Închide

UE: Transporturile aeriene își continuă revenirea, dar mai au de recuperat față de nivelul pre-Covid

Avatar
View from airport departure lounge - quirky little airport near Andorra.

Fotografie de Red Dot pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Numărul zborurilor comerciale ale companiilor aeriene care operează pe teritoriul Uniunii Europene a crescut în luna martie 2022 cu 156% față de luna corespunzătoare a anului trecut, însă nivelul se menține încă destul de mult sub cel înregistrat în anul pre-pandemic 2019 (-27%), potrivit datelor făcute publice joi de Biroul European de Statistică, Eurostat.

În cifre absolute, numărul zborurilor comerciale a fost de 389.181 în martie 2022, față de 151.986 în martie 2021, 296.362 în martie 2020 și 530.400 în martie 2019.

Statele membre care au raportat cele mai mici scăderi ale zborurilor comerciale în martie 2022 au fost Croația (-6% față de martie 2019), Portugalia (-8%), Grecia (-12%), Spania (-14%), Luxemburg (-15%), România și Belgia (fiecare cu câte minus 16%). La polul opus, activitatea aeriană a scăzut cel mai mult în Slovenia (-56%), Suedia (-45%), Letonia (-43%), Cehia (-42%) și Finlanda (-41%).

Commercial Flights 1
Zborurile comerciale în statele membre UE în martie 2022, comparativ cu martie 2019. Sursa foto: Eurostat.

Zborurile în afara spațiul UE, afectate de războiul din Ucraina

După scăderile fără precedent din aprilie și mai 2020, survenite după oprirea celor mai multe destinații de zbor dintre UE și restul lumii ca urmare a izbucnirii pandemiei de Covid-19, activitatea aeriană a părut, de mai multe ori, să fie pe cale de redresare, dar redresarea s-a tot lăsat așteptată, din cauza valurilor succesive de infectări.

Abia luna iunie 2021 a marcat începutul unei redresări care pare constantă, cel puțin în privința principalelor 10 destinații din afara UE (Regatul Unit, Elveția, Turcia, SUA, Rusia, Norvegia, Maroc, Israel, Ucraina și Egipt), dar încă sub nivelurile din 2019.

Comparativ cu martie 2019, numărul de zboruri comerciale rămâne în acest an sub nivelurile pre-pandemice în dreptul tuturor primelor 10 destinații din afara UE, cele mai clare scăderi fiind înregistrate în dreptul zborurilor spre Norvegia (-34%), Regatul Unit (-29%), Israel (-28%), Elveția (-24%) și Egipt (-19%).

Totuși, în comparație cu martie 2021, există o creștere semnificativă a traficului cu opt țări: Marea Britanie (+599%), Norvegia (+375%s), Israel (+366%), Maroc (+236%), Elveția ( +230%), Egipt (+192%), Turcia (+121%) și SUA (+77%).

Rusia și Ucraina se află într-o categorie aparte.

Din cauza războiul declanșat de ruși în Ucraina, zborurile comerciale dintre UE și Rusia, respectiv Ucraina, s-au oprit în luna martie a acestui an: au fost abia 52 de zboruri UE-Rusia și zero absolut cu Ucraina.

În martie 2019, înainte de apariția pandemiei, au fost înregistrate 14.493 de zboruri între UE și Rusia și 5.414 între UE și Ucraina. În 2021, aceste cifre scăzuseră cu 77% pentru Rusia și cu 71% în cazul Ucrainei.

Commercial Flights 2
Zborurile comerciale dintre statele membre UE și state non-UE în perioada ianuarie 2020 – martie 2022 (Partea I). Sursa foto: Eurostat.
Commercial Flights 3
Zborurile comerciale dintre statele membre UE și state non-UE în perioada ianuarie 2020 – martie 2022 (Partea a II-a). Sursa foto: Eurostat.
scroll to top