Închide

Vela: Poliţia Animalelor va avea structuri în toate judeţele, autoutilitare, medici veterinari

Avatar
cat, feline, staring

Fotografie de Free-Photos pe Pixabay

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, la Timişoara, că Guvernul a aprobat înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care va avea 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari, dar şi autoutilitare. De asemenea, va avea structuri în toate judeţele, relatează News.ro.

“Vă dau o veste bună, în sensul în care aseară Guvernul României a aprobat prin ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea Poliţiei Animalelor. O dorinţă a noastră a tuturor, un proiect care a fost supus unei dezbateri lungi, unei transparenţe publice, am discutat cu toţi cei care sunt implicaţi în acest domeniu, cu asociaţii pentru protecţia animalelor, cu specialişti. Am discutat cu ataşaţi de afaceri interne care sunt detaşaţi la reprezentantele noastre diplomatice din alte state pentru a analiza tot ceea ce există la această oră în alte legislaţii, astfel încât să putem implementa, produce, promova şi adopta un proiect de lege extrem de important”,
a declarat Vela.

Ministrul de Interne a afirmat că Poliţia Animalelor va fi funcţională în toate judeţele ţării.

“Odată cu apariţia acestei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial, Poliţia Animalelor va fi operaţională, va avea 488 de angajaţi plus 88 de medici veterinari, va avea structuri în toate judeţele şi vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară. Aşadar această veste aşteptată de mulţi iubitori de animale este o realitate. În următoarele 60 de zile, este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor, ea va fi operaţională. Mai mult decât atât, am prevăzut în proiectul de investiţii şi autoutilitare pentru Poliţia Animalelor astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel, pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat. Suntem alături de toţi iubitorii de animale, cum sper ca şi ei să fie alături de noi pentru că acest proiect să fie un real succes”,

a detaliat Vela.

scroll to top