Închide

Valentin Ionescu: Utilizarea dronelor, tot mai înâlnită pe piețele financiare și în asigurări

Avatar
Drone

Foto: marketingtochina.com

Timp de citire: 2 minute

Președinte Consiliul Director al Fundaţiei Institutul de Studii Financiare (FISF), Valentin Ionescu, a vorbit, în cadrul Conferinței ”Quo Vadis 2021!” – Ediția a III-ea, Digitalizarea asigurărilor – prioritate ZERO”, organizată de Fundaţia Institutul de Studii Financiare şi trustul de presă DC Media Group despre noile tehnologii ce vin în ajutorul companiilor de asigurări, dar și a consumatorilor, arătând că printre noile asemenea instrumente se numără și dronele.

Valentin Ionescu a precizat că Inovațiile Fintech se referă, în general, la două aspecte, fiind vorba, în primul rând despre varietatea de tehnologii emergente, precum internetul obiecrtelor, telematică, inteligența artificială sau tehnologia registrelor distribuite, inclusiv blockchain și, în al doilea rând, la modele de afaceri inovatoare care au potențialul de a transforma afacerea de asigurări, precum asigurările bazate pe utilizare sau cele la cerere.

În privința Inteligenței Artificiale (AI), a continuat președintele Consiliului Director al FISF, ea a demonstrat deja că poate îmbunătăți procesul de rambursare a daunelor și pe cel de subscriere prin, spre exemplu, accesarea mai rapidă a datelor. Iar uneori, excluderea factorului uman poate rezulta în procese mai precise și mai rapide.

”Utilizarea dronelor este, iarăși, o tehnologie care a început să fie întâlnită în piețele financiare. Dronele fără pilot reprezintă un instrument la dispoziția asigurătorilor și care pot fi utilizate în mai multe etape ale ciclului de viață al asigurărilor, pentru colectarea daelor, pentru evaluarea riscurilor înainte de a emite o poliță, cât și pentru evaluarea daunelor în urma unui incident”, a explicat Valentin Ionescu.

În ceea ce privește Internetul obiectelor (IoT), asigurătorii pot utiliza date de pe dispozitive cu acces la IoT, precum tehnologii portabile – de la ceasuri smart și telefoane smart, alte gadgeturi – pentru a determina mai bine prețurile.

scroll to top