de raportare a prețurilor. La începutul anului, mulți analiști se așteptau ca un „superglut” al petrolului, cauzat de creșterea ofertei în Golf și în alte părți, pe fondul unei cereri slabe, să împingă prețurile în jos spre 55 de dolari pe baril. La începutul lunii februarie, Agenția Internațională pentru Energie, un agent oficial de prognoză, a prezis un surplus de aprovizionare de 3,7 milioane de barili pe zi (b/z), în medie, pentru 2026.

În schimb, tensiunile tot mai mari din Golf, împreună cu sancțiunile occidentale mai stricte, au determinat anul acesta o creștere a prețurilor cu aproximativ 20%. Conflictul regional și, în special, blocarea Strâmtorii Hormuz – care transportă aproximativ 15 milioane de barili pe zi (b/z), aproximativ o treime din fluxurile maritime globale – ar putea împinge prețurile spre 100 de dolari.

În orele de după atacurile inițiale ale Israelului de vara trecută, țițeiul Brent, referința prețului global al petrolului, a crescut cu 7%, ajungând la 74 de dolari pe baril – o creștere rezonabilă, dar nu una uriașă. Această campanie a cruțat în mare măsură instalațiile energetice ale Iranului, iar exporturile țării, care reprezintă 4% din fluxurile maritime globale, nu sunt vitale pentru aprovizionarea globală. Intervenția Americii a fost scurtă; răspunsul Iranului, simbolic. În câteva zile, prețurile au scăzut. De data aceasta, spune Trump, „Bombardamentele intense și precise… vor continua neîntrerupte pe tot parcursul săptămânii sau atât timp cât este necesar pentru a ne atinge obiectivul.” Iar represaliile Iranului sunt mult mai serioase. În ultimele 24 de ore, Iranul a lansat rachete asupra Israelului, asupra vecinilor săi arabi și asupra bazelor americane din regiune.

Nimic din toate acestea nu va calma comercianții. Cât de panicați vor intra și pentru cât timp va depinde de trei factori. Primul este ce vizează Iranul în continuare în Golf. Inițial, atacurile sale, pe care le-a descris drept autoapărare, au lovit doar activele militare americane. De atunci, acestea au atins și porturi, aeroporturi și alte infrastructuri civile din întreaga regiune.

Confruntată cu o amenințare existențială, conducerea Iranului – sau ceea ce a mai rămas din ea – ar putea considera implicarea vecinilor săi din Golf în criză ca fiind unul dintre puținele mijloace de a forța America să revină la masa negocierilor. Mai multe câmpuri petroliere din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU) și Kuweit se află în raza de acțiune a rachetelor și dronelor iraniene, notează Carlos Bellorin de la Welligence, o companie de consultanță. Acestea sunt întinse și atât de greu de apărat.

Țintirea câmpurilor petroliere ar fi imprudentă. Un atac iranian asupra petrolului din Golf ar atrage atacuri de represalii din partea vecinilor, care au cerut inițial dezescaladarea. În primele ore ale campaniei, explozii s-au auzit în apropierea insulei Kharg, de unde pleacă majoritatea exporturilor de petrol ale Iranului, deși se pare că au vizat alte infrastructuri decât terminalele petroliere. Lucrurile ar putea deveni mult mai zgomotoase acolo.

Chiar dacă producția este menținută, a doua necunoscută este dacă aceasta poate ajunge pe piață. Hormuz nu a fost niciodată închis traficului maritim, nici măcar în timpul războiului Iran-Irak din anii 1980. O blocare a acestuia ar antagoniza China, care cumpără aproape tot petrolul Iranului și primește 37% din importurile sale de țiței maritim prin strâmtoare.

Iranul pare hotărât să închidă oricum strâmtoarea. Pe 17 februarie, în timpul discuțiilor nucleare cu America, a închis conducta îngustă pentru câteva ore pentru exerciții navale cu foc real, ca demonstrație. Pe 28 februarie, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), garda pretoriană a regimului, a transmis avertismente că transportul maritim prin strâmtoare nu mai este permis.

