Toyota va lansa două noi vehicule electrice în SUA, care vor fi puse în vânzare în 2022
Toyota Motor Corp a declarat miercuri că va anunța lansarea a două noi vehicule electrice care vor fi puse în vânzare anul viitor pe piața din Statele Unite, pe fondul unei presiuni tot mai mari din partea administrației Biden de reducere a emisiilor de carbon, potrivit Reuters.
De asemenea, producătorul japonez a declarat că se așteaptă ca 70% din vânzările sale din SUA până în 2030 să fie vehicule hibride sau vehicule electrice.
Unul dintre noile vehicule de anul viitor va fi un SUV, dar producătorul japonez va anunța și lansarea unui nou vehicul electric hibrid plug-in, potrivit reprezentanțiilor Toyota.
Toyota a anunțat în 2017 că va comercializa peste 10 vehicule electrice la nivel global la începutul anilor 2020.