Închide

Ministrul Transporturilor: Bugetul MTI ne obligă să facem muncă serioasă anul acesta

Avatar

Foto: Asociația Pro Infrastructura

Timp de citire: 5 minute

Ministrului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), Cătălin Drulă, a declarat că bugetul MTI obligă ministerul să facă muncă serioasă anul acesta, iar până la urmă infrastructura aceasta nu e nici de partid, nici de Guvern, ci este pentru oameni, potrivit Agerpres.

Bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii propus pentru 2021 este de 14,12 miliarde de lei, în creştere cu 9,57% faţă de cel de anul trecut.

Ştiţi că sunt pasionat şi susţinător al infrastructurii şi m-am luptat în ultimii opt ani pentru aceasta. În aceste două luni de când sunt la Ministerul Transporturilor, într-o agendă foarte aglomerată – şi e bine că este aşa, pentru că avem foarte multe lucruri de făcut pe transporturi în România – una dintre luptele principale pe care le-am dus a fost pentru alocarea bugetară pentru acest an. Ştiţi foarte bine că nu e un an simplu din punct de vedere al bugetului. Suntem în această criză determinată de pandemie, sperăm cu toţii să ieşim cât mai repede şi să nu mai vorbim de criză, să vorbim de creştere şi să vorbim de venituri pe toate modurile de transport. Anul trecut şi anul acesta este în continuare afectat de lipsa de călători. Cu toate acestea, am reuşit un lucru extraordinar, cred eu, pentru această ţară: un buget mai mare cu 10% decât anul trecut. Avem 14,1 miliarde de lei credite bugetare şi aproape 32 miliarde de lei credite de angajament, le-a spus Drulă deputaţilor şi senatorilor din comisiile pentru transporturi, reunite pentru a aviza proiectul de buget al MTI pe 2021.

El a susţinut că proiectul de buget al MTI aferent anului 2021 exprimă “filosofia acestui Guvern de coaliţie PNL – USR-Plus – UDMR, susţinut de grupul minorităţilor”, şi anume că investiţiile sunt soluţia de dezvoltare a ţării.

Am pus asta în programul de guvernare şi am livrat prin acest buget. Avem mult de muncă să ajungem la acea infrastructură de care să fim mândri şi ar trebui să vorbim în fiecare an de aceste creşteri. (…) Eu, după cum ştiţi, sunt un om preocupat de rezultate, nu sunt şi încerc să mă ţin departe de politicianisme. Infrastructura este eminamente un proiect multianual. S-a împământenit poate o zonă de festivism, de tăiat panglici, de laude şi aşa mai departe. Proiectele de infrastructură nu ţin de mandatul unui singur ministru, ele vin şi din trecut (…) Bineînţeles contează foarte mult şi noi ne axăm pe asta şi ca proiectele pe care le lansăm pentru viitor să fie bine pregătite şi cele care vin din trecut nu întotdeauna sunt lipsite de probleme, dar rolul nostru este să luăm din mers lucrurile aşa cum sunt şi să încercăm să le îmbunătăţim, a spus ministrul.

Cătălin Drulă a explicat modul în care a fost structurat bugetul.

În primul rând, este o sumă record absolut de investiţii pe fonduri europene, 8 miliarde de lei şi o creştere de 20% faţă de anul trecut şi aceste recorduri faţă de anii anteriori ar trebui să devină o parte din obişnuinţa noastră. La anul ar trebui să vorbim despre încă o creştere, şi încă o creştere şi aşa mai departe. Dacă e să vorbim pe moduri de transport cum se împart aceşti bani din investiţiile pe fonduri europene, ele sunt echilibrate între rutier şi feroviar. Avem pentru CNAIR 4,6 miliarde de lei, pentru CFR avem 2,5 la care se adaugă încă 2 miliarde de pe CEF (Connecting Europe Facility), deci 4,5 miliarde per total (…) Pentru Autostrada A0 de Centură a Bucureştiului şi pentru modernizarea centurii actuale sunt 750 de milioane de lei, pentru Sibiu-Piteşti sunt 476 de milioane de lei, pentru Sebeş-Turda – 176 de milioane, pentru Autostrada Transilvania – 533 de milioane de lei, pentru Podul peste Dunăre de la Brăila sunt 420 de milioane de lei şi mai sunt alte proiecte de dimensiuni mai mici, dar nu lipsite de importanţă, a detaliat şeful de la Transporturi.