Impunerea acestei amenințări va fi dificilă. Forțele americane ar desființa probabil orice blocadă în câteva ore. Cu toate acestea, strâmtoarea devine rapid nenavigabilă oricum. Bruierea sateliților perturbă semnalele navelor, crescând riscul de coliziuni. Iranul ar putea amplasa mine pentru a face navigația și mai periculoasă. În primele ore ale zilei de 1 martie, Skylight, un petrolier sub pavilion Palau, inclus pe lista neagră a Americii, a fost lovit de o rachetă în largul coastei Omanului.

Asigurătorii majorează tarifele sau anulează complet polițele pentru navele care încearcă călătoria. Cel puțin cinci petroliere gigantice, care trebuiau să tranziteze Hormuz pentru a transporta petrol în Arabia Saudită, Oman, Qatar și Irak la începutul lunii martie, au făcut întoarceri în după-amiaza zilei de 28 februarie, spune Kpler, un urmăritor de nave. Grupuri uriașe de petroliere inactive, precaute în a traversa o zonă de război, se formează de ambele părți ale pasajului. Tarifele de transport deja ridicate ar putea crește în continuare.

Rutele alternative sunt de utilizare limitată. Arabia Saudită poate redirecționa butoaiele prin conducta sa est-vest; Emiratele Arabe Unite au o conductă mai mică care ocolește strâmtoarea. Chiar și la capacitate maximă, însă, aproximativ 8-10 milioane de barili pe zi ar rămâne expuși, estimează Jorge León de la Rystad Energy, o altă firmă de consultanță. În timpul unei întâlniri planificate anterior pe 1 martie, OPEC și aliații săi au crescut producția doar modest. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au cea mai mare capacitate disponibilă în cadrul cartelului. Dacă nu își pot expedia barilii, membrii rămași nu pot compensa diferența.

Ceea ce se întâmplă cu prețurile pe termen lung depinde de a treia și cea mai mare necunoscută – dacă Trump își poate atinge obiectivul declarat de a proiecta o schimbare de regim în Iran. Odată cu plecarea mullahilor și a IRGC, țara ar înceta să mai fie o sursă de instabilitate regională. Ar putea conta pe o ridicare a sancțiunilor care îi limitează participarea pe piețele globale. O combinație între creșterea exporturilor iraniene și scăderea riscului geopolitic ar putea consolida supraabundența și ar putea face țițeiul și mai ieftin. Deși Trump pare să excludă trupele terestre americane în Iran și nicio țară nu a fost vreodată eliberată de tiranie doar prin puterea aeriană, situația este suficient de incertă pentru a permite un rezultat atât de fericit.

Scenariul alternativ este ca cei de linie dură să rămână la conducere. Oricine revendică robele lui Khamenei s-ar putea simți obligat să facă o demonstrație de forță menținând Hormuz închis și semănând haos în Golf. Cu facțiuni rivale ale IRG care se luptă pentru putere, Iranul ar rămâne o amenințare regională. Producția sa de petrol ar putea scădea, iar cumpărători precum China nu ar fi siguri cine din Iran controlează robinetele. O primă de risc de 8-12 dolari pe baril ar putea rămâne o caracteristică a piețelor globale pe termen nelimitat.

În noiembrie, americanii vor vota la alegerile de la jumătatea mandatului. Trump și Partidul său Republican sunt nepopulari acasă, în parte pentru că sunt considerați ca nefăcând suficient pentru a reduce costul vieții. Prețurile mai mari la pompă îi vor face și mai puțin populari. Potrivit Rezervei Federale din Dallas, o creștere de 10 dolari a prețului petrolului Brent crește de obicei prețul unui galon de benzină cu 25 de cenți, uneori în câteva zile. Durează mult mai mult ca benzinăriile să își reducă prețurile atunci când cel al Brentului începe să scadă.

Trump ar putea accelera lucrurile accesând Rezerva Strategică de Petrol a Americii de 415 milioane de barili. Asta a făcut Joe Biden, predecesorul său, după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022. Dar pe atunci rezerva deținea aproape 570 de milioane de barili. La rata maximă de extragere de 4,4 milioane de barili pe zi, aceasta ar dura acum trei luni. Incertitudinea declanșată de războiul din Iran ar putea persista mult mai mult. Traderii ar trebui să se pregătească pentru multe weekenduri pline de anxietate.