Trump și efectul-bumerang, partea II: industria auto americană, în ținta unui foc încrucișat

, , ,
Autor:    -  
golden gate bridge san francisco
Fotografie de Hermes Rivera pe Unsplash

Timp de citire: 5 minute

La impunerea de tarife vamale pentru Canada și Mexic, Donald Trump și administrația sa par să fi omis un amănunt esențial cu privire la caracteristicile industriei producătoare de autoturisme din Statele Unite: mașinile fabricate în SUA nu sunt produse exclusiv în SUA, ci sunt produse ce pot fi numite mai degrabă ”pan-americane”, altfel spus, sunt produse în toată America de Nord. Drept urmare, tarifele lui Trump pentru toate produsele aduse din Mexic sau Canada ar putea să facă mașinile din SUA mult mai scumpe decât cele importate asamblate gata din străinătate, potrivit unei analize publicate de americanii de la Axios.

Autorii analizei citează unii consultanți din piață, cei mai pesimiști, care spun că industria auto nord-americană s-ar putea închide în decurs de o săptămână, din cauza noilor tarife vamale.

Canadienii se pregătesc să moară

Desigur, cea mai mare pacoste îi va lovi pe producătorii de piese și subansamble auto din Canada, concentrați mai ales în provincia Ontario. Canada găzduiește o industrie de profil extrem de activă, cu mari producători auto a căror piață de desfacere se bazează aproape în totalitate pe SUA.

De altfel, automobilele sunt al doilea cel mai important produs de export al Canadei, după exporturile de energie și materii prime energetice. La nivelul anului 2023, exporturile de automobile ale Canadei au totalizat 51 de miliarde de dolari. Aproximativ 93% din aceste exporturi merg către SUA, potrivit datelor citate de publicația The Logic.

”Industria auto se va închide într-o săptămână. La tarife de 25%, nimeni, dar absolut nimeni, din sectorul nostru nu poate rămâne profitabil”,

a declarat Flavio Volpe, președintele Asociației Producătorilor de Piese Auto din Canada, citat de Bloomberg.

Nici SUA nu se simte grozav

De partea cealaltă, efectele vor lovi și industria din SUA: tarifele vamale vor adăuga sume de ordinul miilor de dolari pentru fiecare unitate produsă în fabricile americane, spun voci din domeniu.

Deși Canada este cea mai expusă șocurilor, nici industria din SUA nu este scutită, pentru că fabricile americane au nevoie de piese auto, multe dintre ele fiind trimise înainte și înapoi peste graniță, uneori chiar de mai multe ori. Iar tarifele sunt aplicate la fiecare trecere a graniței.

Analiștii citați de Axios spun că, în unele cazuri, o singură componentă a unei mașini vehicul poate traversa granița dintre SUA și Canada chiar și de opt ori înainte de procesul final de asamblare.

Relația comercială a Canadei cu SUA în domeniul producției de mașini datează din anii 1920, când Henry Ford a externalizat o parte a producției modelului Ford T către fabricile de pe malul canadian al râului Detroit.

De altfel, industria auto a Canadei este și astăzi puternic concentrată în acea zonă, unde cel mai mare centru de profil, Windsor, este conectat cu orașul Detroit prin podul ”Ambasador”, lung de 2,4 kilometri, esențial pentru întreaga industrie auto nord-americană.

Producția finită a mașinilor în Canada a scăzut brusc după anul 2000. De altfel, cea mai mare parte a mașinilor vândute în Canada sunt importate de la fabrici din SUA, doar 9% din piața totală a Canadei fiind fabricate local. Însă, industria automotive a continuat să fie robustă și dezvoltată.

În urmă cu aproximativ un an, Laval Tool, un mic producător de piese auto din Windsor, a semnat un contract de doi ani pentru furnizarea către Tesla a unor matrițe pentru Cybertruck.

Multe dintre materialele cu care compania produce matrițele provin din Canada, spune Jonathon Azzopardi, directorul executiv al companiei. Însă oțelul folosit în fabrica sa este importat din SUA, ceea ce înseamnă că procesul, care costă deja până la 500.000 de dolari americani pentru fiecare matriță, este pe cale să devină și mai scump.

”Eu plătesc un tarif pentru când iau oțelul din SUA. Apoi, mai plătesc o dată atunci când export matrița înapoi SUA”,

a spus el într-un interviu înainte de a fi găsite detaliile finale ale taxelor. a anunţat.

Taxele afectează instantaneu aproape un sfert din cele 16 milioane de vehicule vândute în SUA în fiecare an, precum și piesele și componentele folosite pentru producția lor. La nivelul SUA, piața de importuri a totalizat 225 de miliarde de dolari în 2024, potrivit cercetării companiei de consultanță AlixPartners. Tarifele vor adăuga la costurile industriei de profil aproximativ de 60 de miliarde de dolari, arată cercetarea, iar o mare parte din acestea ar urma să fie, cel mai probabil, transferate consumatorilor.