În acest sens, Drulă a menţionat drumul de legătură DN 5 – Giurgiu, despre care a spus că există promisiunea constructorului că va fi gata până la finalul anului, astfel încât să avem în sfârşit o intrare modernă în România dinspre Bulgaria. Pentru acest proiect s-au alocat 40 de milioane de lei. Apoi, pentru Varianta de Ocolire Tg-Jiu au fost alocaţi 56 de milioane de lei, pentru finalizarea VO Satu Mare sunt prevăzuţi 112 milioane de lei, pentru Centura Timişoara Sud – 90 de milioane de lei, la Bârlad – 53 de milioane de lei şi urmează lansarea la licitaţie a sectoarelor de pe Autostrada A7 Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău şi Paşcani – Suceava – Siret.

Pe domeniul feroviar sunt lucrările mari de pe Coridorul IV. Avem două miliarde de lei pe Curtici-Simeria. E vorba de kilometrul 614 Simeria, acolo unde lucrările merg în plin, şi mai sunt două miliarde de lei între Braşov şi Sighişoara pentru o nouă linie cu viteză de până la 160 de km/h, cu nişte tuneluri foarte lungi, un proiect care va moderniza Coridorul IV. Avem 120 de milioane de lei pentru Bucureşti-Giurgiu (linie de cale ferată – n. r.), în sfârşit avem contract semnat pe acest sector care este închis din anul 2005, după prăbuşirea acelui pod peste Argeş, avem alte lucrări de reabilitare pentru poduri şi podeţe de 36 de milioane de lei, avem pentru Metrorex 448 milioane de lei, avem proiecte din naval, la Port Constanţa – mă refer la proiectele pe fonduri europene aici – 64 de milioane de lei, spre exemplu pentru modernizarea infrastructurii portuare prin creşterea adâncimii şenalelor şi bazinelor – de 32 de milioane de lei, avem la APDF Giurgiu trei proiecte importante în valoare de 63 de milioane de lei, la porturile Dunării maritime Galaţi avem 60 de milioane, la AFDJ pentru apărări de maluri, remorcher multifuncţional cu clasă de gheaţă şi un proiect de monitorizare avem 58 de milioane de lei. Avem şi la canale navigabile 39 de milioane de lei – aici e vorba doar, din nou, de proiectele pe fonduri europene, a arătat Drulă.

De asemenea, bugetul prevede pentru Aeroportul Timişoara 30 de milioane de lei şi pentru Aeroportul Mihail Kogălniceanu 70 de milioane de lei.

În plus, a subliniat ministrul Transporturilor, au fost alocate sume consistente, de asemenea în creştere faţă de anul trecut, pentru întreţinere.

Avem o infrastructură foarte mare pe care trebuie să o întreţinem. Avem peste 16.000 de km de drumuri naţionale, o să ne apropiem şi anul acesta depăşim cota de 1.000 de km de autostrăzi în folosinţă şi drumuri expres. Anul acesta o să fie în premieră 12 km la Satu Mare şi 40 la Craiova – Piteşti. Avem peste 10.000 de km de infrastructură feroviară care, iarăşi, trebuie întreţinuţi şi am reuşit – aici iarăşi un lucru de care sunt foarte mândru, dar care şi pune presiune pe noi şi mai ales pe compania CFR – avem 1,4 miliarde de lei, o sumă în creştere semnificativă faţă de execuţia de anul trecut pentru întreţinerea infrastructurii feroviare, a subliniat acesta.

Bugetul propus pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în anul 2021 a fost avizat favorabil joi, fără amendamente, în comisiile de specialitate reunite.

Senatorii şi deputaţii au avizat bugetul MTI cu 18 voturi “pentru” şi 12 “împotrivă”.

La proiectul de buget pentru MTI au fost depuse 91 de amendamente, dar au fost respinse în bloc cu 18 voturi ”pentru”, 10 “împotrivă” şi 3 abţineri.

scroll to top