Închide

UNCTAD vede o scădere cu 27% a comerţului cu mărfuri la nivel global

Avatar
dock, container, export

Fotografie de echosystem pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Valoarea comerţului cu mărfuri la nivel global ar putea scădea cu 27% în trimestrul al doilea, comparativ cu perioada ianuarie-martie 2020, a anunţat Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), într-un raport privind impactul pandemiei de COVID-19, citatat de AGERPRES.

Indicatorul s-a redus deja cu 3% în primul trimestru din 2020, după ce în 2019 înregistrare o anumită recuperare, dar prăbuşirea preţului la materiile prime a influenţat o scădere fără precedent.

Indicele preţurilor materiilor prime, elaborat de UNCTAD, a scăzut cu 1,2% în ianuarie, cu 8,5% în februarie şi cu 20,4% în martie, influenţat în special de diminuarea preţurilor la petrol şi alţi combustibili (cu 33,2% în trimestrul al treilea al anului).

UNCTAD a subliniat că este vorba despre cea mai mare scădere de la crearea acestui indice al materiilor prime, depăşind inclusiv cifrele din perioada crizei financiare din 2008, când acesta s-a redus cu 18,6%. La acel moment, scăderea a durat şase luni, în timp ce tendinţa actuală este incertă, subliniază raportul.

scroll to top