Un legendar luptător MMA australian, arestat fără explicații în SUA: ”Românii m-au avertizat!”
Legenda australiană a artelor marțiale mixte (MMA) Renato Subotic a ajuns, fără explicații, într-o închisoare federală din Statele Unite, fiind reținut după ce agenților de la frontieră li s-a părut că ar fi ceva în neregulă cu viza lui de intrare pe teritoriul SUA. Într-o postare pe Instagram, Subotic și-a povestit pe larg experiența pe care a avut în cursul unei recente călătorii în Statele Unite, unde ajunsese pentru a susține un seminar, scrie publicația australiană The Courrier Mail.
Subotic, 33 de ani, este antrenorul principal al echipei australiene de MMA și aterizase în SUA pentru a susține un seminar cu sportivii americani, însă de îndată s-a trezit în spatele gratiilor, fără a primi multe explicații.
Australianul a explicat că agenții de imigrare l-au tras deoparte la graniță, din cauza unei presupuse probleme cu viza lui.
Postarea lui Renato Subotic, pe larg:
De la seminar în celulă: cele 24 de ore ale mele într-o închisoare federală din SUA, arestat pentru că știam prea multe despre MMA
Am ajuns în America încântat, gata să-mi susțin seminarul. Trebuia să fie o călătorie grozavă.
În schimb, am fost oprit la graniță.
Cei de la ”Imigrație” m-au tras la o parte și m-au dus într-o cameră izolată. Ofițerul care mă intervieva părea că ar fi căutat cu tot dinadinsul ceva în neregulă. Era evident de ce mă aflam în SUA. Le-am dat fiecare detaliu specific despre seminarul meu, despre planurile mele, despre tot.
M-au ținut în camera aceea timp de trei ore, punând întrebări la nesfârșit. Am colaborat cu ei.
Mi-au spus că s-a strecurat o greșeală cu viza mea și că mă duc la închisoare ”până când își dau seama ce trebuie făcut”. Doar atât. Fără explicații clare, fără șansa de a vorbi cu cineva, fără drepturi. M-au încătușat, m-au urcat într-o mașină și m-au condus la închisoarea federală.
M-au dezbrăcat de tot. Mi-au luat hainele, mi-au dat haine de pușcăriaș, mi-au luat amprentele, mi-au făcut fotografii, m-au percheziționat. Mi-au dat o pătură și un cearșaf. Apoi m-au condus la pavilionul meu – 4B.
În momentul în care ușa s-a deschis, a fost haos.
Lupte între bande. Oamenii țipând. Se certau pentru mâncare, se certau la ce să se uite la televizor, niște nebuni alergau pe acolo. Nebunie. Paznicul m-a condus la celula 221, unde era o saltea murdară cu pete de urină și sânge.
Paznicul mi-a spus să mă grăbesc dacă îmi trebuie ceva de mâncare. Mi-am lăsat lucrurile și am coborât. În timp ce eram la coadă, patru tipi au început să-l bată pe un alt tip, lovindu-l cu capul de un gard. Nici nu mi-a mai fost foame. Am luat doar un măr, l-am mâncat și m-am întors direct în celula mea.
Când m-am întors, m-am trezit cu doi mexicani care îmi furau pătura și cearceaful.
Am spus:
”Hei, frate, ce faci?”
Unul dintre ei a răspuns:
”Îmi iau lucrurile”.
Am spus:
”Dar astea sunt lucrurile mele”.
S-a uitat la mine și a spus:
”Și acum ce-ai de gând să faci?”
Ne-am bătut. Mi-am luat lucrurile înapoi.
Celălalt a fugit din celulă, țipând, oamenii din celulele din apropiere au venit să se uite la ce se întâmpla. Când au apărut gardienii, nimeni nu a mai spus nimic. Paznicul s-a uitat la mine și a spus:
”Ai primit botezul. Vezi-ți de treaba ta, că altfel ai putea rămâne aici mult și bine.”
Am ieșit din celulă și am întâlnit câțiva români de alături. M-au avertizat:
”Fii atent! Tipii ăia fac parte din ceva gașcă. O să vină mai târziu după tine!”
Am coborât. Am început să mă uit în jur. Unii de prin celule se uitau la mine, alții mă salutau din cap. Nu știam cine era fiecare, așa că m-am așezat într-un colț, uitându-mă în jur și încercând să-mi dau seama ce și cum.
Un venezuelean a venit și s-a așezat lângă mine.
“Hei, frățioare, tu ești ăla, luptătorul? L-ai bătut pe mexican?”
Am dat din cap.
Îmi zice:
“Pesemne că nu ți-au văzut urechile… Nu te încurci cu un tip care are urechile așa. Ei așa fac cu fiecare tip nou care ajunge aici. Încearcă să te intimideze și să-ți ia tot ce mai ai.”
