Va aduce filmul House of Gucci creșterea explozivă a vânzărilor celebrei case de modă?
Pe măsură ce pelicula “House of Gucci” are premiera în cinematografele de pe tot globul, filmul a adus un interes sporit, dar și un efect de halou asupra casei de lux italiene, în special în ceea ce privește moda zilelor sale halcyon (n.r. perioadă de timp din trecut considerată idilică, liniștită și fericită).
După nesfârșite promovări, interviuri și reportaje media, vedetele filmului – Lady Gaga, în rolul maleficei Patriziei Reggiana, și Adam Driver în rolul maestrului Maurizio Gucci – au stârnit entuziasm, în ciuda faptului că celebră casă de modă nu a susținut oficial filmul. Este și prima mare compoziție cinematografică în care un rol important are și românca Mădălina Ghenea, care a fascinat audiența pe covorul roșu al lansării oficiale.
Săptămâna trecută, Lovethesales.com, un agregator de comerț electronic, a raportat o creștere cu 257% a căutărilor de genți Gucci față de săptămâna anterioară, în timp ce căutările de haine Gucci au crescut cu 73%.
Implicată oficial, nemulțumită neoficial
Casa Gucci deținută de Kering a fost implicată neoficial în film într-o multitudine de moduri, inclusiv în producția de costume, oferind locații de filmare și susținând actori strâns asociați cu casa de modă, cum ar fi Salma Hayek, partenera din viața reală a președintelui și directorului executiv Kering, François-Henri Pinault.
De asemenea, Casa Gucci a postat fotografii cu Lady Gaga purtând piese de arhivă pe canalele sale de socializare, precum și o fotografie a ambasadorului mărcii Jared Leto îmbrăcat într-un costum roz din satin din trei piese de la Gucci, în timpul premierei din Los Angeles.
Site-urile de lux deținute, cum ar fi RealReal, și-au intensificat marketingul Gucci, cu postări pe rețelele sociale care evidențiază genți și accesorii Gucci vintage care se pot cumpăra, anunță Fashion United.
Ultimul raport al câștigurilor Kering arată că vânzările Gucci au crescut cu doar 3,8% în timpul trimestrului 3, lipsind așteptările analiștilor. Compania a spus că este un „trimestru de tranziție” cu speranțe mari de creștere a vânzărilor pentru noua sa colecție Aria, și, desigur, ca urmare a lansării filmului în ultimul trimestru.
Rămâne de văzut dacă vânzările vor fi sau nu stimulate. Curiozitatea este mai degrabă însă una retorică având în vedere că liniile Gucci de articole din piele și accesorii reprezintă peste 70% din vânzările sale totale, iar produsele de arhivă ale casei și accesoriile emblematice ar putea obține creșterea pe care cei de la Kering o speră.