Vecinii, noi măsuri de creștere a natalității. Ce gratuități mai oferă Orbán Viktor tinerilor?
În Ungaria, familiile care au trei sau mai mulţi copii vor fi scutite de plata taxei pentru creşă, a declarat ministrul responsabil pentru familii, citat de agenția națională de presă maghiară MTI, prin Hirado.hu.
Katalin Novák, ministrul de resort, a subliniat că, în plus faţă de această măsură, fiecare copil de creșă va avea asigurată în mod gratuit şi masa de la creşă, ceea ce înseamnă o economie de 10-17 000 de forinţi (aprox. 27-47 de euro) pe lună, pentru fiecare familie.
“În puţine locuri din lume există astfel de posibilităţi, de creşă gratuită”, a subliniat ministrul.
Oficialul a mai spus şi că posibilitatea de a duce copilul la creşă este un mare ajutor pentru mulţi părinţi și de aceea Guvernul Ungariei va creşte numărul locurilor disponibile, va creşte salariile lucrătorilor din aceste instituţii şi va îmbunătăţi şi finanţarea creşelor.