A mai zis:
”Mai este un luptător aici, samoan. Ar trebui să-l vezi.”
Mexicanii cu care tocmai mă luptasem mă urmăreau de sus cu privirea. Știam că încă nu s-a terminat.
Apoi venezueleanul m-a întrebat:
”Ești creștin?”
Am răspuns:
”Da!”
El:
”La 20:30 ținem rugăciune pe terenul de baschet. Hai cu noi!”
Mai târziu, unul dintre șefii de bande s-a apropiat de mine.
”Hei, bătăușule, cum te cheamă?”
”Renato.”
A dat din cap.
”Mi-au spus că ești creștin. Vii cu noi la rugăciune?”
“Da.”
”Isus are întotdeauna felul Lui de a-i aduna pe oameni laolaltă.”
La scurt timp după aceea, m-am dus în curtea unde se antrenau băieții. Luptătorul samoan m-a salutat scurt din cap și m-a întrebat:
”Tu ești luptătorul?”
Am răspuns:
“Am fost. Acum sunt antrenor.”
S-a uitat la mine.
“Te cunosc. Ți-am urmărit video-urile. Nu pot să cred că ești aici.”
I-am răspuns:
”Crede-mă, nici mie nu-mi vine să cred.”
Au apărut mai mulți care au început să se apropie de mine, întrebând același lucru:
”De ce ești aici? Cât timp stai?”
Am văzut câteva telefoane pe jos, așa că i-am întrebat pe câțiva dintre deținuți:
”Aș putea să-mi sun familia ca să le spun ce se întâmplă?”
Mi-au spus:
”Nu poți. Trebuie să aștepți trei zile ca să-ți capeți un număr.”
M-am întors la celula mea, epuizat. Când am intrat, mi-am văzut colegul de celulă și mi-am dat seama că era unul dintre cei doi tipi care au încercat să-mi fure pătura mai devreme.
M-am ridicat și eram deja pregătit să mă bat din nou.
Dar s-a retras de îndată și mi-a evitat privirea:
”Nu, nu, frățioare. Nu am nevoie de probleme.”
Și-a mutat lucrurile în patul de sus și a spus:
”Hai să ne împăcăm”.
I-am spus:
”N-am nicio treabă, dacă și tu te-ai calmat.”
Nu părea amenințător fizic, dar mental? Era instabil. Înfiorător. Ceva nu era în regulă.
Românii m-au avertizat din nou:
”Fii atent. Tipul ăla a intrat cu crimă”.
Splendid.
Nu aveam niciun chef să mai rămân în celulă, așa că am ieșit și m-am dus la bibliotecă. Am luat o carte, am început să citesc, dar s-a dovedit tare plictisitoare. I-am întrebat pe doi băieți de acolo dacă îmi pot recomanda ceva mai bun.
Un tip mai în vârstă din Hawaii a spus:
”Am eu ceva. Citește asta, este de la un artist tatuator din Hawaii care și-a petrecut viața în închisoare. O să-ți placă.”
Mi-a dat-o.
Apoi zice:
“Dacă pleci mâine, pot să-ți iau pătura și cearșaful? Paturile de aici sunt oribile. Plus că-i tare frig.”
I-am răspuns:
”Desigur. Dacă plec, ale tale să fie!”
Ceva mai târziu, șeful găștii a venit din nou la mine.
”Am vorbit cu niște tipi, cică îți dau drumul mâine. Nu face vreo prostie, o să fii în regulă!”
La aeroport, m-au ținut într-o cameră fără să-mi spună când voi avea zborul. În cele din urmă, am primit informațiile: eram deportat.
Un ofițer m-a condus la avion. Înainte de a scoate cătușele, s-a uitat la mine și a spus:
“Îmi pare rău că ți s-a întâmplat asta. Au încurcat borcanele rău de tot. Nu așa ar fi trebuit să se petreacă lucrurile.”
O experiență ireală.
E de neimaginat cât de ușor îți poate lua cineva libertatea, te poate închide într-o închisoare federală, fără vreun motiv clar. Fără vreo explicație. Fără vreun avertisment. Fix așa, ești tratat ca cel mai teribil criminal.
Eu cred în respectarea regulilor. Dar să arunci pe cineva într-o închisoare federală pentru că ți se pare că lipsește ceva, un detaliu, dintr-o cerere de viză?
Îmi cer scuze tuturor celor care ar fi trebuie să participe la seminarul meu, care era sold out, eram tare încântat să ne cunoaștem și să vă împărtășesc tuturor ceea ce știu eu despre sport.
Dar a fost nebunia asta.
Acum m-am întors în Australia, voi vorbi cu avocații mei, trebuie făcut ceva cu privire la modul în care am fost tratat. Sper să nu i se mai întâmple asta niciodată, nimănui altcuiva.