La capătul lanțului de aprovizionare, cu alte cuvinte la consumatorul final, prețul mediu al unei mașini noi ar putea crește cu aproximativ 3.000 de dolari, apreciază analiștii de la Wolfe Research, citați de Bloomberg. Prin urmare, mașinile noi vor fi mai puțin accesibile consumatorilor americani, care deja au arici la buzunare, constatând că prețurile sunt deja aproape de maximele istorice.

În concluzie, dacă ar fi să adunăm toate tarifele care se vor aplica mașinilor fabricate în SUA, acestea ar putea ajunge cu ușurință mai mari decât taxele vamale aplicate mașinilor finite importate din Europa, Japonia sau Coreea de Sud.

Ca atare, departe de a stimula industria auto din SUA, aceste tarife, dacă vor rămâne în vigoare pentru o suficientă perioadă de timp, ar putea ajunge să o pună în genunchi.

Trump vrea să renască industria americană, dar viața bate filmul

Pe parcursul campaniei electorale, Trump a promis că politicile sale protecționiste vor readuce numeroase locuri de muncă din producția auto înapoi în SUA, după ce companiile au preferat până acum să producă piese și subansamble pe piețe mai ieftine, precum Mexic sau Canada. El a mai promis că măsurile vor crește veniturile companiilor și vor reduce deficitul comercial al țării.

Degeaba au avertizat toți analiştii din piață că tot procesul ar putea dura ani buni pentru a readuce producţia în granițele SUA şi pentru a crea sutele de mii de noi locuri de muncă promise de Trump.

De altfel, reacțiile din partea companiilor americane o și confirmă deja. General Motors (GM), cel mai mare producător de automobile din SUA, a transmis că nu are de gând să își repatrieze toată producția în SUA, decât dacă va aprecia că această mișcare strategică are sens pe termen lung.

”Muncim și analizăm de-a lungul întregului nostru lanț de aprovizionare, al rețelei logistice, până la fabricile de asamblare, astfel încât să fim pregătiți să atenuăm impactul pe termen scurt. Momentan, credem că multe dintre aceste acţiuni nu au costuri pentru noi sau, dacă au, acestea sunt reduse. Ceea ce sigur nu vom face este să cheltuim sume mari de bani fără o fundamentare clară”,

a declarat directoarea executivă a GM, Mary Barra, într-o întâlnire cu analiştii auto, pe 28 ianuarie.

Compania cu sediul central la Detroit importă modelele Chevrolet Equinox EV și Blazer EV de la o fabrică din Ramos Arizpe, în Mexic, și produce camionete și SUV-uri la Silao.

Directorul financiar al companiei, Paul Jacobson, a declarat săptămâna trecută că GM își face inventarul facilităților logistice pe care le are în Canada și Mexic, în așteptarea noilor tarife, încercând să accelereze expedierea pieselor și mașinilor finite până la intrarea în vigoare a acestora.

O mică lecție a trecutului recent

La începutul lui 2022, angajații din fabricile de mașini din Windsor, Ontario, au putut să simtă pe propria piele ce se întâmplă atunci când lanțul de aprovizionare dintre cele două țări este întrerupt. Atunci, în urmă cu trei ani, mii de protestatari nemulțumiți de regulile impuse de autoritățile canadiene în contextul unui val de noi infectări cu Covid-19 au blocat accesul la podul care făcea legătura cu SUA.

”Vreme de 24 de ore, piesele și mașinile nu au putut trece granița în nicio direcție. Atunci, producția de mașini s-a oprit nu doar aici, în Ontario, ci și în Michigan, în Texas și în Missouri”,

își amintește Flavio Volpe, de la Asociația Producătorilor de Piese Auto din Canada.

Michael Robinet, vice-președinte la S&P Global Mobility, responsabil cu strategia și prognoza, crede că producătorii de automobile își vor reduce din nou producția, aproape instantaneu după intrarea în vigoare a tarifelor vamale. Dacă ar continua să producă același volum de vehicule, riscă să le trimită în SUA ca să ocupe degeaba spațiul în hangare și show-room-uri, pentru că nu vor avea clienți pentru ele, la noile prețuri:

”Producătorii de automobile și furnizorii lor se vor abține să producă orice cu așa tarife mari. Ne așteptăm ca și producția, și vânzările să scadă.”

***

Despre efectele adverse ale tarifelor impuse de noua administrație Trump în domeniul industriei de petrol și gaze, aici.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!