Închide

Vânzările de mașini din China au crescut în septembrie, susţinute de discounturi

Avatar
Where is my car?

Fotografie de Carles Rabada pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Vânzările de maşini din China au crescut cu 4,7% în septembrie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, au arătat datele oficiale, stimulate de numărul mai mare de cumpărători de modele noi, atraşi de discounturi înainte de sărbători, transmite Reuters.

Vânzările de vehicule de pasageri au totalizat 2,04 milioane de unităţi în septembrie, a anunţat miercuri Asociaţia pentru Autoturisme din China (CPCA).

Rata de creştere anuală a fost mai mare decât creşterea anuală de 2,2% din august, arată datele.

Vânzările de vehicule propulsate de forme noi de energie (NEV) au crescut cu 22,1% în septembrie faţă de anul precedent, reprezentând 36,6% din vânzările totale de maşini şi ajutând mai multe mărci locale să stabilească vânzări record.

Creşterea vânzărilor NEV a încetinit de la o creştere de 34,5% în august.

Septembrie este, în mod tradiţional, o lună excepţională pentru vânzările de maşini în China, parţial pentru că mulţi oameni merg la cumpărături înaintea Festivalului de la mijlocul toamnei şi a sărbătorilor de Ziua Naţională.

Secretarul general al CPCA, Cui Dongshu, a spus că scăderea pieţei imobiliare este de bun augur pentru vânzările de maşini, deoarece mulţi oameni aleg acum să cumpere maşini în loc să investească în locuinţe.

Cu toate acestea, sentimentul general al consumatorilor a rămas scăzut, pe fondul încetinirii celei de-a doua economii ca mărime din lume.

În primele nouă luni, vânzările de pe cea mai mare piaţă auto din lume au crescut cu 2,1%, până la 15,41 milioane de unităţi.

Pieţele din străinătate rămân o zonă de creştere importantă, deşi o anchetă a UE asupra vehiculelor electrice fabricate în China ar putea împiedica exporturile.

Exporturile au crescut cu 50% în septembrie, de la an la an, după o creştere de 31% în august, arată datele.

Tesla a exportat 30.566 de vehicule fabricate în China în septembrie, în creştere cu 57% faţă de 19.465 în august.

Tesla, care a fost pionierul unui război al preţurilor care a cuprins peste 40 de mărci în China, şi-a văzut cota de piaţă în segmentul de vehicule electrice din China ,în al treilea trimestru, scăzând la 9,89%, comparativ cu 12,98% în al doilea şi cu 9,93% în urmă cu un an.

Gigantul american de vehicule electrice a depăşit estimările pentru livrările sale globale din trimestrul al treilea, deoarece actualizările planificate din fabrici, pentru a dezvălui o versiune reînnoită a automobilului Model 3, au perturbat producţia.

Liderul BYD a vândut un record de 287.454 de NEV în septembrie. Startupul de vehicule electrice Li Auto a stabilit, de asemenea, un nou record lunar, cu 36.060 de vehicule livrate luna trecută, o creştere de 212,7% în termeni anuali.

scroll to top