Volkswagen, nou serviciu de leasing online disponibil pentru clienții din Germania
Volkswagen a lansat un nou serviciu online prin care clienții vor putea lua o mașină nouă prin leasing, fără să se deplaseze la dealer-ul local pentru a finaliza achiziția. Noul serviciu este disponibil doar în Germania și ar putea fi extins și în alte țări din Europa, potrivit Automarket.
Ultimii doi ani au fost marcați de pandemia de COVID-19, lucru care a forțat multă lume să treacă la un regim de viață online. În această perioadă, unii constructori au pregătit, deja, câteva servicii prin care clienții pot să-și cumpere o mașină nouă fără nevoia de a se deplasa la cel mai apropiat showroom.
Acum, Volkswagen a preluat această inițiativă și a lansat un serviciu online nou, prin care clienții își pot lua o mașină nouă prin leasing. Serviciul este disponibil doar în Germania în prezent, însă ar putea fi extins și în alte țări din Europa dacă acesta se dovedește a fi un succes. Ținem să menționăm, în schimb că Volkswagen nu oferă acest serviciu complet online pentru cumpărarea unei mașini noi.
Constructorul german a dat undă verde acestui serviciu ca urmare a cererii foarte mari pentru un astfel de mijloc. Klaus Zellmer, membru al Consiliului de Administrație Volkswagen și viitorul CEO Skoda, a declarat:
„Studiile arată că circa două treimi din clienții noștri și-ar dori să poată cumpăra vehiculele noastre online.
Acum răspundem acestei dorințe. Misiunea noastră este să le oferim clienților noștri o experiență de ofertă și de achiziție excelentă, atât în showroom-uri, cât și online. Ca urmare, ne vom întări competitivitatea pe termen lung”.
Cu toate acestea, Zellmer a adăugat că:
„Vânzările online nu vor înlocui showroom-urile din cărămidă și mortar. Avem nevoie de o prezență online bună, alături de o prezență locală puternică a dealerilor noștri”.
În încheiere, el a menționat că:
„Dealerii sunt și vor rămâne fața pentru clienții noștri. Ei sunt indispensabili atunci când vine vorba de a transmite un sfat personal și competent”.
Așa cum am spus, noul serviciu de leasing online este disponibil doar în Germania. Deocamdată, Volkswagen nu a oferit planuri concrete pentru extinderea acestui serviciu în alte țări europene și din lume.