Închide

Transportul feroviar de pasageri, în creștere cu 7% față de anul trecut

Avatar
rails, soft, tracks

Fotografie de 652234 pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Transportul feroviar de pasageri a înregistrat în primele nouă luni din 2021 o creştere de 7% la numărul de pasageri transportaţi şi cu 13,7% în ceea ce priveşte parcursul acestora, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică și publicate de Agerpres.

Transportul aerian a înregistrat cea mai însemnată creştere dintre modurile de transport, în ceea ce priveşte numărul de pasageri, cu 30,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, fiind transportaţi 7,992 milioane pasageri, din care 87,3% în curse internaţionale.

Transportul rutier de pasageri a înregistrat, în perioada menţionată o scădere cu 6,4% în ceea ce priveşte numărul de pasageri transportaţi, comparativ cu perioada similară din 2020, în timp ce parcursul acestora a crescut cu 6,1%.

În ceea ce priveşte transportul pe căi navigabile interioare, ambii indicatori au înregistrat creşteri faţă de primele nouă luni ale anului trecut, cu 11% la numărul de pasageri transportaţi şi cu 12,1% la parcursul acestora.

În transportul maritim nu au fost înregistraţi pasageri în perioada studiată.

Potrivit INS, în perioada ianuarie-septembrie 2021, transportul rutier de pasageri a deţinut cea mai mare pondere în total (79,9%), fiind urmat de transportul feroviar (16,8%). În transport internaţional de pasageri au fost înregistraţi 7,689 milioane pasageri, respectiv 3,1% din total, dintre care 90,8% în transport aerian.

Distanţa medie de transport a unui pasager a fost superioară perioadei 1 ianuarie-30 septembrie 2020 pentru toate modurile de transport, înregistrând o creştere cu 13,4% în transportul rutier, cu 6,4% în transportul feroviar şi cu 1% în transportul pe căi navigabile interioare.

scroll to top